Share

Anul în care copii au ieșit mai mult în natură – Rezultatele ediției 2024–2025

Ediția 2024–2025 a programului Școli și grădinițe prietenoase cu natura a dovedit din nou că responsabilitatea față de natură se învață devreme: în sute de școli și grădinițe copiii, cu grijă și respect pentru natură, au transformat zonele verzi din jurul unităților de învățământ în adevărate sanctuare pentru biodiversitate.

Plantare, Școala Gimnazială Elena Rareș, Botoșani

Implicare pe scară largă

În ediția a IX-a programului SPN (Școli Prietenoase cu Natura) și ediția a III-a  GPN (Grădinițe Prietenoase cu Natura), s-au înscris 683 de instituții – 512 școli și 171 grădinițe – dintre care 421 au trimis rapoarte pentru verificare. În cadrul SPN, au fost implicate 325 cadre didactice coordonatoare, peste 2 059 cadre participante și 50 726 elevi, în timp ce GPN a implicat 97 cadre coordonatoare, 505 cadre participante și 6 938 preșcolari.

Participarea activă a unităților de învățământ se reflectă ți și în rezultatele concrete. În cazul SPN, 20 de școli au primit plăcuța programului, marcând primul an în care acestea au îndeplinit cerințele pentru fiecare categorie de activități, inclusiv cele în aer liber. Alte 70 de școli au fost certificate pentru continuitate, menținând titlul de „Școală Prietenoasă cu Natura”. Cu toate acestea, 210 școli nu au reușit să atingă pragul minim de activități necesare în acest an școlar, cadrele didactice primind doar adeverințe de participare. În GPN, 21 grădinițe au obținut plăcuța, 19 au fost certificate ca fiind prietenoase cu natura.

Hrănirea păsărilor, Școala Gimnazială Nr.1 Borla

Natura schimbă copiii, iar copiii schimbă lumea

Programul și-a lăsat amprenta nu doar în curțile școlilor, ci și în comportamentul și curiozitatea copiilor. În 310 școli, elevii s-au arătat mai interesați de natură, în timp ce în 297 au învățat să recunoască mai multe specii de viețuitoare. În 145 de unități s-au observat îmbunătățiri în capacitatea de concentrare, iar în 209, copiii au devenit mai sociabili. Iar poate cel mai emoționant rezultat este cel pe termen lung: în 30 de școli, cadrele didactice au menționat elevi care, inspirați de activitățile din program, au ales să studieze mai departe în domenii precum biologia, ecologia sau protecția mediului, medicina veterinară, biochimie sau silvicultură.

Pe parcursul activităților din proiect, copiii au trăit momente de uimire, curiozitate și bucurie care i-au marcat într-un mod pozitiv: descoperirea naturii în mod direct, conștientizarea importanței apei, munca în echipă la macheta Pământului, creativitatea și umorul.” C. Manuela-Școala Gimnazială Nr. 169, București

Ziua Păsărilor Migratoare, Scoala Gimnazială Vața de Jos

Ce le place copiilor și ce ajută cel mai mult cadrele didactice

Activitățile practice în aer liber au fost și în acest an preferatele copiilor – peste 300 de școli (314) au menționat că acestea au stârnit cel mai mult interes și entuziasm. Pe locul doi s-au aflat activitățile practice desfășurate în interior (75 de școli), urmate de cele teoretice (16 școli). Pentru cadrele didactice, cele mai utile resurse s-au dovedit a fi ghidul activităților (folosit de 293 de școli), prezentările tematice (243), articolele de pe site-ul programului (211) și filmulețele educative de pe YouTube (189). Aceste instrumente au sprijinit desfășurarea activităților și au făcut ca procesul de învățare să fie accesibil, interactiv și plăcut.

Fie că se pregăteau pentru concursul Olimpiada speciilor, fie că ieșeau pur și simplu în natură, copiii descopereau de fiecare dată, cu uimire, câte specii diferite ne înconjoară.” N. Ella-Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir”, Oradea

Serbarea primăverii și a naturii, Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița

Dragi sponsori și donatori!
În numele celor 57.664 de copii și 422 de profesori din 683 de școli și grădinițe din toată țara vă mulțumim că faceți parte din comunitatea noastră. Oameni ca voi, altruiști și darnici ne susțin să continuăm acest program. Datorită vouă am reușit să inspirăm tânăra generație să descopere, să se bucure și să aibă grijă de natura din jurul lor.
Doar împreună putem să creștem generații de copii sănătoși și iubitori de natură!

Ne pregătim pentru cea de-a noua ediție Școli și  Grădinițe Prietenoase cu Natura și este foarte simplu să vă implicați!

  • Dacă ai firmă poți redirecționa către SOR 20% din impozitul pe profit sau venit datorat statului sau o parte din aceasta sumă. Cu 1.500 de lei pe an vei oferi elevilor dintr-o școală experiențe în natură, training pentru profesori, fișe și materiale didactice, participarea la concursuri cu premii.
  • Ca persoană fizică poți să susții programul prin donații lunare. Cu o donație lunară de 20 de lei vei fi șansa unui copil să devină un mic explorator al naturii cu mari șanse de a ajunge în viitor om de știință și, cu siguranță, un protector al naturii.
    Vă mulțumim!
Dacă ți-a plăcut, distribuie