Elaborarea Planului de Management al Ariei de Protectie Speciala Avifaunistica ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Contact

Cuiburi, zmee si panouri la Lacul Beibugeac

La final de an şcolar 2015, custodele sitului Natura 2000 Lacul Beibugeac, Societatea Ornitologică Română, a primit o surpriză din partea elevilor de la şcoala generală din Murighiol, judeţul Tulcea.

Deşi lacul Beibugeac se află la o distanţă de aproximativ cinci kilometri de şcoala lor, elevii au venit aici pentru a le înmâna experţilor SOR cuiburi artificiale pe care ei le-au realizat.

Cuiburile sunt destinate unei specii din zonă: dumbrăveanca (Coracias garrulus) şi au fost realizate de elevii şi de profesorii şcolii generale. Recompensa pentru ei a fost o experienţă dublă pe care specialiştii SOR le-au oferit-o. Cei mici au fost invitaţi să facă observaţii ornitologice ca nişte adevăraţi profesionişti: au folosit binoclurile şi lunetele de mare capacitate optică pentru a vedea de aproape păsările din zona lacului. Lebede, pelicani, şoimi, piciorongi si ciocîntorşi, toate speciile au putut fi văzute de la distanţă, fără a fi deranjate, fără a le speria.

A doua parte a recompensei a fost un adevărat festival de zbor. Elevii din Murighiol au avut ocazia să se joace cu zmee pe pajiştile din apropierea lacului, alături de specialiştii SOR.
 
Copiii au fost puţin dezamăgiţi, când au aflat că munca lor, cuiburile artificiale de dumbrăveancă, vor fi amplasate abia anul viitor în zona lacului Beibugeac, dat fiind că anul acesta păsările deja au cuiburi şi acum îşi cresc puii. Unii dintre ei au ţinut să şi picteze cuiburile, astfel încât să le poată recunoaşte atunci când vor trece prin apropierea lacului. Călătoria lor tot a avut un folos: au fost printre primii care au văzut panourile informative realizate în cadrul proiectului pentru situl Natura 2000 Lacul Beibugeac.

Societatea Ornitologică Română a implementat în zonă proiectul “Elaborarea planului de management pentru zona de protecţie specială avifaunistică Lacul Beibugeac”, proiect finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL “MEDIU” şi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională.