Share

Păsările lunii octombrie – stârcii

În octombrie mai putem vedea, pe apele puțin adânci, partide de pescuit nesportiv, cu protagoniști cu siluete elegante, care însă nu eliberează prada. Migratori târzii unii, sau parțial rezidenți, stârcii sunt recunoscuți mai degrabă pentru metodele eficiente prin care își procură hrana, decât pentru repertoriul melodic din dotare.

Stârc de noapte

Familia/Genul

Stârcii aparțin familiei Ardeidae, o familie eterogenă care conține peste 60 de specii de stârci, egrete și buhai de baltă, cu dimensiuni cuprinse între 30 și 150 de centimetri. Sunt păsări de apă cu picioare, gât și cioc lungi, fără membrane interdigitale. Coloritul e predominant maro, alb, gri, cu dimorfism sexual redus, la noi doar stârcul pitic având penaj diferit. În zbor, își pot strânge în formă de S gâtul lung.

În România pot fi observate 9 specii de stârci: buhai de baltă, stârc pitic, stârc de noapte, stârc de cireadă, stârc galben, egretă mică, egretă mare, stârc cenușiu și stârc roșu.

Egretă mică

Unde le vezi

Specii cosmopolite, stârcii se întâlnesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Sunt păsări legate de apă, putând fi observate pe malurile lacurilor, râurilor și mărilor, sau în zone de mlaștini întinse cu stuf. Unele specii sunt prezente și pe zone agricole, unde își procură hrana. Majoritatea speciilor pot fi văzute pe întreg teritoriul țării; unele sunt prezente în special în zona sudică și sud-estică a țării, doar ocazional în rest (stârcul galben, stârcul de cireadă). 

Stârc roșu

Hrana

Fiind păsări legate de apă, se hrănesc în principal cu specii acvatice, de la moluște, crustacee, insecte, pești, până la păsări. Specii oportuniste, mai consumă rozătoare mici și hoituri și urmăresc turmele de vite pentru a prinde insectele stârnite de acestea. Unele specii se hrănesc constant pe pajiști și terenuri agricole.

În general, vânează stând nemișcați în picioare în apă mică, așteptând prada, pe care o prind folosind ciocul ca pe un harpon. Dar pot fi și vânători activi: își folosesc aripile pentru a face umbră care atrage prada, merg prin apă speriind prada sau chiar folosesc momeli.

Cuibărit

Mare parte dintre speciile de stârci cuibăresc colonial, în colonii monospecifice sau mixte, fie cu alți stârci, fie cu alte specii acvatice. Cuibul este situat în apropierea apei, cel mai frecvent în stuf sau la înălțime, în arbori. Ritualul de împerechere presupune, la unele specii, și etalarea unor pene lungi de pe ceafă (numite egrete, cuvânt asociat cu denumirea unor specii).

Stârc galben

Migrație

Majoritatea speciilor sunt migratoare, unele iernează în Africa, pe când altele migrează pe distanțe scurte, spre sud, pe măsură ce îngheață ochiurile de apă, limitând astfel accesul la hrană. Dintre speciile noastre de stârci, egreta mare, stârcul cenușiu și buhaiul de baltă sunt cele mai puțin influențate de sosirea iernii: în general sedentare, dar și ele se retrag spre zone mai sudice când condițiile devin nefavorabile.

Specii reprezentative 

Este un stârc de talie medie, atipic, având corpul îndesat și ciocul scurt. Creștetul capului și spatele sunt negre, abdomenul alb, aripile și coada gri. Are ciocul negru, ochii roșii, și picioare galbene. Prezintă 2-3 pene albe, lungi, în zona cefei, erecte în perioada de curtare. Juvenilul are colorit maroniu, gălbui cu pete albe.

Numele de gen şi specie provin de la cuvintele greceşti nyctos – noapte şi corax – corb, primul legat de faptul că pasărea este activă și noaptea, iar cel de-al doilea, de asemănarea sunetului emis de stârc cu croncănitul corvidelor.

Specie migratoare, petrece iarna în Africa. Cuibărește colonial, în zone umede naturale, precum mlaștini, lacuri, maluri de râu, cuibul fiind situat în arbori sau stufăriș.

