Regulament SPN

Programul Școli Prietenoase cu Natura are ca scop educația ecologică și protejarea biodiversității din sate și orașe. Participarea în program este gratuită, dar condiționată de înregistrare. Deși în mod ideal activitățile unei școli prietenoase cu natura se desfășoară continuu, fără a ține cont de vacanțe, perioada de desfășurare a prezentului program se suprapune cu anul școlar, timp în care instituțiile de învățământ realizează activități de sprijinire a biodiversității locale, respectând indicațiile din materialele incluse în bibliografia obligatorie.
La sfârșitul anului școlar activitățile se raportează prin completarea formularului de raportare și se documentează cu câte o poză. Instituțiile de învățământ care derulează corect minimum 5 activități, minim câte o activitate din categoriile propuse sunt premiate cu plăcuța programului sau se certifică în vederea menținerii titlului de Școală Prietenoasă cu Natura.
Graficul de desfășurare a programului:
1. Lansare: 18 septembrie 2023
2. Înregistrare prin completarea Formularului de înregistrare on-line până în data de 20 octombrie 2023
Observație: În locul acordului de colaborare va fi eliberată o adeverință de participare după sesiunea de pregătire online din perioada 06 – 10 noiembrie 2023 susținută de SOR pentru instituțiile de învățământ acceptate în program.
3. Desfășurare activități: de la data înregistrării până la 17 mai 2024
4. Raportare prin completarea Formular de raportare: 20 mai – 30 iunie 2024
5. Evaluare rapoarte: iunie – iulie 2024
6. Emitere și trimitere adeverințe în format electronic: iulie 2024
7. Trimiterea plăcuțelor prin poștă: începutul lunii septembrie 2024
8. Lansarea unei noi sesiuni: septembrie / octombrie 2024
Pentru detalii și clarificări, trimiteți e-mail la educatie@sor.ro
Instituții de învățământ eligibile
Locul de desfășurare a activităților
Echipa de program la nivel de instituție de învățământ și sarcinile aferente
Activitățile programului
Desfășurarea concursului Olimpiada speciilor
Participanți concurs
Calendarul concursului
Premii
Graficul de desfășurare a programului
Dispoziții finale
Bibliografie
DESCARCĂ DE AICI Lista de specii pentru Olimpiada speciilor
DESCARCĂ DE AICI Distribuția județelor pe regiuni pentru Olimpiada speciilor
DESCARCĂ DE AICI modelul Plăcuței de recunoaștere a programului
DESCARCĂ DE AICI modelul Panoului programului
DESCARCĂ DE AICI tabelul grupurilor de activități
Olimpiada speciilor
Hrănirea păsărilor în timpul iernii
Prevenirea coliziunii păsărilor cu geamuri
Plantare specii de flori, arbori, arbuști prietenoase pentru viețuitoare
Participare la programul Spring Alive
Realizare activitate “Crește-ți propria hrănitoare” prin plantare tigvă (Lagenaria siceraria)
Amplasare cuib artificial
Amplasare material de cuibărire
Amenajare sursă de noroi pentru lăstun de casă, rândunică
Instalare raft de protecție (poliță) sub cuibul de lăstun, rândunică
Amplasare adăpătoare
Amplasare baie de nisip
Amenajare refugiu pentru amfibieni, reptile
Amenajare adăpost pentru arici
Realizare hotel pentru insecte
Compostare – realizare cutie de compost
DESCARCĂ DE AICI Calendarul activităților Școli Prietenoase cu Natura
DESCARCĂ DE AICI Bibliografia obligatorie