Share

Restore Nature

Avem nevoie de natură. Zonele umede, pădurile, pajiștile, habitatele marine… toate joacă un rol crucial în reglarea climei și sunt vitale pentru supraviețuirea noastră. Dar știai că 80% din natura europeană este degradată?

Din fericire, speranța nu este pierdută! Avem oportunitatea de a inversa situația pentru natură în Europa: o lege pentru #RefacereaNaturii. Ceea ce face ca această oportunitate să fie unică este faptul că această lege va obliga legal țările UE să refacă un procent clar de suprafețe naturale. Iar dacă eșuează, pot fi trase la răspundere în instanță.

Acum un an, mai exact în 22 iunie 2022, Comisia Europeană publica propunerea de Lege pentru Refacerea Naturii, prima lege cuprinzătoare de acest gen la nivel continental. Propunerea este un element cheie al Strategiei UE pentru biodiversitate (publicată în mai 2020) care solicită obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor degradate, în special a celor cu cel mai mare potențial de a capta și stoca carbon și pentru a preveni și reduce impactul dezastrelor naturale. Propunerea combină un obiectiv general de restaurare pentru refacerea pe termen lung a naturii în zonele terestre și maritime ale UE cu obiective obligatorii de restaurare pentru o serie de habitate și specii prioritare.

Timp de un an, propunerea legislativă a fost supusă mecanismului democratic, dar și birocratic al UE, prin care au fost propuse, discutate și votate mii de amendamente.

Parteneriatul BirdLife, din care SOR face parte, alături de alte peste 200 de organizații ale societății civile din Europa a demarat o campanie de informare pentru a transmite europarlamentarilor sprijinul public pentru o Lege pentru Refacerea Naturii capabilă să oprească pierderea biodiversității și schimbările climatice.

Votul asupra raportului final al legii pentru #RefacereaNaturii a fost respins cu un rezultat de egalitate 44:44 în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) a Parlamentului European. Respingerea raportului ENVI reprezintă o oportunitate de adoptare a unui text mai coerent și mai ambițios în plen, pe 12 iulie. Această respingere a raportului, înseamnă că amendamentele care slăbeau propunerea de lege vor depinde acum de votul tuturor europarlementarilor.

Spune-le europarlamentarilor să voteze cu responsabilitate pentru NATURĂ!

Dacă ți-a plăcut, distribuie