Proiect
Scopul proiectului a fost atragerea atenției și conștientizarea publicului larg asupra biodversității citadine și importanței acesteia. Prin organizarea diverselor activități am stimulat participarea la evenimente, prin care participanții au văzut și au învățat metode pentru susținerea și creșterea efectivelor de păsări din orașul Cluj Napoca.
Proiectul a cuprins cinci activități principale pe teme de ecologie urbană. În toate activitățile am urmat să îndeplinim obiectivul primar al proiectului de a apropia locuitorii orașului Cluj de natură și biodiversitate citadină. Participanții la evenimentele organizate – mai ales copii și studenți, dar nu numai – au fost foarte interesați de programe. Activitățile de succes au fost „Ziua hrănirii păsărilor”, „Ziua arborilor și păsărilor” și „Noaptea privighetorilor” la care am avut rezultate frumoase: peste 200 de oameni care au participat la evenimente, hrănitori și scorburi artificiale din lemn montate pentru păsări și peste 15 apariții în media locală, în ziare, radio și ziare on-line. A fost realizată sigla programului cu sloganul „Păsările Clujului, păsările noastre”, care apare pe fiecare publicație, precum și un site cu programele noastre – birdsofcluj.wordpress.com.


Repetați cu noi: ateliere de hrănitori!
Liber la conservare: Planurile de Management pentru șase arii protejate cheie au fost aprobate și publicate în Monitorul Oficial!
Competiția Listelor Complete – Noiembrie în cifre și clasamentul implicării la nivel național
Calendar de Advent SOR
Instrumentele necesare administrării a patru zone protejate din Moldova au fost aprobate și publicate deja în Monitorul Oficial
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică