Știri proiecte

Cântecul privighetorii nu va fi cântecul lebedei

Se spune că mai importantă decât destinația, este călătoria care te poartă de la plecare la punctul în care se încheie aventura. Trebuie să recunoaștem, acum la moment de bilanț, că la Cluj, drumul Nopții Privighetorilor a șerpuit printre locuri, experiențe, sentimente și oameni remarcabili.

Festivalul Scrumbii de Rusalii: comunitatea din Tulcea descoperă polderul Zaghen prin proiectul RESTORIVER

La Festivalul „Scrumbii de Rusalii” din Tulcea a fost organizată o acțiune de implicare a cetățenilor pentru promovarea importanței ecologice a polderului Zaghen și a măsurilor de restaurare derulate prin proiectul RESTORIVER. Activitatea a inclus o expoziție foto cu fauna locală, realizată de medicul veterinar și fotograf Antal Boncoi, și un cort educativ al Societății Ornitologice Române, unde copiii au descoperit prin joc peste 50 de specii de păsări din zonă.

Luna mai a adus un nou val de observații și trei câștigători în competiția de Ziua Păsărilor Migratoare

În luna mai 2025 a continuat în forță competiția Listelor complete Ornitodata, marcând un nou record de participare și observații. În total, în această lună s-au adunat 584 de liste complete și 24.918 de observații la nivel național – o creștere semnificativă față de luna precedentă și un semnal clar că observatorii de păsări din România sunt din ce în ce mai implicați.

Privighetorile noastre cu arcuș și sirinx

Arareori am simțit publicul mai aproape de noi, așa cum îl simțim la Noaptea Privighetorilor. Parte din magie o reprezintă concertul cu care încheiem seara ornitologică. Cea care folosește arcușul precum o baghetă magică este Sonia Vulturar, violonista care regizează pentru noi duetele cu privighetorile din 2016.

Noaptea Privighetorilor 2025 – 35 de ani de SOR sărbătoriți și la Cluj

Societatea Ornitologică Română (SOR), prin Biroul Teritorial Cluj, vă invită la a 12-a ediție a evenimentului „Noaptea Privighetorilor”, ultima ediție care se va desfășura sub forma deja consacrată și îndrăgită. Vă dăm întâlnire tot în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, unde, în 14 iunie, între orele 17.00 și 20.00 ne vom bucura împreună de păsări, natură și muzică, și vom sărbători cei 35 de ani ai SOR.

Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe

Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.

Anunț achiziție tipărituri

Societatea Ornitologică Română anunță procedura de achiziție directă a următoarelor produse:

Noaptea Privighetorilor – 35 de ani de SOR sărbătoriți printr-un concert caritabil

Societatea Ornitologică Română (SOR) vă invită la o nouă ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Ediția din acest an, derulată sub semnul a 35 de ani de existență și activitate neîntreruptă în sprijinul păsărilor și al naturii, își propune să aducă față în față publicul larg și specialiștii, membrii și voluntarii organizației.

Pasiune pentru natură și cunoaștere la superlativ: mii de elevi din toată țara au spus „DA” provocării Olimpiadei Speciilor!

Cu inima deschisă către natură și cu dorința de a învăța mai mult despre vietățile care ne înconjoară, peste 6000 de teste au fost completate de elevii din Școlile Prietenoase cu Natura, în cadrul competiției noastre online, care transformă dragostea pentru mediu într-o adevărată aventură a cunoașterii. Olimpiada Speciilor a adunat și anul acesta un „stol” impresionant de copii entuziaști: 3320 de elevi au trecut cu succes în etapa regională, iar 1793 au ajuns la nivel național. Rezultatele sunt remarcabile: dintre cei 1441 de participanți la etapa finală, nu mai puțin de 1178 au obținut nota 10, iar alți 198 au fost recompensați cu nota 9 – un semn clar că viitorul mediului este pe mâini bune.

Mai mult