Știați?
Migrația păsărilor poate fi observată online
4 noiembrie 2022
Poate vă întrebați deja unde sunt păsările care ne umplu de sunet și culoare primăverile și verile. Unele rămân aici, nici nu am ști cum e iarna fără pițigoi, scatii sau cinteze la hrănitori. Dar altele, mai temerare am zice noi, pleacă în migrație spre locuri mai bogate în surse de hrană.
Locurile acestea pot fi la o distanță nu prea mare, cale de două județe mai serioase, unde încă balta nu a înghețat. Sau doar peste Dunăre, în Bulgaria și Grecia, care nu sunt doar destinații de vară, așa cum sunt pentru unii dintre noi. Alte păsări însă parcurg distanțe considerabile până la locurile de iernare. Au nevoie de zile sau săptămâni ca să ajungă la destinație și înfruntă diferite pericole pe traseu. Reducerea sau dispariția locurilor de popas, liniile de tensiune, parcurile de eoliene, braconierii sau chiar vânătorii din locurile unde vânătoarea e permisă în perioada migrației, plasele care așteaptă păsările în Africa, toate aceste obstacole aproape de netrecut trebuie să le depășească aceste zburătoare, unele abia trecând de 10 grame.
Cucul și pupăza, două din aparițiile estivale de poveste de-a dreptul, au cale lungă de bătut, căci ambele petrec iarna în Africa. Cucul pleacă la final august – început de septembrie și nu îl mai vedem până prin aprilie, când ne verificăm febril buzunarele, doar, doar găsim ceva mărunțiș. Rar mai observăm și pupăza după septembrie, trebuie să vină iar luna martie ca să vedem dacă trage tot la teiul lui Creangă. Dar acum știm mai bine cum se mișcă păsările peste an, pentru că oamenii de știință au pus la dispoziția publicului larg un instrument valoros.
Multitudinea de date obținute în ultima decadă de ornitologi și iubitori de natură deopotrivă, a făcut posibilă și apariția EuroBirdPortal (EBP), unde putem vedea mișcările speciilor de-a lungul întregului an. EBP este un proiect derulat de European Bird Census Council (EBCC) și se bazează pe datele obținute din 29 de țări de la 81 de organizații, printre care și Societatea Ornitologică Română. Chiar dacă în prezent numărul speciilor migratoare pentru care sunt realizate aceste hărți nu este foarte mare, proiectul este în dezvoltare și numărul acestora va crește treptat.
Click aici și veți putea observa în oglindă dinamica spațială a cucului și a pupezei în ultimul an. Cu săgeata din stânga sus puteți selecta ce specii doriți să vedeți, folosind denumirea în engleză sau numele lor științific.
Pentru mai multe detalii de utilizare a hărților, accesați tutorialul disponibil pe site-ul eurobirdportal.org.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Competiția Listelor Complete – sezon 2026
Însoțitul păsărilor
Aici sunt banii dumneavoastră!
Magda Achim – de la voluntar la hrănitoare, la președinte SOR
Primăvara se aude în datele colectate în Liste Complete
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Insignă rotundă pițigoi mare
Insignă rotundă pițigoi albastru
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib rândunică
Cuib huhurez mic
Cuib tip B (neasamblat) 2025