ȘTIRI PROIECT Noaptea Privighetorilor
Muzică pentru natură
30 iunie 2025
Știi că ai făcut un lucru bine când și cele mai fantastice dorințe legate de acesta se îndeplinesc. Pentru noi, ediția din acest an a Nopții Privighetorilor a fost un astfel de eveniment. Ne-am întâlnit cu publicul în cadrul natural, am sărbătorit cei 35 de ani ai SOR printr-o expoziție dedicată. Dar mai ales, am reușit să îl avem alături de noi pe Alexandru Tomescu, o „voce” excepțională atât ca artist, cât și ca ambasador al educației pentru natură.
Trăim vremuri în care EDUCAȚIA este un subiect comentat, discutat, admirat, incriminat, compătimit, întors pe toate fețele. Dar, în realitate, deși interesul pare mare, lucrurile nu stau tocmai bine în acest departament. Lipsesc planul, direcția și perseverența. Și nu de azi, de ieri. Dar acum, rezultatele acestei cronice lipse de interes și a lucrului făcut de mântuială sunt vizibile dureros de clar și în moduri neașteptate. Lipsa unui sistem funcțional și performant de educație ne afectează în orice domeniu, fie prin analfabetismul funcțional tot mai răspândit, fie prin scăderea numărului de specialiști, prin lipsa de discernământ a populației și, nu în ultimul rând,prin lipsa unei reale egalități de șanse, ducând la o și mai mare adâncire a inegalităților sociale. Iar în acest climat este evident că nici educația ecologică, educația pentru natură nu o duce mai bine.
Pentru SOR educația a reprezentat încă de la înființare un obiectiv important, stipulat în statutul organizației. Încă de la începuturi, cadrele didactice și elevii acestora au reprezentat o majoritate importantă a membrilor SOR. Aceștia au beneficiat la prima mână de cunoștințele ornitologilor și rezultatele proiectelor de conservare. Fiind și membri BirdLife International, evenimentele și programele de educație pentru natură au făcut parte din calendarele anuale de activitate. La noi, tot acest efort s-a materializat prin traducerea unor cărți de căpătâi pentru ornitologie, determinatoarele care ajută la identificarea și învățarea speciilor de păsări, prin prezentări în școli, concursuri și întâlniri menite să stimuleze interesul și să mijlocească procesul de învățare, școli și tabere de vară. Vremurile noi au venit cu provocări noi, iar SOR a căutat soluții pe măsură. Aplicațiile Uite Barza și Ornitodata, atlasele urbane, programul Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura, Școala de vară SOR Grow Wild, materialele și jocurile educative, implicarea în traducerea unor cărți de specialitate care lipseau – le-am făcut pe toate în încercarea de a apropia oamenii de natură, fie adulți, fie copii, prin părinți și prin dascăli.
De-a lungul anilor, am avut alături de noi, și încă avem, în acest demers oameni pentru care educația înseamnă mai mult decât o vorbă. Care sunt convinși că avem cu toții partea noastră de responsabilitate față de educație, fără de care e greu să ne imaginăm un viitor, în oricare direcție ne-am uita. Oameni care nu abdică ușor de la acest proiect dificil și de durată, ale cărui rezultate nu se văd de pe-o zi pe alta, nici măcar de la un an la altul. Rezultate care nu sunt remarcabile decât ca urmare a unui efort concertat, de echipă.
Astfel, la ediția din acest an a Nopții Privighetorilor de la București, ediție care a marcat 35 de ani de existență a Societății Ornitologice Române, am prezentat activitatea continuă desfășurată din 1990 până în prezent. Evenimentul a avut loc în 23 mai, în Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Expoziția „Cei 35 de ani ai SOR” ne-a purtat pașii printr-o suită de afișe, postere, printuri și „artefacte” care au surprins evoluția în timp a organizației. Am parcurs distanța temporală de la macheta primei sigle SOR și imprimanta alcoolică cu matriță care a produs primele jurnale, până la lunetele și dronele cu care monitorizăm păsările în prezent. Am observat transformarea cardurilor de membru, am răsfoit publicații vechi și noi, am vizitat standul cu produsele educative din shop-ul SOR. Dar mai ales, am discutat cu participanții, față în față, despre ce înseamnă SOR, păsările sălbatice și protecția lor, de ce e importantă natura și cum putem cu toții să punem umărul la protecția și conservarea ei.
Clasicele tururi ghidate, care însoțesc mai toate evenimentele noastre în aer liber, au fost susținute de membrii juniori din sucursala SOR București. Și s-au achitat exemplar de sarcină, având în plus entuziasmul molipsitor caracteristic vârstei. De multe ori exuberanța tinerească a atras alături de SOR membri, voluntari și parteneri noi. Suntem deopotrivă încântați și mulțumiți că avem o nouă generație care va putea spune povestea păsărească cu pasiune și cu responsabilitate.
Partea cea mai așteptată a serii, concertul de muzică clasică, este „piesa” prin care încercăm să arătăm participanților firele care ne leagă de păsări, natură, muzică, țesând împreună bunăstarea noastră emoțională și fizică. Iar în acest an am avut onoarea de a ni se alătura unul dintre cei mai mari, cei mai constanți și mai articulați ambasadori ai educației. Maestrul Alexandru Tomescu nu doar vorbește despre importanța educației, ci se implică activ în diferite moduri, de la organizarea de cursuri pentru tinere talente, la donațiile pentru diferite cauze, până la susținerea de concerte caritabile pentru strângere de fonduri destinate diferitelor organizații, proiecte și programe care implică educație, evident nu doar muzicală. Așa a fost și în cazul „Nopții Privighetorilor” de la București.
Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) ne-a întâmpinat într-o frumoasă după-amiază de mai cu tot ce are mai frumos în acea perioadă: cântec de păsări, mireasma trandafirilor în floare, verdele odihnitor al arborilor. Un decor mai mult decât potrivit pentru maestrul Alexandru Tomescu, un artist care are o relație deosebită cu natura. Pentru el, sala de concerte este la fel de firesc situată și în incinta Ateneului și a Sălii Radio, precum și la poalele Munților Himalaia sau pe platoul Munților Bucegi. „Am admirat dintotdeauna acești adevărați cântăreți virtuozi din natură: păsările, ce cu discreție știu să ne însenineze orice zi, că e vorba de o zi de drumeție în natură sau o zi agitată în oraș. Mă bucur să pot contribui și eu cu muzica lui Bach și a lui Enescu la acest concert polifonic organizat de inimoasa Societate Ornitologică Română. O dată în plus, avem o confirmare a ideii: muzica este la ea acasă, oriunde este cineva dornic să o cânte și altcineva gata să o primească!” ne-a declarat Alexandru Tomescu. Așa că nici nu e de mirare faptul că și la evenimentul nostru maestrul s-a simțit natural, dezinvolt, omul potrivit, la locul potrivit.
Acesta a interpretat, într-o variantă transpusă pentru vioară, suitele pentru violoncel nr. 1 și nr. 3 (BWV 1007, BWV 1009) de Johann Sebastian Bach. Concertul s-a încheiat cu lucrarea „Lăutarul”, din suita „Impresii din copilărie” de George Enescu.
Lucrările au fost alese cu mare atenție și pricepere, potrivite locului și momentului. Atmosfera creată ne-a rămas tuturor în memoria auditivă, vizuală și afectivă. Peluza verde din fața scenei a fost martora unor momente unice. Copii jucându-se în iarbă, dansând și cântând alături de Alexandru Tomescu – o experiență imposibil de trăit într-o sală de concerte. Familii strânse în jurul unui picnic, „transportate” într-o lume plină de armonie și liniște interioară. Public de toate vârstele adus în punctul în care ceea ce contează cu adevărat e momentul prezent, trăit cu intensitate și recunoștință.
Magia a continuat și atunci când muzica a tăcut. Pentru că nu sunt mulți artiști care să înțeleagă atât de bine educația și problemele ei, în fapt, societatea în general, precum o face maestrul Alexandru Tomescu. Fiecare luare de cuvânt, interviu sau discuție purtată cu dânsul, uimește prin claritatea cu care vede lucrurile și profunzimea cu care se apleacă asupra lor, căutând, deopotrivă, explicații și posibile soluții. Pentru că e convins, precum și noi suntem, că numai prin educație se poate ajunge la o societate în care să primeze cunoașterea, respectul, empatia și implicarea reală în viața comunității, umane sau naturale. Ne-am dori cât mai mulți astfel de ambasadori și cât mai numeros și receptiv public, pentru a putea spera la o schimbare semnificativă. (Puteți lua contact cu modul în care Alexandru Tomescu percepe educația și problemele ei, delectându-vă cu interviul acordat colegei noastre Teodora Domșa, în vara anului 2025.)
În deschiderea recitalului susținut de Alexandru Tomescu am avut plăcerea de a-i asculta pe Valentin Simion (violoncel) și Ștefan Pretuleac (pian), cu două lucrări foarte bine asortate evenimentului: „Silence of the Woods” de Antonín Dvořak și „Dans țărănesc” de Constantin Dimitrescu. Încurajarea tinerilor, artiști în cazul artistului Alexandru Tomescu, și naturaliști în cazul nostru, este o parte importantă din cum credem și unii și alții că se poate face educație.
Deși planul inițial presupunea un concert în care maestrul Tomescu urma să interpreteze lucrările la un instrument extrem de valoros, și anume vioara Stradivarius Elder Voicu, condițiile meteo din săptămâna concertului – amenințarea permanentă de averse de ploaie – au făcut acest lucru imposibil de pus în practică. Însă, emoția transmisă de concertul extraordinar, susținut în aer liber, a fost la cote înalte. Suntem convinși că, pentru cei prezenți în Campusul USAMV în 23 mai, după-amiaza aceea însorită a rămas nu doar ca un moment de frumoasă aducere aminte, ci și ca unul de introspecție, de comuniune cu natura și de sărbătorire a apartenenței la comunitate.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Calendar de Advent SOR
Chiar dacă originea obiceiului este legată de o sărbătoare religioasă, respectiv de marcarea ultimelor 24 de zile până la Crăciun, încă din noiembrie, comercianți de toate felurile promovează calendare de Advent, cu diverse produse, de la ciocolată, la produse cosmetice sau jocuri. Noi vă propunem unul cu informații: despre păsări și cum pot fi ele ajutate de fiecare dintre noi, în perioada iernii.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Liber la conservare: Planurile de Management pentru șase arii protejate cheie au fost aprobate și publicate în Monitorul Oficial!
Competiția Listelor Complete – Noiembrie în cifre și clasamentul implicării la nivel național
Calendar de Advent SOR
Instrumentele necesare administrării a patru zone protejate din Moldova au fost aprobate și publicate deja în Monitorul Oficial
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică