Share

Cicoarea

Am putea scrie un lung șir de ,,Știați că?” despre banala cicoare, planta erbacee pe care o vedem înflorită în cea mai călduroasă perioadă a anului – iulie și august. Cichorium intybus pe numele său științific (chicorium = andivă în greaca veche și intybus = andivă în latină) este o specie care aparține genului Cichorium, în care este inclusă și andiva (Cichorium endivia).

Cicoarea este o plantă rezistentă, care poate prospera în diverse tipuri de sol și condiții – la margini de drum, terasamente de cale ferată, pe ogoare, terenuri cu grohotiș sau virane, în locuri cu gunoaie și pe pășuni, având totuși ca preferință solurile deschise, în locurile luminoase. Tolerează chiar și soluri saline și este planta nativă în Europa, vestul Asiei și nordul Africii și naturalizată în multe alte locuri de pe glob: America de Nord, Australia, părți din America de Sud.  

Planta face parte din Familia Asteraceae, una din cele mai mari familii de plante, o rudă apropiată a cicorii fiind păpădia. Are o rădăcină pivotantă, frunzele sunt lobate, dințate și au între 7 și 20 cm lungime. Majoritatea frunzelor sunt bazale, iar cele bazale au pețiol; frunzele de pe tulpină sunt sesile (fără pețiol) și înconjoară tulpina, însă planta devine aproape lipsită de frunze în partea superioară. Tulpinile sunt goale pe interior, rigide, ramificate neregulat și adesea descrise ca având o creștere în zigzag. Rădăcina și tulpina secretă un suc lăptos atunci când sunt rupte.

Capitulele florale, de culoare albastru-deschis spre violet, rar trandafirii sau albe. Pigmentul albastru este solubil în apă, culoarea albastră estompându-se atunci când plouă. Capitulele au un diametru de aproximativ 2,5 centimetri și sunt formate din flori ligulate care au petale cu vârfuri drepte și ușor crestate. Florile se dezvoltă pe părțile laterale și la capetele ramurilor. Ele se deschid dimineața și se închid în jurul prânzului sau ceva mai târziu, dacă este înnorat. Astfel că, până la sfârșitul zilei, planta pare să fi pierdut toate inflorescențele — doar pentru a fi din nou acoperită de albastru în dimineața următoare. Este polenizată de insecte (albine, bondari, fluturi, muște, coleoptere) și prinde cu ușurință rădăcini chiar și în soluri sărace, sistemul său radicular robust fiind benefic pentru afânarea solului compactat. Prin perioada lungă de înflorire, cicoarea este o planta valoroasă pentru polenizatori. Abundența de insecte (nu doar polenizatoare) atrage și prădători, precum călugărițele (Mantis religiosa) sau păsări în căutare de surse de … proteine.

Fructul cicorii este o achenă, un tip de fruct uscat care este căutat de specii de păsări care consumă preponderent semințe în afara sezonului de cuibărit: sticleți, scatii, florinți, cânepari, inărițe, vrăbii. Pe lângă valoarea nutritivă, fructul este bogat în vitaminele B, C și K și ajută la reglarea metabolismului. De aceea este utilizată de veterinari în tratamentul problemelor digestive și ale vezicii biliare la păsări, pentru proprietățile detoxifiante și pentru stimularea apetitului.

Pentru noi, oamenii, cicoarea este o plantă pe care am ales să o cultivăm atât pentru proprietățile medicinale, cât și pentru consum (rădăcina este folosită ca un substitut pentru cafea, frunzele sunt recoltate pentru a fi adăugate în salate, inulina, substanta extrasă din fruct, este folosită ca îndulcitor și sursă de fibre).

Pentru toate aceste calități și pentru versatilitatea ei, considerăm albastra cicoare o plantă valoroasă, care merită a fi protejată în zonele în care se dezvoltă spontan și căreia i-am putea face loc și în grădinile noastre prietenoase cu natura.

Dacă ți-a plăcut, distribuie