Share

Știați?

Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi

20 mai 2023

Cinci specii de bujori cresc spontan în România, din Banat până în Dobrogea și din Oltenia până în Transilvania și Moldova, având un mare potențial biologic și ornamental: Paeonia peregrina, Paeonia tenuifolia, Paeonia daurica (ant. Paeonia triternata), Paeonia mascula și Paeonia officinalis subsp. banatica. Ele cresc în rezervații naturale protejate de lege sau izolate în pădurile din Dobrogea.

Pe lângă taxonii endemici, există și trei specii cultivate: Paeonia officinalis, Paeonia lactiflora și Paeonia suffruticosa subsp. suffruticosa (Paeonia × suffruticosa), cu peste 130 de soiuri identificate până în prezent, care vin într-o varietate semnificativă de forme și culori. Datorită frumuseții lor rafinate și adaptabilității ecologice ridicate, bujorii sunt foarte populari în România. Gama largă de varietăți de culori îi face să fie folosiți ca plante ornamentale în decorarea grădinilor particulare sau publice, grădinilor botanice și parcurilor, în toate regiunile țării. În același timp, bujorii sunt cultivați și în sere mari și ferme de bujori, pentru aranjamente florale și buchete. Pe lângă utilizarea ornamentală, bujorul este folosit în scopuri medicinale și cosmetice (rădăcină de Paeonia lactiflora).

Dintre cele cinci specii existente în flora spontană de la noi, cel mai cunoscut este bujorul românesc (Paeonia peregrina), specie pe cale de dispariție. În prezent, specia este amenințată de defrișările necontrolate și de înlocuirea coastelor stâncoase, aride, a luminișurilor și tufișurilor cu teren arabil. Este sensibilă la efectele schimbărilor climatice, care pot conduce la extinderea deșertificării și, în cele din urmă, la distrugerea habitatului.

Bujorul românesc Paeonia peregrina este o specie balcanică originară din sud-estul Europei, distribuită din Italia (Basilicata, Calabria), Albania, Grecia, Macedonia, Serbia, Bulgaria, România (Podișul Dobrogei) până în Turcia (Anatolia) și Moldova. La noi este o specie spontană întâlnită în mai multe regiuni ale țării, precum Măcin (Podișul Dobrogean de Nord) și Babadag (Tulcea), Constanța, Troianul (Teleorman), Comana (Giurgiu), Zau de Câmpie (Mureș), Plenița (Dolj) sau Stoicănești (Olt), Ilfov, Galați (Ciocârlan, 2009). Este o specie comună întâlnită în zone pietroase, aride, stâncoase, la marginea pădurilor sau poienilor și, mai rar, în ierburi. De obicei se găsește mai ales la umbra pădurilor de foioase cu frunze late, pădurilor de pini sau pădurilor mixte.

Bujorul românesc este o plantă perenă, cu tulpini erecte, neramificate, frunze de culoare verde-închis. Florile solitare, ce apar în partea superioară a tulpinilor florale sunt mari, de culoarea sângelui și puternic înmiresmate, cu un parfum care amintește de trandafiri. Caracterele cel mai distincte ale Paeonia peregrina sunt reprezentate de segmentele de frunze lobate în formă de dinți, adesea cu peri de-a lungul venelor de pe suprafața superioară, și de corolele roșu-închis în formă de cupă care o deosebesc de Paeonia officinalis.

Etimologia numelui științific Paeonia peregrina

Epitetul specific, peregrina, provine din latinescul peregrīnus (străin), de la peregrē (a fi în străinătate) [per- (prin) + -ager (pământ), ad litteram, dincolo de hotarele pământului propriu; călător].
Numele generic, Paeonia, provine din greaca veche: paiônia, legat de paiônios (vindecare) și paiôn (medic), la fel ca Paiā́npaean.
Potrivit lui Homer, Paean (Paian, Paiêôn sau Paiôn – vindecătorul) era medicul zeilor olimpici, considerat de Hesiod ca o zeitate individuală care „cunoaște remediile pentru toate lucrurile”. Cu ierburile și medicamentele sale liniștitoare, el vindecă, de exemplu, pe zeul olimpic al războiului rănit, Ares, care se întoarce în Olimp după ce a fost rănit de eroul muritor Diomede pe câmpul de luptă troian, și pe zeul morților și regele împărăției umbrelor, Hades, care a fost rănit de săgeata otrăvită a lui Heracle.
După perioada lui Homer și Hesiod, cuvântul Paean devine un epitet al lui Apollo și mai târziu, un nume de familie al lui Asclepius, fiul lui Apollo, zeul-vindecător .

Legende și simbolism

Mitologia greacă a oferit diverse legende despre bujor și despre apariția sa pe pământ ca simbol al frumuseții și al cunoașterii.

Într-una dintre legende, Paean, care a fost studentul zeului medicinei, Asclepius, a reușit să-l vindece pe Hades extrăgând un ser miraculos din rădăcinile unei plante necunoscute. Orbit de invidia față de studentul său care l-a eclipsat cu abilitățile și cunoștințele sale, Asclepius a jurat că îl va ucide. Impresionat de istețul Paean, Zeus, care nu putea lăsa un muritor să depășească în cunoaștere un zeu, l-a salvat pe talentatul tânăr doctor de mânia lui Asclepius, transformându-l într-un bujor, care înflorește an de an în luna mai, celebrându-i astfel excepționalele aptitudini.
Un mit similar spune povestea lui Paean care a fost învățat de zeița Leto (mama lui Apollo și zeiță a fertilității) cum să găsească o rădăcină magică pe Muntele Olimp, care avea darul de a alina durerile femeilor la naștere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius și dorința lui de a-și ucide elevul. Pentru a-l salva de mânia stăpânului său, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor. Folosit pentru a vindeca rănile zeilor, bujorul, care înflorește în nopțile cu lună plină, era înzestrat cu puteri supranaturale. Pentru a folosi puterile vindecătoare ale acestei flori, se spunea că rădăcinile ar trebui recoltate numai noaptea. Nu numai florile de bujor au proprietăți medicinale, ci și semințele. În antichitate, semințele de bujor erau folosite frecvent de femeile pe cale să nască, atât în magia albă, cât și în cea neagră, pentru a-și proteja nou-născuții de deochi. De asemenea, petalele de bujor sunt folosite în baia de după botezul nou-născuților pentru a transmite copilului toate calitățile plantei și ale florii de bujor.

Un mit grecesc explică apariția bujorilor roșii. Frumusețea nimfei Paeonia atrage atenția frivolului zeu Apolo, care o curtează intens. Captând furia și invidia Afroditei, zeița iubirii și a frumuseții, nimfa timidă devine jenată, îmbujorându-se. Neputând suporta eclipsarea propriei frumuseți, mândra Afrodita o blestemă pe Paeonia să se transforme într-un bujor roșu. În mod similar, un mit grecesc spune că nimfele cochete și obraznice își ascundeau goliciunea în petalele florilor de bujor, pentru a evita privirile indiscrete ale bărbaților. De aici se spune că bujorii au o frumusețe aparte, florile fiind asociate cu rușinea și timiditatea.

În tratatul său, Naturalis Historia, care includea mituri antice, folclor și descrieri extinse despre vindecarea multor boli, Pliniu cel Bătrân (23-79 e.n.), naturalistul și filozoful roman, a susținut că bujorii aveau puterea de a alunga coșmarurile provocate de fauni (entități malefice). Această credință a rezistat până în Evul Mediu întunecat, când proprietățile curative ale bujorilor erau apreciate de medici, care foloseau florile și rădăcinile pentru afecțiuni legate de problemele vezicii biliare și stomacului, inclusiv cure pentru coșmaruri. Pentru a alunga spiritele rele în timpul somnului, se puneau petale de bujor sub pernă.

Epoca victoriană este recunoscută ca singura dată în istorie în care bujorul a căpătat o conotație negativă, fiindu-i atribuite ghinion și invidie. În țara Albionului se zvonea că dacă un ins va smulge o floare de bujor va fi blestemat de zâne.

Folclor și legende românești

La fel ca mitologia greacă, folclorul românesc este construit pe basme, în special cu simboluri religioase și educaționale, care se termină adesea cu încălcarea poruncilor, urmată de pedeapsă. Cu toate acestea, ca în orice alt basm folcloric, în cele din urmă, viața, frumusețea și puritatea înving moartea, transformând toate simbolurile și semnificațiile negative în noi începuturi.

O frumoasă legendă populară explică apariția bujorilor roșii în multe regiuni ale României. Se spune că demult, într-o pădure din apropierea unui regat, trăiau niște zâne frumoase care nu suportau superficialitatea muritorilor, așa că de fiecare dată când cineva îndrăznea să pătrundă pe tărâmul lor, îl transformau în monstru. Urmând sfatul regelui lor, oamenii s-au speriat și au rămas departe de pământul blestemat. Cu toate acestea, Bujor, tânărul fiu al regelui, cu spirit îndrăzneț, a auzit de zânele malefice și, îndată ce a ajuns la vârsta adolescenței, s-a aventurat pe tărâmurile interzise pentru a se convinge de veridicitatea poveștii și de existența maleficelor zâne. Imediat ce a ajuns în pădure a căzut într-un somn adânc și blestemul zânelor a început să se reverse asupra lui. Cu toate acestea, fiind cucerite de frumusețea lui, au ales să-l transforme într-o floare, cea mai frumoasă din regat. Pe măsură ce bujorul înflorește, imediat după apus, și roua se așază pe florile frumos colorate și parfumate, se spune că picăturile de apă sunt lacrimile tânărului Bujor, ce regretă veșnic că nu a respectat poruncile tatălui său (Chivu, 2022; The Flower Box 2022) .

