Share

Școli Prietenoase cu Natura

Pe această pagină găsiți suport de materiale pentru a putea desfășura cu ușurință activitățile programului Școli Prietenoase cu Natura.

Prin aceste materiale vom cunoaște mai bine natura care ne înconjoară și stimula dragostea pentru natură copiilor, prin acest fel protejând natura din jurul nostru mai cu ușurință. Sunt prezentate activități prin care fiecare se poate implica. Prin gesturi mai mici sau mai mari facem loc și naturii lângă noi.

Accesați documentele programului​

Restrângerea resurselor de hrană în perioada rece / de iarnă contribuie la dezvoltarea a două strategii în lumea păsărilor: o parte dintre ele migrează, pe când cele care rămân se adaptează condițiilor existente prin schimbarea tipului de hrană consumat și folosirea resurselor de hrană disponibile (semințe, fructe).

În loc să vadă sticla ca o potențială barieră, păsările văd imagini reflectate ale habitatului și cerului sau pur și simplu un pasaj clar și gol.  Adăugând semne vizuale, putem avertiza păsările cu privire la prezența sticlei, permițându-le să evite în siguranță o coliziune. Acesta este cel mai important pas pe care îl puteți face pentru a preveni coliziunea păsărilor, acasă. 

Amplasarea unor cuiburi artificiale sau amenajarea unui colț protejat, vor beneficia alături de păsări, amfibienii și reptilele, dar și micile mamifere, precum ariciul chiar și veverița. Aceste spații trebuie să corespundă nevoilor speciilor-țintă și să le ofere protecție atât împotriva prădătorilor, cât și a condițiilor meteo nefavorabile.

Ajută natura, cultivă în grădină copaci, pomi fructiferi, arbuști și plante cu flori care atrag și hrănesc polenizatorii de primăvara până toamna: tei, meri, caiși, corcoduși, liliac, păducel, levănțică, urzică, busuioc, gălbenele, cârciumărese, echinaceea, aster și multe altele. Dacă nu ai grădină, pune jardiniere cu flori pe balcon sau la fereastră.

Unele specii de albine și viespi nu trăiesc în familii agresive ci solitare. În trecut se reproduceau în pereții de lut și acoperișurile de stuf sau paie, ale caselor. Odată cu apariția caselor moderne au dispărut locurile specifice de reproducere a acestor specii, dar nu și rolul lor în polenizarea numeroaselor plante sălbatice sau cultivate. Soluția: amplasarea unor hoteluri de insecte.

Participă în proiectul Spring Alive, urmărește și înregistrează migrația de primăvară.
Participă într-un program citizen science, care te face să devii mai conștient și mai atent la sosirea speciilor de păsări migratoare, comune și ușor de recunosc.

Recensământul cuiburilor de rândunele și lăstuni, o activitate atractivă, care necesită atenție, spirit de observație și presupune cunoștințe nu doar despre cele două specii, ci și de completare a formularelor online, plus mișcare în aer liber.

Amenajarea sursei de noroi pentru lăstun de casă, rândunică

Rândunica are nevoie de noroi pentru a-și construi cuibul. Uneori, a găsi noroi în orașe poate deveni o sarcină dificilă. În această situație sunt de mare ajutor sursele de noroi ușor de realizat și întreținut, cu un minim de efort.

Testează-ți capacitățile de identificare a speciilor. Pe platforma quiz poți cu ușurință să înveți caracterele principale a uor specii de păsări.

Din fericire, nu este nevoie să străbatem distanțe mari pentru a putea asculta cântecul păsărilor sălbatice. E suficient să ieșim în grădina casei, în spațiul verde din jurul blocului sau în parcul din apropiere, pentru a ne bucura de trilurile pițigoilor, mierlelor sau cintezelor. Cu un singur click puteți afla cum se numesc și cum cântă pasările cele mai comune, pe care le vedeți de la fereastră sau pe aleile din parc.

Pe eroii din planșele de colorat îi știți cu siguranță. Ei se numără printre păsările comune pe care le puteți vedea la o simplă plimbare prin parcuri, grădini sau chiar din casă, de la fereastră. Fiecare are câte o super-putere. Descoper-o în planșele de colorat

Zile emblematice a naturii

Zilele emblematice a naturii sunt desemnate cu scopul de a crește gradul de conștientizare a problemelor de mediu, pentru a evidența importanța speciilor, a biodiversității, legăturile și complexitatea acestora.

Grupul - păsări

Pe eroii din planșele de colorat îi știți cu siguranță. Ei se numără printre păsările comune pe care le puteți vedea la o simplă plimbare prin parcuri, grădini sau chiar din casă, de la fereastră. Fiecare are câte o super-putere. Descoper-o în planșele de colorat

Grupul - amfibieni și reptile

Pe eroii din planșele de colorat îi știți cu siguranță. Ei se numără printre păsările comune pe care le puteți vedea la o simplă plimbare prin parcuri, grădini sau chiar din casă, de la fereastră. Fiecare are câte o super-putere. Descoper-o în planșele de colorat

Grupul - plante

Grupul - insecte

Postere

     Pagini utile: