Share

Școli Prietenoase cu Natura

Ghid pentru profesorul coordonator: Cine, Ce, Unde, Când, Cum?

În acest program se îmbină armonios partea teoretică și partea practică a activităților de educație pentru mediu, cu activități continue de-a lungul anului școlar, corelate cu anotimpurile.
Programul presupune realizarea activităților care vin în ajutorul florei și faunei din imediata apropiere a elevilor. Astfel, prin diverse activități practice, elevii învață să protejeze speciile native și curtea școlii devine una prietenoasă atât cu păsările și veverițele, cât și cu bondarii, fluturii, pomii fructiferi sau plantele aromatice. De asemenea, prin acest program punem accent pe activități bine structurate și corect realizate și evitarea risipei de materiale prin construirea unor elemente nefolositoare.
Activitățile programului nu se rezuma doar la câțiva elevi sau la o singură clasă din școală, ci au impact benefic asupra întregii unități de învățământ.

Participarea în program este gratuită, dar coniționată de înscrierea printr-un formular și acceptarea instituției de învățământ în program, care va fi reprezentat de un cadru didactic coordonator. De regulă reprezentantul este cel care înscrie școala în program. Acceptarea unei școli în program presupune ca reprezentantul școlii, cadrul didactic coordonator, dacă nu este la prima ediție, trebuie să fi participat activ la edițiile anterioare (să fi trimis raportul sau în 3 ani să fi câștigat plăcuța programului). În cazul în care cadrul didactic coordonator nu îndeplinește aceste criterii, școala poate fi înscrisă de către alt cadru didactic, astfel elevii nu vor pierde șansa de a participa la acest program.
Înscrierea se realizează prin completarea formularului, care poate fi accesat de pe unul din canalele de comunicare ale organizației: site, facebook, newsletter etc.
La completarea formularului de înscriere este important să acordați atenție sporită corectitudinii datelor completate. Pe baza datelor completate se vor întocmi și elibera documentele programului (adeverințe etc.).
Înainte de completarea prezentului Formular de înregistrare recomandăm citirea cu atenție a Regulamentului specific pentru școli sau grădinițe, disonibil pe pagina proiectului.
Se vor folosi majuscule doar unde este necesar (început de frază, nume etc).
Recomandăm înregistrarea doar a acelor instituții de învățământ care într-adevăr doresc să deruleze activitățile și să predea raportul.

Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura un program oferit gratuit de Societatea Ornitologică Română și organizația depune eforturi considerabile pentru ca acest program să aibă continuitate. Partea financiară presupune asigurarea personalului specializat pentru coordonarea programului, planificarea și realizarea materialelor, depunerea și menținerea programului în lista CAEN, asigurarea recompenselor (achiziționarea și trimiterea plăcuțelor, panourilor, premiilor, realizarea adeverințelor), precum și promovarea programului în mass-media și online. Aspectele financiare ale programului sunt acoperite doar din sponsorizări și donații. Participanții pot avea o implicare semnificativă prin promovarea în rândul comunității locale – părinți, firme, fundații a posibilității de finanțare a programului prin donații sau sponsorizări, contribuind astfel la susținerea unui proiect educativ comun, atât de util pentru mediul școlar și pentru copii.

După ce am aflat de acest program educativ pentru natură, mă informez. Verific activitățile programului și citesc Regulamentul, pentru a putea decide dacă acest este potrivit: programului meu, elevilor și pentru curtea școlii.
După aceea, discut cu directorul, dacă este de acord să implicăm mai multe clase în acest program, respectiv discut cu colegii, pentru a vedea cine dorește să participe cu clasa alături de mine. Apoi completez formularul de înscriere cu atenție, în funcție de mențiunile regăsite în acesta și aștept primirea prin e-mail a mesajului de confirmare.
Următorul pas, după primirea confirmării înscrierii în program, este participarea la sesiunea de instruire (Trainingul online). Am ales această formă de realizare a instruirii pentru a ne putea asigura că toți profesorii coordonatori pot participa.
Participarea la trainingul online este în principal benefică mai ales pentru participanții noi, dar este utilă și celor care au participat la edițiile anterioare, care pot afla mici detalii importante despre program și activitățile acestuia sau își clarifică unele aspecte legate de activități.

Pentru participarea în program este necesară construirea unei echipe locale: un cadru didactic coordonator, cadru didactic participant și elevii.
Cadru didactic coordonator:
-înregistrează instituția de învățământ
-ține legătura cu responsabilul programului de la SOR
-trimite părinților Regulamentul programului
-înștiințează cadrele didactice participante cu privire la informațiile primite pe e-mail de la SOR și distribuie materialele în format electronic sau anunță despre posibilitatea de descărcare a acestora de pe pagina programului
-coordonează derularea activităților
-realizează activități împreună cu elevii
-completează și trimite raportul pe adresa educatie@sor.ro
-eliberează diplome pentru participanții concursurilor on-line organizate de SOR, folosind modelul oferit de organizatori
Cadre didactice participante:
-sprijină activitatea cadrului didactic coordonator
-realizează activități împreună cu elevii
Elevi:
-derulează activitățile sub supravegherea directă sau indirectă a cadrelor didactice

După prezentarea intenției de a înscrie școala în program, cadrul didactic coordonator va alege colegi pedagogi care și-au exprimat dorința de a participa în acest program, stabilind cine ce tip de activitate va realiza de-a lungul anului școlar. Se pot realiza aceleași activități de către mai multe clase sau se pot împărți activitățile în funcție de posibilitățile elevilor, grupa de vârstă și dorința pedagogilor.
După înscriere și acceptarea în program, cadrul didactic coordonator trimite Regulamentul elevilor și grupurilor de părinți. Astfel părinților le va fi comunicată participarea copiilor într-un program educativ de natură, respectiv se pot alege activități în care pot participa și părinții împreună cu elevii, dar în același timp părinții se pot inspira pentru activități în sprijinul naturoo din curtea casei.

După citirea Regulamentului și a listei activităților îmi realizez un plan de lucru, în linii mari în funcție de tipurile de activități, anotimpul și luna în care acestea trebuie realizate. După înscrierea și acceptarea în program, la începutul anului școlar, îmi realizez un plan mai detaliat împreună cu colegii din școală pentru a stabili activitățile, responsabilitățile și planul de lucru continuu în decursul anului școlar, corelat cu programa școlară și perioada de realizare a activităților prezentate în Regulament.

Având deja un plan de lucru foarte bine structurat, rămâne să mă pregătesc punctual pentru activitățile planificate. Ca sursă de informații folosesc Ghidul activităților din programul SPN, bibliografia recomandată și paginile web ale organizației, pentru ca activitățile să fie corect realizate conform cerințelor și recomandărilor organizatorilor în vederea atingerii scopului programului.
Fiind activități care țintesc mai multe sezoane, doar unele dintre ele se pot realiza în săptămâna verde, depinzând de sezonul în care acesta se organizează în cadrul școlii.
În mod ideal, majoritatea activităților din cadrul acestui program ar trebui realizate în aer liber, în natură sau în curtea școlii. Astfel, activitățile necesită timp mai îndelungat. Acestea se pot realiza chiar și după orele de curs sau complementar la domiciliul elevilor, odată ce a fost prezentat scopul și modalitatea de realizare a activităților.

Cu cât mai mulți cu atât mai bine. Cu cât mai mulți elevi află informații despre flora și fauna de lângă noi, cu atât putem avea o speranță mai mare că vor deveni adulți mai responsabili, care vor respecta elementele naturii, vor cunoaște nevoile acesteia și vor acționa în scopul protejării acestora.
În program se pot implica numeroase clase, de aceea este recomandat să aveți ajutorul colegilor în realizarea activităților.

Fiind numeroși participanți în acest program, principala cale de comunicare este adresa de e-mail: educatie@sor.ro Capacitățile organizației sunt limitate și din acest motiv, dar și pentru a menține discuțiile doar pe un singur canal de comunicare și a fi mai eficienți în reacția de răspuns, vom folosi adresa de e-mail. Prin această modalitate, informațiile transmise se pot reciti în orice moment, se pot atașa documente, fotografii sau capturi de ecran dacă este necesar, pentru o mai bună clarificare.

În aceeași măsură organizatorii vor transmite informații în legătură cu programul SPN tot prin e-mail, din acest motiv este importantă completarea corectă la înscriere unei adrese de e-mail funcționale, frecvent folosită. Pentru primirea diferitelor rezultate, informații periodice sau alte anunțuri este necesară verificarea periodică a căsuței de e-mail, nu numai Inboxul, ci și verificarea altor categorii (ex. Spam).

În cazul trimiterii unui e-mail pe adresa educatie@sor.ro este necesară prezentarea și completarea subiectului. Astfel, subiectul va conține cuvinte cheie din conținutul mesajului, numele școlii și al profesorului coordonator vor fi incluse în conținutul textului, pentru a putea identifica școala înscrisă în program. Pentru a putea urmări emailurile primite mai eficient și a răspunde în timp util este recomandat să evitați trimiteri tip reply.

Grupul de Facebook al programului este destinat atât profesorilor coordonatori, profesorilor participanți, cât și elevilor din școlile înscrise în program. Grupul nu este unul public, fiind destinat doar celor care participă în programul educativ, înscrierea este condiționată de completarea informațiilor de identificare a școlii înscrise în program (nume școală, localitate), care sunt verificate înainte de acceptarea în grup. Scopul grupului este de a anunța informațiile programului într-o modalitate mai scurtă, detaliile find trimise pe e-mail. Cu ajutorul grupului de Facebook al programului dorim să formăm o comunitate care își împărtășește experiențele sau vine cu mici sfaturi utile, care pot ajuta și colegii în a realiza mai ușor activitățile.

Grupul funcționează conform unui set de reguli, prezentate la înscrierea pe grup, iar postările sunt verificate de către coordonatorul programului. În cazul activităților realizate incorect, acest lucru va fi semnalat prin e-mail cadrului didactic coordonator, pentru a putea corecta, dar nu vor fi publicate pe grup. Activitățile postate pe grup nu reprezintă raportarea activităților pentru finalizarea anului școlar.

Este recomandat să se posteze un număr decent și adecvat de fotografii de o calitate rezonabilă, evitând expunerea fețelor copiilor în prim plan, de ex. maxim 10 fotografii într-o postare. În acest fel colegii din grup le vor vizualiza pe toate. În cazul postării fotografiilor din toate unghiurile, interesul de vizualizare se va pierde rapid.

Activitățile programului se realizează în diferite perioade ale anului, în funcție de caracteristicile anotimpurilor. De regulă elevii află partea teoretică (de ce este importantă activitatea) și partea practică (cum pot ei să intervină) ale activităților programului de la cadrul didactic coordonator sau cadrul didactic participant, informații bazate pe materialele puse la dispoziție sau informațiile regăsite pe paginile organizației (www.sor.ro). În realizarea activităților se urmărește Ghidul activităților, pentru ca informațiile transmise elevilor și elementele realizate să vină într-adevăr în sprijinul naturii. Prin acest program se pune accentul pe nevoile din jurul nostru și protejarea naturii vii. Astfel, înainte de a realiza orice element de sprijin (hrănitoare, cuib artificial, hotel de insecte etc.) ne informăm și ne asigurăm că aceste elemente într-adevăr vor fi de ajutor speciilor pe termen lung și nu vor însemna un pericol pentru acestea.
De-a lungul anului școlar, în timpul sau după realizarea activităților, acestea se documentează prin fotografii, necesare la trimiterea raportului.

Unele activități necesită o îndemânare mai bună, altele presupun folosirea creativității. După parcurgerea Ghidului activităților, se pot alege activitățile în funcție de grupul de elevi și capacitățile acestora. De ex. realizarea cuiburilor artificiale presupune o îndemânare mai bună, probabil activitatea se poate realiza mai ușor cu elevii din clasele gimnaziale, în același timp , ca și activitate complementară, elevii claselor primare pot vopsi (în culori neutre și de camuflaj) cuiburile artificiale realizate de elevii mai mari.  În felul acesta cu toții vor afla importanța cuiburilor artificiale.

De asemenea, în funcție de dimensiunile și a modului de amenajare a curții școlii se pot realiza activități care să o transforme într-un spațiu dedicat nu doar educației formale, ci și educației pentru natură în natură, un adevărat spațiu prietenos cu natura.

Realizarea fotografiilor care documentează activitățile desfășurate este un aspect important al programului, deoarece în acest fel organizatorii pot stabili dacă activitatea a fost realizată corect, la evaluarea raportului trimis. Un alt aspect important este acela de a fotografia din unghiuri în care fețele copiilor nu se văd în prim plan, pentru a evita pe cât posibil expunerea fețelor, lucru realizabil dacă fotografiile sunt făcute în timpul activităților, în procesul de lucru al elevilor. Pentru raportare sunt importante alegerea fotografiilor bine încadrate în care este vizibil elementul sau modul în care activitatea este realizată, precum și alegerea fotografiilor de o calitate decentă, realizate de la o distanță de la care se poate distinge elementul fotografiat în mediul potrivit. Pentru raportarea activităților este necesară trimiterea doar a unei singure fotografii reprezentativă pentru activitatea realizată.

Raportarea are loc la finalul anului școlar. În baza raportului trimis organizatorii programului pot trage concluziile despre activitățile realizate în anul școlar curent în cadrul instituției de învățământ înregistrată în program.

Raportarea este simplă, dar importantă. Respectarea indicațiilor regăsite în Formularul de raportare în ceea ce privește completarea informațiilor ne ajută la eficientizarea verificării rapoartelor și trimiterea răspunsurilor către participanți mai repede. Raportarea constă din 3 pași simpli: selectarea fotografiilor despre activitățile din școală (redenumirea fotografiilor), completarea formularului de raportare (detaliile activităților realizate, părerile despre program) și trimiterea acestora prin metodele prezentate în Formularul de raportare, împreună cu fotografiile selectate.

Finalizarea programului pentru un an școlar se realizează prin predarea rapoartelor, activitate de care sperăm să profite cât mai multe școli. Raportarea activităților derulate se poate realiza, chiar dacă sunt mai puține decât cele minim 5 obligatorii, pentru a putea elibera Adeverințele de participare.

Finalul programului presupune finalizarea activităților din anul școlar curent, trimiterea, acceptarea  raportului și aflarea concluziilor. Având în vedere că rapoartele se pot trimite până la sfârșitul lunii iunie, iar majoritatea ajung în ultimele zile a perioadei de raportare, preluarea și validarea acestora presupune un timp mai îndelungat. Din acest motiv recompensele (plăcuțele) se trimit în luna septembrie, la începutul anului școlar următor, și pentru a ne asigura că trimiterile poștale vor putea fi preluate la școală, iar elevii vor avea încă un motiv de bucurie, aflând care este rezultatul muncii lor.

Pentru participarea în următoarea ediție a programului, la fiecare început de an școlar se repetă completarea formularului de înscriere, odată ce programul a fost lansat. Începerea unei ediții noi se anunță pe multiple canale începând cu postările social media (Facebook, Instagram), cât și pe site-ul organizației, Newsletter sau materiale preluate de presă.

La realizarea activităților:

  • Confuzia între o hrănitoare și un cuib artificial. Elementele care sunt construite pentru a acorda sprijin speciilor de păsări nu pot fi considerate căsuțe de păsări. Deși din punct de vedere constructiv unele hrănitoare se aseamănă cu scorburile artificiale (cuiburi), cele două construcții au scop diferit și sunt folosite în alt sezon: cuiburile primăvara-vara, hrănitorile toamna-iarna. Animalele sălbatice nu folosesc aceste construcții în mod constant așa cum noi oameniifolosim casele.
  • Un număr prea mare de hrănitori și/sau cuiburi artificiale expuse în curtea școlii. Dorim să tranformăm curtea școlii prietenoasă cu natura dar în același timp frumoasă și îngrijită. Amplasarea hrănitorilor într-un număr mult prea mare în zone restrănsă, pot transforma curtea școlii într-o zonă neîngrijită, mai ales dacă aceste construcții nu sunt strânse după sezonul rece. În perioada de cuibărire păsările devin teritorial, astfel dacă cuiburile artificiale sunt amplaste la o distanță mult prea mică, aglomerate, acestea nu vor fi ocupate. Păsările ca și alte animale, au un teritoriu pe care îl ocupă, teritoriu pe care se hrănesc și cuibăresc. O aglomerare de cuiburi și/sau hrănitori nu este deloc atractivă pentru acestea.
  • Amplasarea hrănitorilor la o înălțime prea mare. Acestea trebuie alimentate frecvent, astfel că este recomandată amplasarea lor la o înălțime la care pot fi alimentate ușor și de către copii, fără a fi necesar să folosească scara.
  • Amplasarea hrănitorilor nepotrivite, cu spațiu care limitează accesul păsărilor la hrană (orificiu de intrare prea mic, tavă sau suport de hrană instabil, suport cu hrană prea puțină, zonă intens circulată, etc.).
  • Hrănirea păsărilor în timpul iernii doar ocazional. !Hrănirea trebuie să fie continuă până la sosirea primăverii.
  • Hrănirea păsărilor în afara sezonului rece. Recomandăm ca păsările sălbatice să fie hrănite doar în sezonul rece, până la începutul lunii martie, în funcție de condițiile meteo. Primăvara apar puii și trebuie evitat ca părinții să aibă la dispoziție semințe ca surse de hrănire a puilor. Sistemul digestiv a puilor foarte tineri încă nu poate digera semințele tari, insectele și larvele acestora asigură nutrienții și hidratarea atât de necesare în perioada în care puii cresc într-un ritm rapid.
  • Alimentarea hrănitorilor cu hrana nepotrivită, cu hrană procesată.
  • Plantarea speciilor invazive sau cu proveniențe din alte zone geografice. Recomandăm plantarea speciilor autohtone, perene, cu ciclu de viață de lungă durată (turfe, arbori, pomi fructiferi). De regulă aceste plante se pot cumpăra din magazinele de bricolaj, pepiniere sau magazine care vând plante, doar atent selecționate în funcție de specie și anotimpul în care se plantează. Pentru a reduce costurile se poate stabili și o colaborare cu aceste magazine, pepiniere sau ocolul silvic din zonă.
  • Amplasarea materialului de cuibărit în cuibul artificial. Materialul de cuibărire se amplasează în afara cuibului artificial, în locuri accesibile păsărilor, pe tufe sau în diferite părți ale copacilor. Adunarea materialului de cuibărire și construirea cuibului sunt activități importante, pentru păsări în sezonul de reproducere.
  • Cuiburi artificiale cu dimensiuni și cu poziția orificiului de intrare incorecte. Cuiburile amplasate nu corespund caracteristicilor unui cuib artificial, specificate în ghidul activităților, în ce privește dimensiunea lor și poziționarea orificiului de intrare. Pentru cuibăritul păsărilor sunt foarte importante aceste aspecte (dimensiunea cuiburilor, dimensiunea și poziția găurii, materialele folosite) pentru a putea depune în siguranță material de cuib, ouă și pentru a fi protejate de prădători și intemperii.
  • Amplasarea siluetelor pe suprafețele de sticlă în locuri inutile: de ex. geamuri care nu sunt transparente, care sunt protejate de bare metalice etc.
  • Amplasarea și menținerea sursei de noroi într-un suport prea mic, într-o zonă nepotrivită care nu este frecventată de rândunici sau asigurarea sursei de noroi doar ocazional.
  • Amplasarea elementelor care vin în sprijinul faunei în zone intens circulate.
  • Participarea la Olimpiada speciilor ca o activitate de sine stătătoare. Olimpiada speciilor este una dintre activitățile programului. Participarea se validează pe baza criteriilor menționate în Regulament.

La raportare:

  • Trimiterea fotografiilor în colaj. În unele cazuri nu se pot distinge activitățile despre care s-a realizat colajul. Pe grupul de facebook dedicat programului aveți posibilitatea să postați numeroase (număr decent) fotografii despre activitățile realizate.
  • Nepăstrarea indicațiilor din Formularul de raportare: la realizarea listelor de specii, completarea detaliilor activităților, redenumirea fotografiilor în funcție de activitatea realizată.
  • Necompletarea tuturor câmpurilor relevante din formularul de raportare.

 

Pentru a evita aceste greșeli vă rugăm consultați Regulamentul și Ghidul activităților.
Dacă aveți întrebări, vă rugăm să ne scrieți pe adresa educație@sor.ro.