În România cuibărește în special în zonele joase extracarpatice (în interiorul arcului Carpatic numărul coloniilor este mai redus), Delta Dunării și sistemul lagunar fiind cele mai importante zone.
Este o specie oportunistă, se hrănește cu pești, broaște, insecte acvatice, mici păsări și mamifere. De regulă, se hrănește stând nemișcat sau mergând încet, dar au fost semnalate cazuri în care a folosit momeli (pâine sau alte obiecte plutitoare) pentru a prinde pești. Este activ predominant noaptea și dimineața devreme.

Principalele amenințări pentru specie sunt arderea stufului și managementul nefavorabil al zonelor umede, cu consecințe nefavorabile asupra cuibăritului.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este cel mai mic stârc din Europa, având doar 33 – 38 centimetri lungime. Este singura specie de stârc cu dimorfism sexual de la noi din țară. Masculul are creștetul și partea dorsală negre, o pată galbenă pe aripă și partea ventrală alb-gălbuie, uneori cu dungi. Femela are cam același colorit, dar mai maroniu și mai puțin contrastant.

Stârcul pitic este timid, prezența lui fiind confirmată de sunetele specifice auzite din stufăriș. Coloritul și silueta îi asigură un camuflaj eficient în masivul de stuf.

Specia preferă zonele acvatice cu stuf, tufe și arbori. În România specia este oaspete de vară și este prezentă în majoritatea zonelor umede din zonele de câmpie și deal.

Cuibărește de regulă solitar, cuibul fiind o platformă de stuf situată în vegetația densă, amplasat în tufe sau arbuști, până la 1,5 metri deasupra apei. Refolosește cuibul ani consecutivi, iar uneori construiește și cuiburi alternative.

Se hrănește cu pește, broaște și insecte, dieta fiind adaptată zonei în care trăiește.

Fiind o specie dependentă de stuf pentru cuibărire, este profund deranjată de arderea stufului. Poluarea apelor, dispariția sau modificarea habitatului (desecarea zonelor umede), mortalitatea pe parcursul migrației, precum și secetele din Africa sunt amenințări cărora stârcul pitic trebuie să le facă față.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este cea mai mare specie de egretă din Europa (cu lungimea de 85-100 centimetri, având dimensiuni egale cu ale stârcului cenușiu). Are colorit alb complet, inclusiv în penaj de imatur. Gâtul foarte lung este menținut în formă de ”S” în zbor și în poziție de repaus. Ciocul este masiv, lung, galben în afara perioadei de cuibărit și devine închis la culoare, aproape negru, în perioada de reproducere. Picioarele sunt închise la culoare, inclusiv partea terminală (caracter ce îl diferențiază de egreta mică, aceasta având degetele galbene).

Este o specie oportunistă, în habitatele acvatice se hrănește cu pești, broaște, șerpi, crustacee, insecte acvatice. Adesea se hrănește și pe câmpuri, cu reptile, amfibieni, păsări și mamifere de talie mică.

Egreta mare nu este o specie migratoare. Rămâne în Europa și peste iarnă, însă este condiționată de disponibilitatea de hrană: dacă zonele acvatice îngheață, se retrage mai spre sud până ce condițiile climatice permit reîntoarcerea.

Cuibărește colonial, adesea împreună cu alte specii de stârci, în zone umede naturale, precum mlaștini, lacuri, maluri de râu, cuibul fiind situat în arbori sau stufăriș. În România majoritatea coloniilor sunt în zonele joase extracarpatice (Delta Dunării și sistemul lagunar fiind cele mai importante zone); însă în afara perioadei de cuibărit, distribuția este mult mai largă, multe exemplare fiind prezente și în Transilvania.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cum le poți ajuta

Nu dați foc stufului! Arderea stufului primăvara, când păsările clocesc sau au pui în cuib, are efecte negative asupra efectivelor speciei. Cuiburile sunt amplasate în stuf dens, masiv, astfel distrugerea lui, chiar și în afara perioadei de vegetație, afectează succesul la cuibărit al stârcilor.

Október hónap madarai – a gémek

Bevezető

Októberben, a sekélyebb vizek környékén, még láthatunk nem sporthorgász csapatokat, amelyek elegáns főszereplői nem dobják vissza a kifogott halat. A késői vonuló, vagy részben állandó gémek sokkal inkább a hatékony táplálékfogási technikájuk, mintsem hangi adottságaik miatt ismertek.

