Știri
Arlie a cuibărit cu succes și în 2017
27 iulie 2017
Acvila țipătoare mică Arlie a cuibărit cu succes și în 2017, dar nu fără peripeții. Pasărea echipată cu emițător satelitar a fost monitorizată în ultimele trei săptămâni la cuib și biologii de la Societatea Ornitologică Română au observat că și în 2017 a cuibărit cu succes.
Arlie are un nou pui, iar acesta este la stadiul normal de dezvoltare pentru vârsta lui. Acvilele țipătoare mici depun două ouă, dar unul din pui îl înlătură pe cel mai slab, pentru a primi el mai multă hrană de la părinți. Fenomenul se numește cainism, după personajul biblic Cain.
Este cel de-al cincilea an consecutiv în care creșterea puiului este monitorizată la această pereche din Piemontul Făgăraș.
Arlie a folosit același cuib ca în 2016, se află acum la cel de-al treilea cuib folosit în patru ani. În 2016, a încercat să cuibărească, dar a fost nevoită să își schimbe cuibul, cel mai probabil din cauza transportului de lemne tăiate și a depozitării lor în apropiere de cuib.
Dar nici zona în care se află cuibul folosit în ultimii doi ani nu a fost ferită de intervenții. Spre deosebire de anul trecut, în zona unde se află acum au fost realizate tăieri de rărire, iar cuibul este foarte expus. Acvila nu a abandonat cuibul, dar faptul că este foarte expus reprezintă o potențială amenințare.
„Acvilele cuibăresc în general în porțiuni de pădure ferite, ascunse, în locuri unde cuibul beneficiază de un grad de protecție”, a declarat biologul Sebastian Bugariu de la Societatea Ornitologică Română.
Tăierile de păduri sunt pricipala amenințare la care este supusă acvila țipătoare mică (Aquila pomarina). Specia are nevoie de copaci înalți, în păduri, pentru a cuibări. De regulă există mai multe cuiburi în teritoriul unei perechi, pe care le pot folosi în ani diferiți, în funcție de condițiile din habitat.
În principiu, dacă tăierile de arbori sunt făcute alternativ pe zone diferite, lăsând în permanență zone intacte și nederanjate în teritoriu, atunci perechea poate cuibări în teritoriul respectiv. Dacă se taie în sezonul de cuibărire, acvilele pot chiar părăsi cuibul, indiferent dacă au depus ouăle sau dacă au pui mici.
Cuibul lui Arlie nu este singurul afectat de tăieri. Un alt cuib de acvile monitorizat de biologii de la SOR, cel de la Breaza, nu mai există.
Anul trecut a fost consolidat drumul forestier de acces până în zona cuibului, iar în urma intervențiilor din ultimul an cuibul de acvile a fost doborât cu tot cu arborele în care se afla.
Deplasările lui Arlie sunt urmărite din 2013, când a fost echipată cu un transmițător satelitar cu greutatea de 45 de grame de o echipă formată din specialiști de la Societatea Ornitologică Română, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Grupul Milvus, acțiune desfășurată în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Ziua Păsărilor în Anul Mierlei
Membrii expați. Jan van Diermen, olandezul din Ardeal
Avanpremieră rezultate Midwinter 2026 – Delta Dunării
Competiția Listelor Complete – sezon 2026
Însoțitul păsărilor
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă rotundă Ziua Păsărilor
Insignă rotundă emblema SOR
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib cojoaică