Știri

Începem ediția a XI-a a programului Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura

Natura de lângă noi revine în prim-planul activităților realizate la școlile înscrise în program. Dăm startul celei de-a XI-a ediții a programului „Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura”, un program care, de peste un deceniu, îi apropie pe copii de mediul înconjurător prin experiențe directe, activități în aer liber și activități concrete pentru protejarea biodiversității.

Ne vedem la EuroBirdwatch și în 2026

Nu mai e o toamnă fără EuroBirdwatch încă din 1993 ... toamna. La început de octombrie, ne adunăm cu mic, cu mare, să ne bucurăm de spectacolul naturii, mijlocit de păsările sălbatice migratoare. Adunărilor mari de păsări le răspundem cu grupuri vesele și entuziaste de păsărari.

Mierla ne cântă și încântă, deopotrivă

Conform oamenilor de știință de la Universitatea din Tübingen, e timpul să mai actualizăm din proverbe. Aparent, „Cântă ca o privighetoare” sau „Cântă ca o ciocârlie” nu mai au acoperire. Pentru urechea ascultătorului contemporan de muzică păsărească, mierla este autoarea celui mai plăcut cântec.

Redescoperim natura de lângă noi. Rezultatele programului din anul școlar 2025-2026

Programul Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura propune activități și modele de implicare prin care copiii să iasă din rutina activităților desfășurate exclusiv în interiorul sălii de clasă și să descopere natura chiar în spațiul cel mai apropiat, în curtea școlii, parcul din apropiere sau împrejurimile localității.

EuroBirdPortal, o imagine pan-europeană a prezenței speciilor de păsări

Pentru prima dată, prezența tuturor speciilor din Europa poate fi urmărită aproape în timp real. Noua versiune a EuroBirdPortal ne permite accesul gratuit la câteva sute de hărți dinamice, care ne arată distribuția speciilor pe continentul nostru. Această realizare remarcabilă nu ar fi fost posibilă fără datele furnizate de cei peste 200.000 de observatori voluntari, din 2010 până în prezent.

Competiția Listelor complete în August 2026: 236 de liste complete și peste 8.700 de observații

August, ultima lună a verii, ultima lună de vacanță, perioadă de concedii – 31 de zile perfecte pentru a ieși în natură. Însă, pentru pasionații de păsări, vacanța sau concediul nu înseamnă și pauză competițională. Chiar dacă activitatea a fost ceva mai redusă față de lunile precedente, datele colectate sub forma Listelor Complete în această perioadă continuă să ofere o imagine cel puțin interesantă asupra avifaunei din România.

Vacanța de vară a unui BirdLifer

Cum nu ne putem imagina școala fără vacanță, în egală măsură nu concepem nici vacanța fără călătorii. Iar dacă ne întrebați pe noi, orice vacanță are nevoie de doza ei de păsări și natură. De aceea, în această vară am plecat în călătorie prin Europa, având drept ghid păsările partenerilor noștri din BirdLife.

Colaborarea SOR–SPPN consolidează monitorizarea păsărilor din Republica Moldova

Colaborarea dintre Societatea Ornitologică Română (SOR) și Societatea pentru Protecția Păsărilor Sălbatice și a Naturii din Republica Moldova (SPPN) continuă să crească prin intermediul platformei Ornitodata și al proiectului LIFE EBP reinforcement.

Cântăreții de lângă noi

Poate cea mai emoționantă apropiere de lumea păsărilor este cea mijlocită de bogăția cântecelor și sunetelor emise de acestea. Suntem spectatorii unor concerte și melodii care arareori ne sunt dedicate, dar acest fapt nu diminuează fascinația cu care ascultăm trilurile păsărilor. Emoțiile pe care le simțim sunt variate și foarte personale, chiar dacă uneori nu cunoaștem numele artistului. Haideți să vă facem cunoștință cu câțiva dintre ei.

Mai mult