Proiect
EuroBirdPortal (EPB) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele din anii precedenți. Societatea Ornitologică Română este partener în acest proiect, aplicația Ornitodata fiind deja folosită cu succes nu doar în România, ci și în Republica Moldova.
Spre deosebire de clasicele proiecte de monitorizare, care au la bază seturi de date structurate, rolul portalului EPB este de a aduna datele nu foarte structurate, dar intens colectate pe tot parcursul anului, grație activității observatorilor amatori ai păsărilor sălbatice (birdwatcherilor).
Însă, pentru ca datele obținute prin diferitele portaluri europene să fie folosite în cel mai bun mod posibil, este esențial să existe o bază de date comună. Această bază de date se dorește a fi EPB. Cu ajutorul ei specialiștii vor putea:
- să descrie modelele de distribuție spațiale și temporale la scară largă (cum ar fi schimbările sezoniere ale distribuției, modelele de migrație, fenologia) și modificările lor de-a lungul timpului
- să crească calitatea portalurilor care colectează date online
Pentru înregistrarea datelor, EPB va promova folosirea unor protocoale standardizate simple, fapt care aduce după sine creșterea calității rezultatelor care pot fi obținute prin prelucrarea acestor date.
Această inițiativă completează fericit cele două proiecte mari ale EBCC, proiecte în care SOR este partener, și anume Monitorizarea păsărilor comune (PECBMS – Pan-European Common Bird Monitoring Scheme) și Atlasul păsărilor cuibăritoare (EBBA2 – European Breeding Bird Atlas).
Pentru creșterea capacității de integrare a datelor, prin implementarea unor portaluri în țările în care încă nu există, în special din țările din sud-estul Europei, dar și pentru promovarea colectării de date mai calitative, structurate, EBCC implementează proiectul LIFE – LIFE EBP reinforcement. SOR este partener în acest proiect, iar atribuțiile noastre sunt implementarea automatizării trimiterii datelor către EBP și creșterea calității datelor colectate, inclusiv prin stimularea colectării de date structurate – în special prin Liste complete.