Tema bujorului roșu este prezentă în cultura și folclorul tradiționale ale poporului român, pe întreg teritoriul, cu o varietate impresionantă de simboluri menționate în istorie, muzică, poezie, literatură, pictură, design și arhitectură. Florile luxuriante, parfumate și frumoase care, de-a lungul timpului, au inspirat lucrările a numeroși artiști, scriitori, pictori și muzicieni, se regăsesc și ca motive tradiționale în costumele populare, covoarele tradiționale, olărit și artele și meșteșugurile decorative.
Potrivit unei legende locale, se spune că bujorii roșii provin din lacrimile unei fete din sat, care plângea pentru că tânărul pe care îl iubea a fost ucis de fratele ei. În timp ce cobora pe vale, la amurg, bujori au apărut și au înflorit acolo unde i-au căzut lacrimile. În alte părți ale țării, în folclorul local, bujorul era legat și de Lună, deoarece se crede că a fost creat de zeița Lunii, pentru a reflecta noaptea razele lui Selene.

În conștiința poporului român, frumusețea fizică și spirituală este adesea asociată cu roșul bujor, iar inocența, timiditatea și fericirea sunt exprimate prin „îmbujorare”. În multe părți ale țării, despre o fată frumoasă și tânără se spune că este „un bujor de fată”, iar roșeața din obraji care denotă sănătate și vitalitate este denumită în mod tradițional „bujori în obraji”. Se spune că un bărbat arătos este „frumos ca un bujor”. Denumirea „Bujor” și derivatele sale se găsesc în nume de familie, prenume, nume de orașe, nume de străzi, nume comune de păsări și animale. Statisticile recente arată că peste 100.000 de persoane poartă numele „Bujor”, fie ca prenume (69.355 persoane), fie ca nume de familie (29.231 persoane).

Bujorul – Floare națională și simbol floral al României

Florile sunt adesea alese ca embleme ale multor țări din întreaga lume, fiind privite ca elemente ale identităților naționale și culturale. Se regăsesc pe steaguri, steme și alte simboluri ale statului.

În România, ideea unei flori naționale a apărut în timpul domniei Regelui Carol I (1839-1914), cunoscut și sub numele de Carol I al României, de-a lungul timpului fiind făcute mai multe propuneri: măceșul, floarea de colț, bujorul roșu – Paeonia peregrina – și multe altele. Cu toate acestea, în ciuda tuturor eforturilor, niciuna dintre aceste propuneri nu a fost vreodată acceptată pentru a fi legiferată oficial.

Proiectul „Floarea națională a României” a fost reactivat în iunie 2013, când un grup de horticultori condus de prof. Florin Toma, de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a lansat propunerea ca bujorul să fie declarat, încă o dată, Floare națională a României. S-a considerat că o emblemă florală precum bujorul roșu aprins, simbolul frumuseții, iubirii, fericirii, prieteniei și prosperității, exprimă metaforic întregul spirit adevărat al țării și al poporului ei. Din momentul lansării, inițiativa s-a bucurat de un sprijin puternic, atât la nivel național, cât și internațional.

Aproape zece ani mai târziu, pe 27 septembrie 2022, bujorul a fost declarat, în sfârșit, „Floarea națională a României”, potrivit unui act normativ adoptat de Camera Deputaților, în Parlamentul României.

În cinstea bujorului, considerat acum „element de identitate națională”, primăvara se organizează anual festivaluri și sărbători populare, în mai multe regiuni ale țării, când plantele sunt în plină floare. Tradiționalele Sărbători ale bujorului au loc în fiecare an în localități precum Gura Râului (Sibiu), Comana (Giurgiu), Radomirești (Olt), Plenița (Dolj), Șaru Dornei (Suceava), Rediu (Galați).
Oamenii recită poezii, spun povești sau cântă și dansează pe melodii populare tradiționale, toate legate de bujori și legende despre bujori, îmbrăcați în haine populare tradiționale împodobite cu motive ale bujorului viu colorat. În timpul acestor evenimente horticole naționale, diferite specii de bujori sunt expuse în ghivece, recipiente, modele de grădină sau aranjamente ornamentale. În marile orașe sunt organizate diverse simpozioane științifice dedicate caracteristicilor biologice și ornamentale ale diferitelor specii de bujor.

De asemenea, destul de recent, Ministerul Apărării a adoptat bujorul roșu drept simbol floral al Zilei Veteranilor, sărbătorite pe 11 noiembrie, în cinstea eroilor căzuți care au luptat în teatrele de operațiuni, apărând teritoriile românești.

Text: Nora de Angelli, cercetător, autoarea Orchids of Romania
Pentru textul integral și bibliografie, click aici.

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România