Share

Aripi Libere

În perioada aprilie 2016 - martie 2017, Societatea Ornitologică Română a implementat primul proiect de combatere a braconajului la păsările cântătoare din București. Proiectul s-a numit „Aripi Libere” și a avut ca scop descurajarea și combaterea fenomenului de capturare si vânzare a păsărilor cântătoare în piețele și oboarele din Capitală. A fost un proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Obiectivul general al proiectului a fost scăderea numărului de păsări sălbatice autohtone capturate și comercializate ilegal în piețele din București.

Primul mare obiectiv a fost creșterea gradului de cunoaștere a speciilor de păsări sălbatice capturate și vândute ilegal în piețe, precum și a modului de implicare pentru protejarea acestora, în rândul locuitorilor din București.

Locuitorii Capitalei au fost instruiți ca, atunci când observă cazuri de braconaj sau de vânzare ilegală, să apeleze numărul de urgență 112 și să raporteze cele văzute către autoritățile care au competențe în domeniu – Garda de Mediu și Poliție.

Al doilea mare obiectiv a fost creșterea eficienței aplicării legislației pentru protecția păsărilor sălbatice capturate și vândute în București. Până la finalizarea proiectului, angajații autorităților competente au putut interveni în cazul sesizării comercializării ilegale a păsărilor sălbatice în București. Ei au fost instruiți cu privire la speciile comercializate, legislația relevantă și aplicarea acesteia. Ca rezultat, autoritățile au o capacitate îmbunătățită de a interveni.

Al treilea mare obiectiv a fost dezvoltarea unei rețele naționale de voluntari SOR implicați activ în monitorizarea și limitarea capturării și comercializării ilegale a păsărilor sălbatice. Astfel, organizația si-a creat resursa umană pregătită cu ajutorul căreia rezultatele proiectului să fie multiplicate la nivel național în termen de aproximativ 2-3 ani de la finalizarea proiectului.

Proiectul demarat de Societatea Ornitologică Română a presupus controale în piețe alături de autorități, dar și supravegherea zonelor unde braconierii își amplasează instalațiile.

,,Aripi Libere” a fost un proiect care s-a desfasurat în perioada aprilie 2016-martie 2017 și a avut o valoare de 70.483,00 CHF, din care 63.310,36 CHF este cofinanțarea nerambursabilă, iar contribuția proprie SOR a fost în valoare de 7.172,64 CHF.

Dacă ți-a plăcut, distribuie