ȘTIRI PROIECT Uite Barza!
Recensământul internațional al berzelor albe
11 iunie 2024
O dată la 10 ani berzele albe din întreaga Europă fac obiectul unui recensământ internațional, coordonat de partenerii noștri din Germania, Uniunea pentru Conservarea Naturii și Biodiversității (NABU). Anul 2024 va fi anul celui de-al optulea astfel de recensământ. În România va avea loc în perioada 15 iunie – 15 iulie.
Berzele albe sunt carismatice, cunoscute și îndrăgite, iar specia a fost adesea folosita ca indicator pentru a evidenția problemele de mediu, în special pierderea zonelor umede, modificările practicilor agricole, precum și schimbările climatice. Tendințele populației mondiale de berze albe au fost urmărite prin numărători internaționale regulate începând cu 1934, astfel că recensământul acestei specii este unul dintre cele mai vechi programe internaționale de monitorizare a biodiversității.
Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și Naturii „Grupul Milvus” monitorizează această specie din 1994, iar din 2017 colectarea datelor de către ornitologi profesioniști sau voluntarii noștri se realizează cu ajutorul aplicației Uite Barza! sau OpenBirdMaps.
„Recensământul berzelor albe contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la efectivul cuibăritor al speciei în România, pentru ca pe termen lung să poată fi implementate măsuri eficiente de protecție, cum ar fi instalarea de suporturi pentru cuiburi acolo unde este necesar, atât pentru protejarea păsărilor, cât și a rețelei electrice, dar și îmbunătățirea practicilor agricole (sau păstrarea celor tradiționale) pentru a opri degradarea habitatelor folosite de specie sau realizarea unor lucrări de refacere a acestor habitate”, a declarat Cristian Domșa, coordonatorul recensământului, din partea SOR.
„Având datele colectate prin programul de monitorizare, am putut observa o scădere a populației în multe zone de câmpie, de ex. în Câmpia de Vest, iar în paralel o creștere a populației în unele zone de deal de la poalele Carpaților. Aceste schimbări se datorează cel mai probabil practicilor agricole care devin tot mai intensive și nefavorabile naturii în zona de șes, respectiv schimbărilor climatice. Monitorizarea populației este foarte importantă pentru a înțelege amenințările cu care se confruntă populația de berze” – a concluzionat Tamás Papp, director executiv al Asociației ”Grupul Milvus”.
În 2014 berzele albe au fost recenzate în 48 de țări din Europa, Africa de Nord și Asia. Datele recensământului internațional anterior au fost colectate de partenerii BirdLife International, ONG-uri, institute științifice și voluntari.
Berzele albe cuibăresc pe întreg teritoriul țării noastre, de la nivelul mării până la altitudinea maximă de 1.100 metri. Recensământul național se desfășoară în toate cele 3.186 de unități administrativ teritoriale (UAT, comune sau orașe) din România. Spre deosebire de anii trecuți, când înregistrarea cuiburilor de barză a fost realizată de voluntarii noștri în drumurile lor ocazionale prin țară, anul acesta va fi nevoie ca toate localitățile să fie străbătute sistematic, pentru a colecta date complete despre numărul de cuiburi ocupate și puii din fiecare cuib.
Invităm între 15 iunie și 15 iulie toți iubitorii acestor minunate păsări să ia parte la acest recensământ și să aleagă localitățile în care vor face recensământul prin înregistrarea în acest formular. Odată aleasă o unitate administrativ teritorială (comună, oraș), aceasta trebuie acoperită integral și sistematic (toate localitățile trebuie verificate complet). După înregistrare, voluntarii vor fi contactați de una dintre organizațiile partenere (în funcție de opțiunea aleasă). Toți voluntarii vor beneficia de instruire și consultanță pe toată durata desfășurării recensământului și… cei mai harnici, de premii.
Mulțumim companiilor PPC din România, Distribuție Energie Oltenia S.A., donatorilor noștri și, mai ales, tuturor voluntarilor a căror implicare face posibilă această activitate deosebit de importantă pentru conservarea berzelor albe din Europa.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip A 2025
Cuib cojoaică