Știri
Câinii de la stâne, un pericol pentru biodiversitate
16 decembrie 2015
Societatea Ornitologică Română consideră că, la ora actuală, problema câinilor de la stâne, care ajung să vâneze în ariile naturale protejate a depășit stadiul de conflict între vânători, biologi și crescătorii de oi. De multe ori întâlnim situații în care câinii însoțitori sunt într-un număr exagerat de mare față de numărul oilor și tot de multe ori vedem cum acești câini nu sunt hrăniți corespunzător de către ciobanii de care aparțin.
Mulți dintre acești câini pentru a supraviețui încep să caute hrană activ, acționând pe post de prădători în lanțul trofic.
Acest lucru în sine nu este neapărat rău, însă în condițiile în care indicatorii biodiversității la nivel european și național au un traseu descendent acești câini pun o presiune suplimentară și de nedorit pe populațiile naturale de mamifere și păsări, multe dintre ele fiind specii protejate și amenințate la nivel european sau global, indiferent dacă sunt specii pradă sau prădători. Câinii de stână de cele mai multe ori fie ocupă nișe libere (nișe existente tot din cauza omului), fie intră în competiție cu prădători naturali pentru hrană.
Apariția acestor câini acolo unde nu le este locul nu este vina lor (ei încearcă doar să supraviețuiască), nici a unui număr foarte mare de prădători naturali care pun în pericol turmele de oi, ci sunt mai degrabă rodul indiferenței ciobanilor față de acești câini. Câinii în stare de libertate și de semi-libertate sunt o adevărată amenințare pentru biodiversitate.
Majoritatea câinilor din aceste arii provin de la stâne. Fie au fost alungați de ciobani, fie nu au primit destulă mâncare și au început să vâneze. De multe ori, acești câini fug și ajung să se reproducă necontrolat, iar apoi se sălbăticesc. Mamiferele de talie mică și medie, așa cum sunt popândăii și iepurii de câmp, se află demult în meniul câinilor de la stâne. Nici chiar celebrul jujeu nu este de ajuns pentru a-i împiedica să distrugă fauna.
Toate păsările care cuibăresc la sol sunt în pericol. Câinii, deși au jujeul la gât, le deranjează în perioada de cuibărit, mănâncă ouăle și orice pui care încă nu poate să zboare sau să fugă la adăpost. Sunt în pericol specii care deja se află pe Lista Roșie IUCN, precum pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus) sau nagâțul (Vanellus vanellus). Din acest punct de vedere, câinele liber pe terenuri este la fel de periculos pentru păsări ca șacalul.
„Noi considerăm că nu sunt extrem de importante cifrele 1, 2 sau 3 când vorbim despre acești câini. Este foarte important ca numărul de câini de la o stână să fie reglementat, iar acesta trebuie stabilit transparent, pentru că nu este nevoie de 20 de câini la o turmă de 7 oi. Numărul animalelor de pază trebuie stabilit în funcție de numărul oilor păstorite. La fel de important este felul în care acești câini sunt crescuți și întreținuți de proprietarii lor. Animalele trebuie prinse într-o evidență foarte clară: să fie microcipate și crotaliate, pentru ca proprietarul lor să poată fi identificat foarte ușor. În cazul în care câinii aceștia atacă fauna, atunci proprietarii trebuie să răspundă. Este nevoie de controale și de amenzi, dat fiind că iarna trecută au existat cazuri în Dobrogea când astfel de câini au atacat și animalele din curțile oamenilor. Nu oricine trebuie să aibă dreptul de a reproduce câinii, așa cum se întâmplă de multe ori în România. Câinii sunt responsabilitatea stăpânilor, iar până acum doar biodiversitatea României are de suferit” – spune Ovidiu Bufnilă, de la SOR.
Mai mult, câinii sălbăticiți și cei de la stâne deja au început să atace mamifere mari, precum căprioarele. În județul Brașov, la Dumbrăvița, sit Natura 2000 aflat în custodia SOR, camerele de vederi au surprins câini care hăituiau o căprioară. Camera video acționată de senzori de mișcare a fost amplasată de biologul Călin Hodor pe cărarea folosită de căprioare și alte animele sălbatice care merg să se adape. În data de 18 noiembrie 2015, căprioara a trecut pe lângă camera video în viteză, a declanșat senzorii de mișcare și a fugit. În urma ei se vede clar cum apar trei câini liberi, fără jujeu, cu comportament clar de hăituială.
Nu în ultimul rând, câinii aceștia reprezintă un pericol pentru orice persoană aflată în natură. În repetate rânduri, biologii de la SOR aflați la monitorizări în ariile naturale protejate au fost atacați de câinii în stare de semilibertate, lucru care se întâmplă și cu turiștii pasionați de natură.
Societatea Ornitologică Română a fost primul ONG de mediu care a contestat legea vânătorii anul acesta și a reușit, alături de alte 40 de organizații, să impună modificări în beneficiul faunei României. Punctul de vedere al ciobanilor este legitim, deoarece este absurd să impui un număr foarte mic de câini acolo unde sunt frecvente atacurile asupra turmelor de oi. În același timp, este legitim punctul de vedere potrivit căruia numărul de câini de stână trebuie limitat din considerente care țin de protecția mediului.
Legea încă este perfectibilă, iar singura cale de modificare este crearea unui grup de lucru la nivel ministerial, din care să facă parte experți în mamifere, în general, și carnivore în special, experți în ornitologie, reprezentanți ai crescătorilor de animale, reprezentanți ai vânătorilor, proprietari de terenuri și autorități care să stabilească numărul de câini necesar la o stână.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip A 2025
Cuib cojoaică 


