ȘTIRI PROIECT România Prinde Aripi
Patru parcuri și o ninsoare
25 decembrie 2018
Sâmbată, 15 decembrie, SOR a invitat bucureștenii la patru tururi ornitologice în parcurile mari ale orașului. Grade puține în termometru, prima zăpadă ceva mai serioasă din actuala iarnă și un vânt care făcea din frig lamă de cuțit. Credeți că vremea ne-a fost potrivnică? Dimpotrivă, ninsoarea a oferit un superb decor de iarnă.
Acțiunea face parte din Proiectul „România prinde aripi”, un proiect pe care îl derulăm din iarna 2015-2016, prin care ajutăm părăsile din orașe să treacă de frig și să cuibărească în condiții prielnice.
Voluntarii SOR sunt cei care aprovizionează din noiembrie și până în martie toate hrănitorile pe care le-am instalat în marile parcuri bucureștene, dar și în parcuri din Cluj-Napoca, Baia Mare, Brașov, Buzău, Constanța, Craiova, Iași, Sinaia, Sibiu și Tulcea. Este o activitate ce presupune efort și voință. Când patul e cald și te cheamă înapoi, voluntarii noștri ies prin ger, să ducă hrană la păsări.
Când ceaiul din cană le încălzește unora palmele, voluntarii SOR sunt cu mâna în zăpadă, să curețe hrănitorile. De aceea suntem foarte mândri de cei care ne sunt alături în acest proiect, nu numai pentru efortul pe care îl fac, ci și pentru că tot ei au dorit să fie ghizi în tururile ornitologice la hrănitorile pe care le aprovizionează.
În ce privește păsările din parcuri, la ora 9 dimineața le-am găsit la masă. În Herăstrău, la prima hrănitoare, am speriat porumbeii când am început deszăpezirea. Imediat, le-au luat locul pițigoii. La a doua hrănitoare, aproape de restaurantul Pescăruș, era o frenezie. Vrăbiile de câmp și cintezele formau un covor sub hrănitoarea din care alte vrăbii împrăștiau semințe pe jos. Profita de ele cel mai mare porumbel sălbatic din Europa, cel gulerat.
Pițigoii și țiclenii nu aveau nevoie decât de o fantă mică, pentru a intra și a ieși cu semințele. Într-un mesteacăn de lângă, un mic stol de scatii culegea fructele, urmăriți cu invidie de mierlele zonei. Liniștea a fost spartă de un cârâit de gaiță care a semnalizat apariția omului care le hrănește – Adrian Mitiș. Tânărul de 73 de ani vine aproape zilnic la patru hrănitori, cu desaga plină de semințe.
Turul a continuat la alte două locații, iar la ultima, cea de la Grădina Japoneză, nu se vedea aripă de pasăre. Când am ajuns la 10 metri, două ghemotoace de blană roșcată au fugit din tăvile de alimentare – veverițele au și ele nevoie de semințe iarna.
În Cișmigiu, a fost o coproducție. Din partea SOR a participat voluntarul Claudia Câmpeanu, alături de cei de la Grădina cu Oameni, care au organizat un atelier de ornitologie, cu biologul Paul Țibu. Turul ornitologic a inclus vizite la hrănitori și la o parte din cuiburile artificiale instalate în acest parc, precum și o oprire la panoul informativ al SOR.
Aici, Paul Țibu a povestit lucruri mai puțin știute despre păsările pe care le putem întâlni în parcurile bucureștene. La eveniment au mai participat benevol pițigoii mari și cei albaștri, vrăbiile de casă și nelipsiții porumbei domestici.
Acțiunea din Parcul IOR a fost coordonată de Magda Achim, dar nu a fost singură. Andreea Rău Neacșu, Daniela Șova și Silviu Panțîru i-au stat alături. Excursioniștii s-au plimbat pe aleile parcului, au vizitat hrănitorile, au observat păsări. Cei mici s-au oferit voluntar să încarce semințele de floarea soarelui în hrănitoare. Nu le-a fost ușor, pentru că hrănitorile sunt amplasate ceva mai sus decât le permite lor statura, însă le-a plăcut teribil de mult.
Parcul Tineretului este faimos printre iubitorii de păsări sălbatice pentru prezența în timpul iernii a multor specii de păsări acvatice, oaspeți de iarnă, dar și pentru papagalii ce zboară liber aici. Dar acest parc mai are și alte surprize.
Pițigoii, țiclenii și vrăbiile sunt oaspeții obișnuiți de la hrănitori. Dar să vezi cum rațele mari ies din lac, urcă ușor pe pantă, prin zăpadă și apoi curăță toate semințele căzute, asta nu ți se întâmplă zi de zi.
Mai mult, grupul de birdwatcheri a avut ocazia să admire și un mic dormitor de ciufi de pădure, bufnițe care se strâng iarna în orașe sau în sate. Partea de ghidaj a fost asigurată cu entuziasm molipsitor de către Livia Gyongyosi, iar serviciile foto de către Helen Beatrice, furnizor pentru SOR al unor extraordinare fotografii și filmări wildlife.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Primăvara se aude în datele colectate în Liste Complete
Listele complete transformă observațiile de păsări în date esențiale pentru conservare
10 ani de date care pot influența Bucureștiul verde de mâine
Recorduri de observații și date prețioase: câștigătorii competiției Listelor Complete 2025
Gâsca cu gât roșu: ce ne spun înregistrările audio despre supraviețuirea în Bărăgan
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă Brândușă
Insignă albăstrea
Insignă chiră de baltă
Insignă cinteză de iarnă
Insignă castor
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib rândunică
Cuib huhurez mic
Cuib tip B (neasamblat) 2025