ȘTIRI PROIECT Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Arlie a plecat spre Africa
14 septembrie 2017
Acvila țipătoare mică Arlie a plecat în cea de-a cincea migrație monitorizată satelitar pe data de 12 septembrie 2017.
Arlie este una din cele 19 acvile care au fost monitorizate prin satelit de ornitologii români în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”, proiect implementat de Societatea Ornitologică Română, Grupul Milvus și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu.
Exemplarul a fost capturat în 2013, i s-au aplicat inele de identificare și un transmițător satelitar cu ajutorul căruia ornitologii monitorizează și ruta de migrație din România în Africa, dar și locurile de cuibărit și de hrană din România.
În anii precedenți, Arlie a plecat spre Africa tot în luna septembrie, cea mai timpurie plecare fiind pe data de 8 septembrie (în anul 2015 ), iar cea mai târzie pe data de 18 septembrie (în anul 2014). Anul acesta, Arlie a plecat dis-de-dimineață, în intervalul orar 6-8 și a folosit aproape același traseu de migrație, dar cu o abatere de 15 kilometri. De obicei trecea pe lângă sau chiar pe deasupra Capitalei, dar de data aceasta a ocolit-o.
La ora 10 dimineața se afla deja în județul Prahova, în localitatea Lutu Roșu, de unde a plecat în județul Ialomița, în apropierea localității Borănești.
În intervalul orar 12-14 a trecut granița în Bulgaria și a înnoptat în apropiere de localitatea Sarpovo. Prima zi a însemnat o migrație de 250 de kilometri, dintr-un total care se apropie de 12.500 de kilometri. Arlie migrează de obicei prin nu mai puțin de 17 țări (România, Bulgaria, Turcia, Siria, Liban, Israel, Egipt, Sudan, Etiopia, Sudanul de Sud, Uganda, Rwanda, Burundi, Tanzania, Zambia, Angola și Namibia) și 3 continente (Europa, Asia, Africa).
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Primăvara se aude în datele colectate în Liste Complete
Listele complete transformă observațiile de păsări în date esențiale pentru conservare
10 ani de date care pot influența Bucureștiul verde de mâine
Recorduri de observații și date prețioase: câștigătorii competiției Listelor Complete 2025
Gâsca cu gât roșu: ce ne spun înregistrările audio despre supraviețuirea în Bărăgan
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă Brândușă
Insignă albăstrea
Insignă chiră de baltă
Insignă cinteză de iarnă
Insignă castor
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib rândunică
Cuib huhurez mic
Cuib tip B (neasamblat) 2025