Share

Știați?

Ce ne poate spune un inel

25 februarie 2022

În prag de primăvară, discutăm despre păsări, migrație și inelare cu dr. Emanuel Ștefan Baltag, directorul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” Agigea, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care găzduiește Stația de Inelare Agigea.

Cinteză inelată la Stația de inelarea Agigea

Teodora Domșa: Când și de ce am început să inelăm păsări?

Emanuel Ștefan Baltag: Ca stație de inelare, la Agigea am început acum mai bine de 3 ani, mai exact în toamna lui 2017, timp de 2 săptămâni au fost primele încercări, după care în aprilie 2018 am început să inelăm cu efort constant. Ce înseamnă asta? Înseamnă că inelam periodic, o dată la câteva zile. Noi am ales să inelăm o dată la 10 zile, în fiecare 10, 20 și 30 ale lunii, astfel încât să putem culege date despre păsări. Acestea au fost primele încercări, după care am văzut cum merge și din septembrie 2018 am inelat pentru migrația de toamnă, în fiecare zi, din 1 septembrie până în 17 decembrie. De regulă, noi nu inelăm și în decembrie, însă atunci am încercat să vedem cam cum se prind păsările în luna decembrie. Deci putem spune că 2018 a fost pentru noi anul 0, anul în care am testat, am verificat, am văzut ce voluntari avem, pe cine ne putem baza, după care în 2019, la 1 martie am început să inelăm pentru migrația de primăvară. Astfel, ne-am făcut un program, și anume de la 1 martie până la 30 mai inelăm zilnic, pentru migrația de primăvară, după care în iunie și iulie inelăm o dată la 10 zile, prin efort constant, iar apoi de la 1 august până la 30 noiembrie inelăm iarăși zilnic, pentru migrația de toamnă. Am menținut acest program în 2019, 2020 și 2021, iar acum, în 2022, vom continua la fel.

 
Ca metodă de studiu, păsările au început să fie inelate cu mai bine de o sută de ani în urmă, pentru că se dorea să se vadă dacă aceste specii se întorc în zonele unde cuibăresc. Au fost niște încercări mici, mai mult pentru păsările de talie medie, și văzând că dau rezultate, s-au extins, astfel că pe la mijlocul anilor 1900 au ajuns și în România. În timp s-au extins pe scară tot mai largă și au început să fie folosite inele tot mai mici, astfel că în prezent se inelează inclusiv cea mai mică pasăre din România, aușelul. Deci, aceste păsări se inelează pentru a vedea dacă se întorc la locul de cuibărit, dacă au anumite trasee de migrație, lucruri pe care le aflăm prin recapturi, și astfel putem să vedem și să învățăm mai multe despre aceste păsări.

Auşel cu cap galben, care cu cei 9 centimetri ai săi, este cea mai mică pasăre de la noi

TD: Așadar inelarea ne-a dezvăluit secrete ale migrației, așezând multe piese în acest puzzle. Mai este necesară și acum, când au apărut sisteme mai performante de a urmări deplasarea păsărilor? Ce alte informații ne furnizeză?

EȘB: Da, este adevărat că în ziua de astăzi au început să apară multe sisteme performante de monitorizare a păsărilor în perioada de migrație, mă refer aici la emițătoare satelitare, emițătoare GPS, pe bază de GSM – de rețea, emițătoare radio care pot detecta cu antene speciale, deci numărul unor astfel de echipamente a crescut destul de mult, existând inclusiv geolocatori care se pot monta pe păsări de talie mică. Însă aceste echipamente sunt destul de scumpe, iar echipamentele performante care ne trimit date permanent prin satelit sau prin rețele de telefonie nu se pot plasa pe toate păsările, de exemplu la cele de talie mică. Pentru acestea încă ne bazăm pe inelare, inelăm păsările și încercăm să recapturăm sau să primim date de la păsările care au fost găsite cu inele, astfel încât să putem să facem puzzle-ul migrației. Este complicat de făcut acest puzzle, însă în decursul anilor se adună foarte multe date, lucru pe care ni-l arată și articolele publicate în acest domeniu. Chiar zilele trecute citeam un articol despre cum datele de la inelare din 1940 până în 2018 au fost folosite pentru a arăta că păsările se ghidează foarte mult după câmpurile magnetice. Acest studiu a fost făcut pe lăcarul de stuf (Acrocephalus scirpaceus) și a arătat că el este capabil să recunoască locația magnetică a locului unde a cuibărit, deci practic poate să recunoască locul unde a cuibărit după amprenta magnetică a acestuia. Este o descoperire foarte importantă, pentru că ne arată cum reușesc păsările să se întoarcă la locurile de cuibărit, iar această descoperire nu ar fi putut fi făcută fără ajutorul păsărilor inelate. Inelarea este necesară, cum spuneam, și pentru păsările de talie medie, pentru că și acolo noi putem să echipăm o parte dintre păsări cu emițătoare satelitare sau GPS, însă pentru acestea putem monta și inele color, care sunt mult mai ușor de citit, de exemplu la pescăruși se montează foarte multe inele color și în felul acesta putem primi informații de la persoanele care văd păsările. Inelul color este ușor de cititi, se face o fotografie și pe aceasta se poate apoi citi numărul sau se citește cu binoclul, și astfel adunăm tot mai multe informații. Așa cum spuneam mai devreme, nu poți să montezi sute sau mii de transmițătoare, dar poți să montezi sute sau mii de inele color și de la acestea vei primi date în anii ce urmează. De exemplu, au fost pescăruși inelați acum 20 de ani, care au fost recapturați și în felul acesta au trimis date, vă dați seama! mai bine de 20 de ani, sau mai bine zis au furnizat date prin intermediul celor care i-au observat, că nu le-au trimis ei. 🙂 În felul acesta putem să descoperim mai multe informații despre traseele de migrație, putem să vedem locurile de stopover – în care aceste păsări se opresc să se odihnească și să se hrănească în perioada migrației, aspecte extrem de importante pentru a putea conserva aceste specii.

Traseul parcurs de un muscar sur inelat la Agigea și recapturat în Liban, la Aanout

TD:  Sunt păsările incomodate sau în pericol din cauza acestei activități? Ce presupune de fapt inelarea?

EȘB: Păsările nu sunt incomodate din cauza acestei activități. Este adevărat că sunt prinse și faptul că sunt capturate este un stres pentru ele, însă nu trebuie să asociem, să comparăm acest stres cu stresul pe care l-ar resimți omul. Adică nu e corect să presupunem că ele se simt cum ne-am simți noi dacă am fi prinși de un uriaș într-o plasă și astfel capturați, pentru că de fapt situația este diferită. Aceste păsări trăiesc permanent cu stresul de a fi capturate, pentru că oricând pot fi vânate de un prădător. Foarte multe păsări sunt vânate de prădători, după cum știți, de ulii, de șoimi sau de mamifere, așa că pentru ele acest stres este un fapt normal, zilnic, constant. Însă ele sunt capturate și sunt prelucrate într-un timp foarte scurt. Le luăm din plase, le transportăm într-un săculeț pentru a le reduce stresul (dacă nu văd se stresează mai puțin), sunt inelate și sunt eliberate imediat. Această activitate de inelare și de colectare a datelor biometrice (măsurători care ne ajută să facem studii pentru a înțelege mai bine ecologia acestor specii) durează cam un minut, deci perioada în care pasărea este în mâna inelatorului e destul de scurtă. Astfel ele nu sunt foarte mult stresate, fapt dovedit și de recapturarea acestor păsări, deci practic ele supraviețuiesc pentru perioade lungi și ne dau date extrem de importante, așa cum spuneam, despre migrație, despre trasee, zone de stopover, despre locurile de cuibărit.

Stația de inelare Agigea într-o zi aglomerată din timpul migrației de primăvară

TD: Cine poate inela păsări sălbatice? Cum și de către cine este reglementată inelarea?

EȘB: Păsări sălbatice pot inela doar inelatorii autorizați de către Centrala Ornitologică Română (COR), care este membră a Centralei Ornitologice Europene – EURING. Acești inelatori sunt autorizați doar după ce au experiență în scosul păsărilor din plase, în recunoașterea speciilor, în managementul acestei activități. Ei sunt autorizați să pună inel pe picior, însă sunt și alte legi pe care trebuie să le respecte, precum ar fi Directiva Păsări, astfel că ei trebuie să aibă o derogare din partea Ministerului Mediului pentru a putea să captureze aceste păsări. Deci este un cumul de factori, nu este foarte ușor de realizat, însă pentru cei pasionați, cu siguranță merită acest efort de a sta câțiva ani de zile – unu, doi sau trei ani – pe lângă cineva care inelează, de a învăța cum se inelează, cum se determină speciile, după care trebuie să își ia permisul de la COR și apoi urmează celelalte aprobări, în conformitate cu legislația din România.

TD: De cît timp funcționează Stația de Inelare de la Agigea? Cu ce planuri în minte ați pornit la drum?

