2018 este anul pasarilor

„Bird your world” este sloganul campaniei inițiate de National Geographic și de celebrul Laborator de Ornitologie Cornell. Practic, campania marchează centenarul de la lansarea Tratatului Păsărilor Migratoare, din SUA, cea mai puternică și importantă lege privind protecția păsărilordin toate timpurile.

În acest sens, iubitorii de natură din întreaga lume se adună în jurul acestei inițiative și ajută la protecția păsărilor din ariile în care trăiesc. Potrivit statisticilor, mai mult de 40% din speciile de păsări migratoare se află în declin și peste 200 dintre acestea se află pe lista celor amenințate cu dispariția. Iar conservarea începe cu responsabilizarea.

SOR duce mai departe proiectele de protecție a păsărilor


De la acțiuni în care am implicat copiii (Grădini și școli prietenoase cu natura), dar și oamenii mari (România prinde aripi) și până la un proiect ambițios în care colaborăm cu vânătorii din România pentru protecția celei mai periclitate specii de gâscă sălbatică din lume – gâsca cu gât roșu, Societatea Ornitologică Română duce mai departe proiectele de protecție a păsărilor.

 

Continuăm să lucrăm și în proiectele europene pe care le-am început, proiecte care în 2017 au dus deja la descoperirea unei noi specii pentru fauna din România.

Pentru prietenii noștri zburători, un continent reprezintă un petic de pământ verde, bogat în surse de hrană, alternând cu străzi supraaglomerate și clădiri. De aceea este util să le asigurăm o rută de migrație sigură. Nu doar destinația și punctul de plecare contează într-o călătorie, ci și haltele de pe parcurs, locurile de hrănire și de odihnă.

„Dacă avem grijă de păsări, avem grijă de majoritatea problemelor serioase ale mediului înconjurător.” Thomas Lovejoy (biolog)

Dacă vrei anul acesta să #BirdYourWorld, iată câteva idei care ar trebui luate în calcul:

*Nu te mai gândi la migrație ca la un proces firesc și facil.

*Data viitoare când vezi o pasăre migratoare, gândește-te o clipă la călătoria acesteia de-a lungul globului pământesc și la ce vede ea din zbor.

*Gândește-te la celelalte persoane care vor vedea aceeași pasăre în decurs de câteva săptămâni.

*Și mai gândește-te la toată munca depusă pentru protecția habitatului de-a lungul rutei de migrație, ca într-un puzzle uriaș.
 


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!