Család/Nem

A gémek a gémfélék (Ardeidae) családjába tartoznak, mely igencsak heterogén, és több mint 60 gém, kócsag és bölömbika fajt foglal magába, 30 és 150 cm közötti méretben. Hosszú lábú, nyakú és csőrű vízi madarak, úszóhártyák nélkül. Színezetük túlnyomórészt barna, fehér valamint szürke, a szexuális dimorfizmus ritka, nálunk csupán a törpegémnél van jelen. Röptükben képesek hosszú nyakukat S alakban behajlítani.

Romániában 9 gém faj figyelhető meg: bölömbika, törpegém, bakcsó, pásztorgém, üstökösgém, kis kócsag, nagy kócsag, szürke gém és vörös gém.

Hol láthatod őket

Kozmopolita fajok, így a Déli-Sarkot leszámítva minden kontinensen megtalálhatóak. Vízhez kötött madarak, tavak, folyók és tengerek partján, vagy nádas mocsarak környékén láthatjuk őket. Egyes fajok szántóföldeken is megfigyelhetőek táplálkozás közben. A fajok többségét az egész országban láthatjuk, míg mások főleg az ország déli és dél-keleti részein fordulnak elő, máshol csak ritkán bukkannak fel (üstökösgém, pásztorgém).

Táplálkozás

Vízi madarak lévén főleg vízi fajokkal táplálkoznak, a puhatestűektől a rákokon, rovarokon és halakon át egészen a madarakig. Opportunista fajok, alkalomadtán elfogyasztják a kisebb rágcsálókat és dögöket, valamint követhetik a tehéncsordákat, hogy megfogják a felzavart rovarokat. Egyes fajok gyakran gyepeken és szántókon táplálkoznak.

Általában a sekély vízben állva, mozdulatlanul lesnek áldozatukra, melyet csőrüket szigonyként használva vadásznak le. Ugyanakkor aktívan is vadásznak: szárnyukkal árnyékot vetnek a vízre, amellyel magukhoz vonzzák a zsákmányt, illetve a vízben sétálva riasztják fel táplálékukat, vagy akár csalit is használnak.

Költés

A gémek többsége telepesen költ, egyfajos, vagy vegyes kolóniákban, más gém fajokkal vagy egyéb vízimadarakkal. A fészket a víz közelébe, leggyakrabban a nádba, vagy fák koronájába építik. Egyes fajoknál a párzási rituálé részét képezi a hosszú tarkótollak mutogatása (erre utal a kócsagok tudományos neve – Egretta).

Vonulás

A fajok többsége vonuló, egyesek a telet Afrikában töltik, míg mások a vizek befagyásával és így a táplálékhozzáférhetőség megszűnésével költöznek egyre délebbre. A mi gémeink közül a nagy kócsagot, a szürke gémet és a bölömbikát befolyásolja a legkevésbé a tél érkezése: összességében állandók, de ők is délebbre húzódnak, ha a körülmények mostohára fordulnak.

Képviselő fajok

Szürke gém (Ardea cinerea)

Bakcsó (Nycticorax nycticorax)

A bakcsó egy rövid csőrű, zömök testű, közepes méretű gém. A feje teteje és a háta fekete, hasa fehér, a szárnyai és a farka szürkék. Csőre fekete, szemei pirosak, lábai sárgák. Fején 2-3 hosszú fehér tollat visel, amelyeket udvarláskor felemel. A fiatal madarak barnásak, sárgásak, fehér pöttyökkel.

A nemzetség és a faj neve a görög nyctos – éjszaka és a corax – holló szavakból ered. Az első arra utal, hogy a madár éjszaka is aktív, a második a hollókéval hasonló “kvákogó” hangját jelzi.

Vonuló madár, Afrikában telel. Nedves területeken mint például mocsarakban, tavak és folyók partján telepekben költ. Fészkeit fákra vagy a nádasba rakja.
Romániában alacsony fekvésű vidékeken, főleg a Kárpát medencén kívül (Erdélyben a kolóniák száma alacsonyabb) fészkel, a Duna Delta és a lagúnarendszer képviselik a legfontosabb költőterületet.

