Descriere
Uneori, peste cele mai înverzite și idilice coline plutesc cele mai mari primejdii. Așa se întâmplă și într-o zonă liniștită din Anglia rurală, unde sălașul mai multor familii de iepuri este amenințat de apropierea oamenilor. O mână de urecheați își stăpânesc cum pot mai bine teama și pleacă în căutarea unui loc în care să-și facă un nou sălaș, bazat pe principiul echității, departe de pericole. Sunt călăuziți de Alună, liderul lor, de premonițiile pirpiriului Cinci și de legendele iepurești, povestite generații la rând în sălașurile iepurești. Drumul către noul cămin este plin de pericole, căci iepurii au mulți dușmani printre celelalte viețuitoare, dar și printre proprii semeni. Credeți oare că, odată ajunși acolo, aventurile iepurilor se vor sfârși?
Watership Down este un roman despre curaj, loialitate și supraviețuire, ce ține cititorul în suspans pâna la ultima pagină.
Fondurile obținute din vânzări sunt folosite în proiectele SOR.
Caracteristici
Informații suplimentare
| Greutate | 0,726 kg |
|---|


Competiția Listelor Complete a ajuns la final
Ce ne spun păsările de apă care iernează în UE
MidWinter 2026 – 60 de ani de efort în slujba naturii
WWF Slovacia continuă refacerea brațului lateral Foki din vechea albie a Dunării
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică 




