Share

Însoțitul păsărilor

Dragobetele sau „Cap de primăvară“ era sărbătorit în cultura populară tradițională românească la data de 24 februarie. În această zi se credea că se logodesc păsările cerului, adică începutul perioadei de reproducere. La Dragobete, se considera că păsările se strâng în stoluri, ciripesc, „se zburătoresc“, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor crește puii.

Din acest motiv, ziua era numită în unele așezări din nordul Olteniei „Logodna“ sau „Însoțitul păsărilor“.

De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărilor cerului s-a extins, tot simbolic, și la oameni, devenind astfel o sărbătoare a iubirii și a logodnelor.

Făptura legendară care personifica logodna păsărilor și prin extensie a fetelor și băieților era Dragobetele. Acesta era fiul Babei Dochia și era înfățișat ca un flăcău frumos ce umbla prin pădure și săruta fetele.

Asemănător păsărilor, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească, să serbeze Dragobetele ca să aibă noroc în dragoste pe parcursul întregului an.

Se spunea că era suficient ca o fată să atingă mâna unui băiat pentru a deveni îndrăgită și iubită de-a lungul anului. În satele unde se păstra obiceiul se auzea peste tot zicala: „Dragobetele sărută fetele!“.

Dacă timpul era favorabil, fetele și flăcăii se adunau în cete și ieșeau la pădure ca să culeagă primele flori ale primăverii. La întoarcere, asemenea păsărilor, fetele erau „zburătorite“ – fuga rituală care se încheia cu prinsul și sărutatul lor de către băieții pe care îi îndrăgeau. Fiecare băiat fugea după partenera preferată, iar fata care era prinsă și sărutată se considera logodită cu partenerul ei de fugă, pentru un an.

Prundărași gulerați mici
Pescărași albaștri
Potârnichi

Dragobeți erau numiți atât flăcăii îndrăgostiți, cât și mugurii culeși de fete în acea zi, de pe crengile copacilor și puși la ureche pentru înfrumusețare.

Alte obiceiuri ținute în această zi includeau hrănirea păsărilor cerului, de către femei, cu boabe de mei, grâu, orz și secară, iar oamenii nu lucrau, de frică să nu „ciricăie“, adică să ciripească precum păsările pe tot restul vieții.

Autoare articol: Mădălina Peca

Bibliografie

  • Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, Vol. II, Editura Saeculum, București, 2015
  • Ion Ghinoiu, Calendarul țăranului român, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2019
  • Ion Ghinoiu, Mitologie română – Dicționar, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2013
  • Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei, București, 1987
  • Adrian Fochi, Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, București, 1976
Dacă ți-a plăcut, distribuie