Opportunista faj, halakkal, békákkal, vízi rovarokkal, kisméretű madarakkal és emlősökkel táplálkozik. Általában lesben állva vagy lassan lépkedve vadászik, de volt olyan eset is, amikor csalival, kenyérrel vagy más úszó tárgy segítségével halászott. Főleg éjszaka és hajnalban aktív.

A faj főbb veszélyeztető tényezői a vizes területek nem megfelelő kezelése és a nádasok égetése, amelyek kedvezőtlenül hatnak a költési sikerére.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Törpegém (Ixobrychus minutus)

Kontinensünk legkisebb gémféléje, testhossza mindössze 33 – 38 centiméter. Továbbá az egyetlen gémféle hazánkban melynek nemei jelentősen eltérnek megjelenésükben (sexuális dimorfizmus). A hímeknél a fejtető és a felsőtest fekete, szárnyfoltjuk sárgás és hasi részük sárgás fehér ami ritkán halványan sávozott is lehet. A tojók tollazata hasonló de barnás és kevésbé kontúros.

A törpegém többnyire rejtőzködő életmódot folytat, de jelenlétéről gyakran jellegzetes hangja árulkodik. Testfelépítése és színezete hatékonyan álcázzák a nádasokban.

Vizes élőhelyek lakója, előnyben részesíti a bokrokkal és fákkal tűzdelt nádasokat. Hazánkban nyári vendég és előfordul a síkságok és dombvidékek vizes élőhelyei zömén.

Magányosan költ, fészkét nádszálakból és nádlevelekből építi, sűrű növényzetben, gyakran bokrokra 1.5 méter magasságban a víztől. A fészkét akár több évben is újrahasználhatja és előfordul, hogy másodlagos fészket is épít.

Halakat, kétéltűeket és gerincteleneket fogyaszt, így táplálékát az élőhely kínálata után igazítja.

Mivel a költése szorosan kötött a nádasokhoz, a nádégetés kimondottan nagy zavarást jelent a faj számára. Továbbá a vízszennyezés, az élőhelyei lecsapolása és módosítása, a vonulás alatti magas mortalitás és az Afrikai telelőterületein egyre gyakoribb aszályok képezik azon veszélyeztető tényezőket, melyekkel a törpegémnek szembe kell néznie a jövőben.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Nagy kócsag (Ardea alba)

A legnagyobb kócsag kontinensünkön (85 – 100 centiméteres testhosszávval méretben hasonló a szürke gémhez). Tollazata tiszta fehér, még a fiatal madarak tollazata is. Nyaka kimondottan hosszú, melyet repülés közben “S” alakban behúz. Hosszú és erős csőre nyugalmi ruhában sárga, míg költési időszakban elsötétedik (majdnem fekete). Lábai sötét színezetűek, még az ujjak is (e bélyeg segít elkülöníteni a kis kócsagtól, melynek ujjai sárgák).

Opportunista faj, a vizes területeken halakkal, kétéltűekkel, kígyókkal és gerinctelenekkel táplálkozik, de gyakran vadászik mezőkön is kétéltűekre, hüllőkre, madarakra és kisemlősökre.

Európai állományai nem vonulnak, bár télen elkerülik a fagyott vizeket, így gyakran délebbre húzódnak, ahol gazdagabb a táplálékkínálat.

Kolóniákban költ, gyakran más gémfélékkel vegyesen, terjedelmesebb mocsarak, tavak vagy folyók közelében. Fészkét fákra, vagy nádasokba építi. Hazai állománya többnyire a Kárpát-medencén kívül költ (a Duna-Delta és lagúnarendszere jelentik a legfontosabb élőhelyeket), azonban költési időszakon kívül szélesebb elterjedésű, így Erdélyben is gyakran találkozhatunk vele.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Hogyan segíthetsz nekik

Ne gyújtsd fel a nádat! A tavaszi nádégetés tönkreteszi a tojásos és fiókás fészkeket, csökkentve a faj állományát. Mivel a fészkeket általában sűrű, öreg nádba helyezik, a vegetációs perióduson kívül égetés is rontja a gémek költési sikerét.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
Livrarea produselor o vom face între două și șapte zile lucrătoare de la înregistrarea comenzii.
+