Pelobates fuscus

Broasca de pamant bruna / Pelobatidae

Specia este caracterizată de capul mare, rotunjit și bombat și ochii cu pupilele verticale. Spatele este cafeniu deschis cu pete mari maro. Prezintă puncte roșii pe flancuri și câte un tubercul pe picioarle din spate, folosit pentru săpat. Adulții au între 4 și 8 cm.

Habitat
Populațiile sunt localizate în zonele cu soluri afânate precum pajiști sau liziere în care să se poată îngropa în timpul zilei, fiind o specie predominant nocturnă.

Răspândire
Se găsește în zone de șes și deal până la altidudinea de 700 de metri.

Populație
Efectivele din România sunt de câteva sute de mii de exemplare.

Amenințări
Broasca de pămant brună este o specie vulnerabilă afectată de distrugerea, fragmentarea și degradarea habitatelor prin extinderea suprafețelor agricole.

Amfibieni, familia Pelobatidae