ȘTIRI PROIECT Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Începem ediția a XI-a a programului Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura
24 septembrie 2026
Natura de lângă noi revine în prim-planul activităților realizate la școlile înscrise în program. Dăm startul celei de-a XI-a ediții a programului „Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura”, un program care, de peste un deceniu, îi apropie pe copii de mediul înconjurător prin experiențe directe, activități în aer liber și activități concrete pentru protejarea biodiversității.
Începem ce-a de-a XI-a ediție bazându-ne pe experiența și rezultatele celor zece ediții de până acum și ne propunem să ducem mai departe aceeași idee simplă: pentru a-i face pe copii să iubească natura, trebuie mai întâi să le oferim ocazia să o descopere, să o cunoască și să o înțeleagă.
Curtea școlii, grădina, parcul din apropiere sau împrejurimile localității pot deveni spații de învățare în orice anotimp. Prin activități practice, observații, amenajări pentru viețuitoare și momente petrecute în aer liber, „Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura” continuă să construiască o legătură mai apropiată între copii și lumea vie din jurul lor.
Noua ediție este o invitație adresată școlilor, grădinițelor și profesorilor de a redescoperi natura de lângă ei și de a o transforma într-o parte firească a educației.
Programul nostru pune accent pe continuitate, activitățile fiind adaptate structurii unui an școlar și desfășurându-se pe parcursul mai multor sezoane. Pentru a le oferi copiilor ocazia de a observa schimbările din natură de-a lungul anului, activitățile sunt împărțite între sezonul rece și sezonul cald, astfel încât relația cu natura să fie una constantă, nu limitată la o singură perioadă din an.
În cazul grădinițelor, programul cuprinde 6 grupuri de activități, fiecare însoțită de o fișă cu descrieri detalizate. Activitățile sunt gândite ca o introducere în explorarea naturii, pornind de la povești și activități care stârnesc curiozitatea copiilor și îi încurajează să observe elementele din jurul lor. Pe măsură ce parcurg activitățile, preșcolarii descoperă, pe rând, mai multe grupe de animale și învață să fie atenți la viețuitoarele din apropiere. Pentru grupele mai mari, activitățile ajung să includă și plantarea semințelor de floarea-soarelui, pregătind astfel trecerea către activitățile dedicate școlarilor, care, în sezonul rece, vor folosi semințele pentru hrănirea păsărilor sălbatice.
Mai multe informații despre activitățile programului, condițiile de participare și modul de desfășurare pot fi consultate în Regulamentul destinat grădinițelor.
Pentru școli, programul este structurat în 5 grupuri de activități. Pentru finalizarea cu succes a ediției și obținerea sau menținerea titlului de „Școală prietenoasă cu natura”, este necesară realizarea unei activități practice în aer liber din fiecare grup de activitate. Activitățile sunt concepute astfel încât elevii să dobândească informații corecte despre speciile pe care le observă, dar și să contribuie, prin acțiuni concrete, la crearea unor spații mai prietenoase pentru viețuitoarele din curtea școlii. Pentru ca activitățile să fie realizate corect și cu beneficii reale pentru biodiversitate, modul de desfășurare este detaliat în Ghidul activităților.
Cele cinci grupuri de activități urmăresc principalele direcții ale programului.
- Grupul 1 de activități: HRĂNIRE
Hrănirea păsărilor sălbatice în sezonul rece, ce presupune realizarea, amplasarea și alimentarea periodică a hrănitorilor cu hrană potrivită speciilor sălbatice, precum și observarea și alcătuirea unei liste a speciilor care vizitează hrănitorile. - Grupul 2 de activități: PROTECȚIE
Sunt propuse activități care ar transforma curtea școlii într-un spațiu mai sigur pentru natură, inclusiv prin plantarea unor specii autohtone și prevenirea coliziunilor păsărilor cu suprafețele transparente. - Grupul 3 de activități: SPRING ALIVE
Urmărește migrația de primăvară prin activități precum excursii și observații în natură, identificarea comportamentelor de primăvară ale speciilor, organizarea Zilei Cucului, Rândunicii sau Prigoriei, identificarea zonelor de cuibărit, numărarea cuiburilor de lăstun și rândunică sau organizarea unor „căutări de comori” cu elemente ale naturii. - Grupul 4 de activități: BIODIVERSITATE
Grup de activități în cadrul căreia elevii pot construi și amenaja elemente utile viețuitoarelor – de la cuiburi, adăpători și băi de nisip până la adăposturi pentru arici, veverițe, păsări sau insecte polenizatoare. - Grupul 5 de activități: OLIMPIADA SPECIILOR
Activitate tip concurs quiz, desfășurat în mai multe etape, prin care copiii își exersează și își verifică abilitatea de a recunoaște speciile pe baza caracteristicilor acestora.
Mai multe informații despre activitățile programului, condițiile de participare și modul de desfășurare pot fi consultate în Regulamentul programului.
Înscrierile în program au loc în perioada
24 septembrie – 16 octombrie 2026.
Aici găsiți Regulamentul și Formularul de înscriere destinat ȘCOLILOR.
Aici găsiți Regulamentul și Formularul de înscriere destinat GRĂDINIȚELOR.
Participarea este deschisă pentru toate unitățile de învățământ care vor să se implice și să aducă natura mai aproape de inimile și mințile copiilor. Fie că ești învățător, profesor de literatură, matematică, biologie sau limba engleză, poți adapta activitățile programului la materia pe care o predai.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Începem ediția a XI-a a programului Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura
Ne vedem la EuroBirdwatch și în 2026
Mierla ne cântă și încântă, deopotrivă
Redescoperim natura de lângă noi. Rezultatele programului din anul școlar 2025-2026
EuroBirdPortal, o imagine pan-europeană a prezenței speciilor de păsări
Însoțitul păsărilor
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
RENBAL
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de urme de animale
Mic determinator de păianjeni
Mic determinator de plante medicinale
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Insignă rotundă Ziua Păsărilor
Insignă rotundă emblema SOR
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Protecție metalică cuib tip B
Cuib drepnea
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib huhurez mic