Share

ȘTIRI PROIECT Noaptea Privighetorilor

Privighetorile noastre cu arcuș și sirinx

13 iunie 2025

Arareori am simțit publicul mai aproape de noi, așa cum îl simțim la Noaptea Privighetorilor. Parte din magie o reprezintă concertul cu care încheiem seara ornitologică. Cea care folosește arcușul precum o baghetă magică este Sonia Vulturar, violonista care regizează pentru noi duetele cu privighetorile din 2016.

Teodora Domșa: Sonia, spune-ne când și cum a început aventura ta cu Noaptea Privighetorilor (NP)? Cum ai ajuns în această inedită „sală” de concert, natura?

Sonia Vulturar: Prima întâlnire cu Noaptea Privighetorilor a fost în 2014, când Dioszegi Benjamin m-a chemat să cânt cu el (la pian) și cu Daniel Demian (la violoncel). Și îmi amintesc că am cântat un trio pentru vioară, violoncel și pian de Mozart (Trio cu pian în Si bemol major). Am ajuns la voi la invitația lui Reka Balint, care se ocupa pe vremea aceea de partea muzicală a Nopții Privighetorilor. Ea începuse, de fapt, colaborarea dintre muzicieni și SOR cu un an înainte. Dar apoi nu a mai avut timpul necesar (începuse un doctorat la Conservatorul din Budapesta n.r. ) și s-a retras. Atunci am zis cu Beni că vom continua proiectul și pe parcursul acelui an am preluat coordonarea pe partea muzicală a Nopții Privighetorilor și de atunci am rămas la cârmă.

TD: Acum, la final de capitol, am rememorat edițiile anterioare. Și am constatat că anul acesta e practic singurul an, din ce ne aducem noi aminte, în care condițiile meteo nu ne-au ținut cu sufletul la gură. Aparent, 14 iunie este o zi cu 0% șanse de ploaie! Este ceva ce ne-am dorit de fiecare dată, dar rareori am avut. Cum a fost pentru voi această luptă cu forțele naturii? V-au dat mai mari emoții decât repetițiile pentru concerte?

SV: Cu vremea am avut întotdeauna emoții. Mai mari sau mai mici, dar întotdeauna am avut emoții. Mai ales că mă întrebau colegii, neliniștiți, oare ce-o să facem, cum o să fie, dacă va fi bine în caz că începe să plouă, dacă plouă pe instrumente, pe cabluri, pe te miri ce! Nici nu pot să încep să explic cât stres am îndurat în anii aceștia din cauza vremii! Au fost și aventuri, unele mai puțin plăcute. Într-un an, deși nu ploua, pe parcursul concertului s-a stârnit un vânt puternic, care ne-a răsturnat chiar un pupitru, iar cerul s-a făcut albastru metalic plumburiu. Am stabilit de comun acord, din priviri aproape, că vom scurta programul, pentru a nu concerta chiar în mijlocul furtunii. A fost o alarmă falsă până la urmă, dar ne-a speriat suficient de tare. Iar acum, când aflu că anul acesta sunt 0% șanse de ploaie, sunt foarte liniștită, niciodată nu am mai prins așa prognoză!

TD: Este a 11-a ediție la care iei parte. Au fost evenimente cu soare, cu puțină ploaie, amânate de prea multă ploaie, cu public de ordinul sutelor de participanți mai ales în Parcul Etnografic, concerte mai cochete, ca cele din Grădina Romană din Grădina Botanică. Ai un top personal al acestora? O ediție preferată, o întâmplare memorabilă din timpul pregătirilor sau al concertului?

SV: Da, poți spune și așa. Aș zice, la preferate, una din edițiile când încă eram în Grădina Botanică și am cântat, printre altele, și cvintetul cu clarinet de Mozart. Iar ajung la Mozart! O fi un semn! Nu pot spune de ce mi-a rămas în minte acea ediție. Să fi fost cum s-au aliniat astrele, cum s-a așezat concertul, care a fost atmosfera generală, nu știu. Dar mi-a rămas de atunci în minte și concertul și lucrarea respectivă. Este o lucrare pe care noi muzicienii o știm și o iubim. Și cred că s-a creat o atmosferă specială atunci, mai ales când am cântat acel Mozart. Încă o ediție care mi-a plăcut mult a fost cea din 2022. Atunci am cântat sonata a 3-a a lui George Enescu și „The Lark Ascending” (în traducere liberă „Ciocârlia înălțându-se în zbor”) compusă de Ralph Vaughan Williams, o lucrare pe care am găsit-o în variantă de cvartet și care a creat o atmosferă foarte specială. Cât despre ediții memorabile din alte puncte de vedere, îmi amintesc tot acea Noapte a Privighetorilor când venea furtuna peste noi și trebuia să scurtăm programul. Am încheiat cu Ciocârlia, la care am făcut eu un aranjament cameral. Îmi amintesc că era și tatăl meu acolo și îl ajuta pe Beni la pian cu întorsul paginilor. Și, în timp ce cântam noi, începe un ritm, un beat de la pian, care nu avea nicio legătură cu ce interpretam noi și care a rupt filmul muzical pe din două, a devenit un fel de Ciocârlia cântată de Subcarpați. Nu știa nimeni ce se aude, dar cumva am mers până la capăt și într-un final s-au prins și ei care era butonul prin care închizi beat-ul respectiv. Momentul a fost foarte comic, au fost care au crezut că așa am vrut noi și unii dintre participanți au început să danseze. Momentul ăla o să-l țin minte toată viața!

TD: Fiecare ediție este pentru tine o nouă provocare în ceea ce privește alegerea lucrărilor pentru concert. Practic, cred că am epuizat mare parte din ce s-a compus având ca inspirație natura și păsările. Care este raportul dintre lucrările compuse de ceva secole și cele moderne? Erau compozitorii din trecut mai atenți la natură decât cei recenți? Este o partitură, din lista de câteva zeci de lucrări interpretate în fața publicului nostru, pe care să o legi indiscutabil de NP?

SV: Da, a fost o provocare, am căutat și căutat, și încă o dată căutat lucrări potrivite pentru Noaptea Privighetorilor în fiecare an. Dar nu orice fel de lucrări, ci lucrări camerale, care să se potrivească cu ansamblul cu care cântăm, care de regulă e destul de restrâns. Că, de altfel, mi-ar plăcea și mie să cântăm Simfonia pastorală – Simfonia nr. 6 de Beethoven, doar că sunt alte forțe și alte sume pentru care s-ar putea organiza un asemenea concert. Și, din ce știu eu, e mai greu de realizat. În materie de program, da, am căutat să fie divers în fiecare an și să nu se repete lucrările de la un an la altul. Și am găsit destul de multe. Cred că și compozitorii vechi și cei noi sunt atenți la natură. Dar dacă la cei dintâi legătura era una mai poetică, cei din prezent se raportează la natură prin prisma ecologiei și protecției mediului. La materialele compuse de cei vechi am acces mai ușor, plus că sunt și lucrări de notorietate, care se recunosc ușor și se cântă des, cum ar fi Anotimpurile lui Vivaldi, mai potrivite pentru publicul care vine la Noaptea Privighetorilor. Altfel, sunt și lucrări contemporane legate de natură, dar nu mi se par mereu potrivite sonoritățile. Plus că accesul este mai greu, fie ca necesar de instrumentiști, fie ca drepturi de autor. La un moment dat am propus un solo pentru clarinet, „Abisul păsărilor”, din lucrarea lui Messiaen „Cvartet pentru sfârșitul timpului”, dar apoi m-am gândit că e o piesă greu de interpretat și pentru public poate puțin prea abstractă. Deci, trebuia să calibrez și elementele acestea când alegeam programul. Asta nu înseamnă că nu am adus și lucrări contemporane. Îmi vine în minte o lucrare foarte frumoasă compusă de Alexandru Murariu, „Pasărea măiastră”, pe care am și cântat-o la una dintre ediții, nu mai știu care. Este o lucrare spațializată, toți instrumentiștii/păsările eram de jur împrejur, și pe scenă, pe lângă scenă, și prin public, peste tot. A fost o experiență contemporană foarte faină, zic eu.

