Proiect
Societatea Ornitologică Română –Sucursala Covasna “FALCO TINNUNCULUS” și Cercul de Ornitologie “MUGURAR” al Palatului Copiilor din municipiul Sfântul Gheorghe implementează în parteneriat proiectul “Salvează Delta! Scrie viitorul!”. Acest proiect este finanțat de către Fundația pentru Parteneriat și MOL România, în urmă selecției naționale din cadrul segmentului-Spații verzi. Arii naturale protejate.
Descrierea proiectului
Scopul concret al proiectului este promovarea importanței abordării unei atitudini civice comune, unitare, în scopul conservării și menținerii biodiversității, prin organizarea zilei Biodiversității în școli, a unui concurs interșcolar cu tematică de ornitologie și mediu, cu participarea elevilor din județele Covasna, Brașov, Bistrița-Năsăud, Alba, Călărași, Maramureș, Tulcea, a unei tabere de educație ecologică tip Junior Ranger în Delta Dunării și definirea unei rețele de voluntari menită a extinde conștientizarea publică asupra pericolelor antropice la care este supusă biodiversitatea.


Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
EuroBirdwatch 2025 s-a încheiat cu Listele Complete completate exemplar
Un deceniu de activități prietenoase cu natura în curțile școlilor din România
Ornitodata a depășit pragul de 2.000.000 de observații!
EuroBirdwatch și în 2025, dar cu liste complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib tip A 2025