ȘTIRI PROIECT Noaptea Privighetorilor
Noaptea Privighetorilor la Sibiu
22 mai 2019
Evenimentul din 19 mai, ajuns la a doua ediție la Sibiu, a atras peste 300 de participanți de toate vârstele. Anunțată ca o duminică în familie petrecută la un picnic la iarbă verde, Noaptea Privighetorilor a adunat la un loc tineri și mai puțin tineri, în familie sau cu prietenii, părinți și copii, bunici și nepoți. Muzeul Astra a fost din nou gazdă primitoare pentru că cel mai relaxant duel dintre oameni și păsări nu poate avea loc decât în mijlocul naturii.
Dumbrava Sibiului, rezervația naturală în care este situat muzeul, are toate atuurile pentru a fi locul ideal în care muzica și natura să fie celebrate. Aleile nesfârșite îndeamnă la plimbări agale, poienile înflorite te fac să te oprești și să admiri spectacolul naturii, iar pădurea răsună de trilurile păsărilor cântătoare.
Vremea capricioasă de la acest sfârșit de primăvară ar fi putut să ne strice planurile. Însă în după-amiaza zilei de duminică soarele a răspuns și el prezent la eveniment. Veniți din București și din Cluj, ne-am întâlnit cu colegii de la SOR Sibiu și, împreună cu gazdele noastre, am început pregătirile devreme.
În poiana din Sectorul Păstorit am amenajat scena pentru concert, dar și atelierele speciale create pentru copii. Pe aleea de lângă poiană era aranjată expoziția de fotografii cu specii de păsări ce pot fi întâlnite în zonele urbane. La punctul de plecare în tururile ornitologice, ghizii se pregăteau să îi primească pe participanți cu materiale educative atractive.
La scurt timp după începerea evenimentului, poiana a devenit locul preferat de relaxare al sibienilor aflați în parc la acea oră. Așezați pe pături sau direct pe iarbă, cu bicicletele sau cu cărucioarele copiilor alături, savurau concertul oferit de cântăreții naturii. Cinteze și silvii, pițigoi mari și pițigoi codați, codobaturi albe și codroși de munte, sturzi cântători și muscari gulerați cântau cu putere din copacii aflați în jurul poienii. Vocile vesele de copii se auzeau de la atelierele dedicate lor. Desenau captivați păsări cu pene viu colorate, aranjau cu dibăcie piese de puzzle în scene de natură, construiau cuiburi pentru micile înaripate și învățau prin joc noi specii de păsări.
În același timp, pe aleile din dumbravă colegii noștri ornitologi și voluntarii SOR conduceau în tururi ornitologice ghidate pe cei care doreau să afle mai multe despre păsările din parc. Participanții primeau la începutul turului lista ilustrată cu păsările din parcuri și grădini în care aveau ocazia să noteze speciile întâlnite. Cu siguranță mulți dintre ei au bifat vrabia de casă, cioara de semănătură, graurul, rândunica și guguștiucul, specii de păsări comune. Dar au aflat și cum să recunoască lăstunul de casă și drepneaua neagră, ce specii de păsări răpitoare nu se sfiesc să trăiască în orașe și cum să deosebească o lișită de o rață mare. Astfel sperăm că poveștile despre păsări nu au rămas simple povești, ci o primă lecție de ornitologie, dar și de educație despre și pentru natură. Expoziția de fotografii a fost punctul terminus al tururilor ornitologice, și mulți dintre cei ajunși aici au ales să aștepte începerea concertului de muzică clasică.
Odată cu lăsarea serii, glasurile păsărilor au scăzut în intensitate și a venit rândul muzicienilor de la formația instrumentală ,,Pro Nobile” să intre în scenă. Au încântat auditoriul cu lucrări de Respighi, Haydn, Mozart, Schuman, Enescu, lucrări inspirate de trilurile privighetorilor, ciocârliilor și graurilor sau de grația și frumusețea lebedelor. Muzica și sunetele naturii au fost într-o totală armonie, iar cei care au asistat la evenimentul nostru ne-au răsplătit cu aplauzele care au răsunat la finalul concertului, cu bucuria din priviri și cu căldura din cuvintele de apreciere.
Mulțumim Sibiu!
Mulțumim Lidl Romania pentru sprijinul financiar!
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
EuroBirdwatch 2025 s-a încheiat cu Listele Complete completate exemplar
Un deceniu de activități prietenoase cu natura în curțile școlilor din România
Ornitodata a depășit pragul de 2.000.000 de observații!
EuroBirdwatch și în 2025, dar cu liste complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib tip A 2025