TD: Dată fiind pregătirea ta de instrumentist și de compozitor, ne-ai surprins câțiva ani la rând cu câteva compoziții proprii, imitații ale cântecelor unor păsări, transpuse pentru diferite instrumente. Superbe toate, preferata mea fiind cântecul cufundarului mare redat de clarinet. Cum ți-a venit ideea și cum a decurs procesul de creație?

SV: Nu mai știu exact cum s-a întâmplat. Dar ideea mi-a venit fie de la tine, fie din discuțiile cu tine. Fiind în pandemie, prin 2020, ne tot gândeam amândouă ce putem să facem să continuăm totuși cu NP într-un format online. Și de acolo cred că a pornit ideea, cumva să fac ceva pentru fiecare instrumentist în parte, pentru că să îmbinăm și edităm lucrări pe care trebuia să le cântăm împreună era foarte greu. Și așa am făcut câteva miniaturi, un dialog între un instrument și o anumită pasăre, unde și instrumentul încerca să cânte în aceeași limbă precum pasărea, vorba ceea, dar cu specificitățile fiecărui instrument, pentru că așa le-am și ales, ce pasăre revine cărui instrument. Și într-adevăr, cufundarul s-a potrivit perfect pentru clarinet; e și preferata mea. Unele sunt mai simple, altele mai complexe, se vede că eram acasă și aveam timp să compun mai mult decât o fac acum, că am revenit la activitatea fizică, de a cânta efectiv pe scenă împreună cu colegii din Filarmonică. Acum, atunci eram la Operă. Da, pot spune că mi-au plăcut foarte mult miniaturile și de acum va deveni element stilistic la mine, pentru că, nu știu cum, dar îmi vine natural să încorporez sunete mai apropiate de natură în compozițiile pe care le fac. Și mi-am amintit că asta aș fi vrut să fac și în primul an de compoziție. M-am dus în primele ore de compoziție la domnul profesor și i-am dus ceva compilație cu tot felul de sunete făcute de mine în casă, care imitau fir de iarbă bătut de vânt, apă, greier, te miri ce, și am făcut un fel de univers sonor din ele. I s-a părut interesant, dar mi-a spus că e ceva ce trebuie să lucrez, să dezvolt eu, el predându-mi pe atunci chestii mai clasice, cum se face o fugă sau cum se scrie o sonată. Deci, nu m-a descurajat, dar era foarte diferit de ceea ce învățam noi la Conservator. Dar între timp eu m-am luat cu alte tipuri de scriituri, lucrări mai clasice, și cumva am uitat de partea asta. Așa că îți mulțumesc pentru că prin Noaptea Privighetorilor am revenit la ideile de mai demult.

Concertul Nopții Privighetorilor din 2021, când artiștii s-au înregistrat, fără public, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj

TD: Deși NP a fost cea care te-a adus la noi în cuib, experiența ta ornitologică nu s-a limitat la concertul nostru emblematic. Ai devenit și membră SOR, adică o persoană care susține financiar acest ONG și se implică, pe cât posibil, și în activități de voluntariat. Ai avut șansa de a participa la ultima tabără SOR din Delta Dunării. Cît a contat tabăra pentru tine ca iubitor de natură, și cât te-a inspirat ca muzician? Ce amintiri te fac să suspini prelung? Știi că noi numim starea aceasta DDD-Dor De Deltă!

SV: Sunt membră SOR de ceva ani, pentru că activitățile derulate de voi sunt foarte faine și îmi pare rău că nu am apucat să particip la mai multe, deși mi-aș fi dorit. Însă în timpul stagiunii sunt foarte ocupată, nu doar cu stagiunea propriu-zisă, dar și cu proiectele colaterale, din care reușesc mereu să îmi iau prea multe. Trebuie să învăț și eu să zic NU. Dar da, Delta a fost una dintre cele mai faine experiențe ale mele și DDD este în continuare acolo, când îmi amintesc de cei doi ani în care am participat la Expediție. A fost absolut Uau! și sper să mai pot participa la activități de genul acela, cu sau fără SOR, cum s-ar nimeri, a fost o experiență absolut splendidă, cu o organizare super bine făcută. Am primit instrucțiuni precise, am știut ce trebuie să fac. Am adus chitara și deși nu sunt foarte pricepută, a fost suficient să învăț copiii câteva cântece, să le cântăm la foc de tabără. Iar atmosfera a fost incredibilă, mai ales după ce trecea ora țânțarilor. Pe lângă asta, am prins puțin microbul. Între timp am un binoclu, pe care îl iau cu mine când merg în ture și încerc să observ nu numai păsări, ci și alte animale. În ultima tură la munte am reușit să văd „de aproape” capre negre și m-am simțit ca la National Geographic. Deci, sper să am parte de cât mai multe experiențe asemănătoare în natură. E ceva extraordinar pentru mine, care nu am fost obișnuită decât cu statul în urban și văzutul de viața-mi de zi cu zi.

Dar să vorbim de microbul cu păsările. Am început să recunosc păsările după cântec și așa am reușit să le determin, uneori fără să fie nevoie să le văd. Acum, doar după cântec, pot spune că aici e un măcăleandru, aici o mierlă, dincolo un țiclean. Până acum câțiva ani nu reușisem să văd grangur. Îl auzeam, dar nu reușeam să îl văd, chiar așa galben cum e, parcă se camuflează în frunziș, fiind și la înălțime. Dar la Constanța, acum ceva timp, l-am auzit într-un parc și efectiv am stat minute bune și l-am căutat și fiind eu mai la înălțime, am reușit să îl văd. A fost o experiență fabuloasă, primul meu grangur văzut prin binoclu.

TD: Dacă tot am adus vorba despre voluntariat. Nu doar vremea ne-a pus la încercare de când ne știm și facem NP împreună, ci și vremurile. Am trecut împreună peste o pandemie, care s-a soldat cu un concert pentru care artiștii s-au filmat la ei acasă, singuri pentru majoritatea lucrărilor interpretate, fără a fi recompensați altfel decât cu aprecierile celor care ne urmăreau pagina de Facebook și canalul Youtube. În anul următor, 2021, v-am înregistrat în natură, dar fără spectatori și abia din 2022 am revenit în natură. Cum a fost perioada respectivă pentru voi artiștii, rămași fără contactul direct cu publicul? Cum ai simțit NP în mod particular?

SV: În timpul pandemiei a fost un moment în care a trebuit să ajustez conceptul, ideile, modul de punere în practică a concertului. În 2020 nu am putut cânta în public împreună, a trebuit să învăț să editez material audio, să învăț cum să facem să fim totuși împreună. Trebuia să fie un metronom în căști, care să fie structurat exact pe ceea ce cântam eu sau cine era prima melodie și cu acea primă melodie și cu metronomul trimiteam mai departe celorlalți ca să știe pe ce să pună acompaniamentul, celelalte părți ale lucrării. După ce ei îmi dădeau înregistrările eu începeam să le pun cap la cap și apoi să le editez, să le balansez, pentru că doar puse cap la cap nu sună bine. Și uite așa, în acel an am învățat foarte multe despre editare. A fost bonusul pentru mine. Noroc că am avut timp să fac asta și zic să până la urmă a ieșit destul de bine. În 2021 ne-am văzut, dar fără public, cu puțin stres, că nu aveam mult timp la îndemână să ne înregistrăm. Înregistrarea e puțin altfel decât concertul live, ea rămâne și atunci trebuie să iei câteva variante din care vezi ce păstrezi. Dar a fost fain să ne revedem fizic după atâta vreme, în care a fost totul în online. Și în 2022 am reușit să ne vedem și noi artiști cu artiști, dar și artiștii cu publicul; pentru noi, fără public nu e aceeași senzație. Când cânți în fața unui public emoțiile sunt mai mari, dar răspunsul și emoția publicului sunt altceva. Și de aceea cred că Noaptea Privighetorilor din acel an a fost una dintre edițiile mele preferate.