EȘB: După cum spuneam, Stația de inelare de la Agigea a început timid, în 2017, doar ca o încercare. În 2018 declarăm noi că ne-am născut, mai exact în aprilie 2018, când am început inelarea cu efort constant, dar pentru noi 2018 e anul 0, anul când am testat ce putem să facem. Datele pe care le luăm în considerare pentru analize sunt cele din 2019, când am început cu inelarea de primăvară de la 1 martie până la 30 mai, apoi cu efort constant în iunie și iulie și apoi inelarea de toamnă, de la 1 august până la 30 noiembrie. Am pornit în minte cu planul de a face această stație activă cât mai mult timp, motiv pentru care în 2018 am încercat să inelăm și în perioada de iarnă, dar numărul de capturi a fost foarte mic. Însă noi nu dorim să facem doar inelare, doar să punem un inel pe picior și să vedem migrația păsărilor, ci facem și alte studii. Studii de biometrie, să vedem cum evoluează caracteristicile biometrice ale acestor specii de păsări, să aflăm mai multe despre biometria, despre modul de evoluție al acestor specii. Facem studii să vedem care este tonusul de migrație, adică cum se dezvoltă aceste specii, cum migrează ele, cu ce cantități de resurse energetice migrează. În același timp calculăm și trenduri populaționale, să vedem cum evoluează populațiile acestor specii care migrează pe la noi. Am început și alte studii, de ecotoxicologie, să vedem ce substanțe se pot acumula în corpul acestor păsări, colectând diverse probe de la ele. Am colectat căpușe tot pentru a determina diferite aspecte de ecologie, au fost colectate probe de la păsări pentru a vedea ce virusuri pot fi transportate de acestea, facem un studiu privind schimbările climatice, să vedem cum influențează acestea migrația păsărilor. Deci suntem deschiși la numeroase studii, care pot să fie alăturate activității de inelare, astfel încât să putem colecta cât mai multe date. De asemenea, suntem deschiși și pentru alte studii astfel că cei interesați pot veni cu propuneri, le evaluăm, vedem ce se poate, dacă putem face acel lucru și apoi, putem începe o colaborare.

Pereche de vânturel roșu, mascul în stânga, femelă în dreapta imaginii

TD: Ne poți da câteva exemple de informații inedite obținute în cei 3 ani de când inelați păsări la Agigea?

EȘB: Da, anual capturăm diferite rarități de păsări. În perioada de primăvară prindem mai mult specii de silvii, care sunt sudice și care ajung întâmplător la noi, iar în perioada de toamnă mai mult specii de pitulici care sunt estice, asiatice pot să zic, în unele cazuri, și care ajung pe la noi tot întâmplător. Avem păsări care au fost inelate la noi și recapturate în Etiopia, de exemplu, dar și în Liban, Cipru Turcia, Israel, Suedia, Finlanda și Rusia, astfel că putem să vedem din ce zonă provin aceste păsări care vin la noi și în ce zonă pleacă pentru a ierna aceste specii. Avem în prelucrare probele de ecotoxicologie și pe cele de virusuri și acolo vom avea cred eu date foarte interesante despre cantitatea de toxine pe care o acumulează aceste păsări și vă dați seama că acea cantitate de toxine care este acumulată de păsări, cel mai probabil se regăsește și în corpul nostru, pentru că trăim în aceleași medii. La fel și cu virusurile, putem să vedem ce virusuri vor fi transportate de păsări și pot fi aduse în Europa, astfel că putem înțelege mai bine cum migrează inclusiv aceste virusuri.

Silvie mediteraneană
Pitulice întunecată

TD: Cum decurge aici activitatea? Pe cine vă bazați și de cine e nevoie? Este loc pentru cei dornici să învețe?

EȘB: Pentru a funcționa normal avem nevoie de o echipă formată din minim un inelator și 4 voluntari. Se lucrează de dimineață, dinainte de răsăritul soarelui, până după apusul soarelui, inclusiv cu 2 controale de noapte pentru a vedea dacă s-au prins păsări și pe durata nopții, deși capturile pe durata nopții sunt extrem de rare. Ne bazăm foarte mult pe voluntari care vin să ne ajute, să învețe mai multe despre păsări, voluntari care sunt studenți la facultățile de Biologie, cercetători sau pur și simplu pasionați de natură și vor să învețe mai multe despre aceste păsări, să învețe să le recunoască, să le determine vârsta, să afle mai multe despre ecologia acestor specii. Deci, da, este loc și pentru cei dornici să învețe, pot să vină. Trebuie doar să ne contacteze și atunci, în funcție de locurile disponibile pe care le avem, îi programăm și pot participa și ei la aceste activități. Durata minimă pentru un voluntar este de 7 zile, deci trebuie să petreacă 7 zile cu noi, aici în stația de inelare. Am pus această durată minimă pentru a putea avea totuși o constantă a inelatorilor, pentru a putea lucra și pentru a o mai bună planificare a programului.

Pescăraș albastru
Pupăză
Prigorie
Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România