Concertul inedit al Nopții Privighetorilor din 2020, la începutul pandemiei.

TD: Sâmbătă, 14 iunie 2025, va fi ultima ediție a Nopții Privighetorilor așa cum o știm amândouă, cu tururi ghidate, ateliere educative, expoziție foto sau grafică dedicată păsărilor și naturii și concertul care încheia magistral această minunată zi, de fapt, în mijlocul naturii urbane. Ce ne facem în continuare? Noi am vrea să ne îndreptăm spre niște tururi ghidate, pe înserate, în locuri în care să putem chiar auzi privighetoarea roșcată. Te-ai gândit dacă și cum vei continua această aventură numită Noaptea Privighetorilor? Pentru care noi îți mulțumim, a fost un privilegiu să cântăm împreună pentru păsări, fiecare la instrumentul preferat!

SV: Când mi-ai spus prima oară că asta probabil va fi ultima ediție a Nopții Privighetorilor așa cum o știm noi m-am întristat. A fost, totuși, o experiență foarte frumoasă, an de an cu greutăți și provocări, dar poate de aceea și mai grozavă. Dar înțeleg, acum e greu de susținut un asemenea proiect care presupune și fonduri destul de consistente. Însă sper să mai putem colabora, în mod direct sau indirect, poate și prin intermediul altor instituții. Poate chiar Filarmonica din Cluj, unde cânt acum. Eu tot îmi imaginez Pastorala lui Beethoven cântată la Noaptea Privighetorilor, într-un fel sau altul. Dar și alte lucrări, cum ți-am arătat acum ceva luni o lucrare orchestrală a lui Takashi Yoshimatsu – Concert pentru marimbă „Bird Rhythmics”, o lucrare superbă, dar grea, complexă, la care se adaugă problema drepturilor de autor. Dar cine știe, dacă îmi imaginez și îmi doresc lucrul acesta, poate chiar iese. Până la urmă, Filarmonica din Cluj are deschidere spre lucrări mai noi, contemporane, mai altfel. Deci, nu exclud posibilitatea. Noi, în sala de concert, afiliați cu voi, poate iese ceva frumos. Să cântăm toată orchestra afară în condiții meteo în general incerte este puțin probabil.

Pentru mine au fost niște ani foarte frumoși și sper să pot să vin și eu la tururile ghidate din viitor. Mai ales dacă e pe seară cred că o să fie foarte fain, pentru că seara se aud mai bine privighetorile. Și sper că a noastră colaborare să nu se oprească efectiv aici, ci să se transforme. Încă nu știu în ce, dar pot să-mi imaginez că noi două mai putem avea idei bune. Pentru că, deși am fost desemnată cu alegerea programului muzical în toți acești ani, totuși, pe parcurs mi-ai mai dat și tu idei, m-ai ghidat. Deci, pot să zic că ai fost și tu parte din procesul de selecție sau de compunere a unor lucrări pentru Noaptea Privighetorilor, nu am fost singura care s-a ocupat de programul muzical, chiar dacă zici că eu sunt muzicianul de profesie. Dar uite, și tu, din perspectiva ta ai venit cu niște idei foarte faine, din dialogurile noastre s-au născut imitațiile cântecului păsărilor. O altă idee de-a ta care mi-a plăcut este cea cu expoziția foto pe pupitre, o chestie foarte faină, și altele care acum nu îmi vin în minte. Dar a fost o colaborare foarte faină, care sunt sigură că nu se va opri aici și acum!

Sonia Vulturar și Fodor Lilla la Noaptea Privighetorilor din 2019.
Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ, CIF RO5272804, București, Sector 2, int. Călușei 12