Share

Competiția Listelor complete în August 2026: 236 de liste complete și peste 8.700 de observații

August, ultima lună a verii, ultima lună de vacanță, perioadă de concedii – 31 de zile perfecte pentru a ieși în natură. Însă, pentru pasionații de păsări, vacanța sau concediul nu înseamnă și pauză competițională. Chiar dacă activitatea a fost ceva mai redusă față de lunile precedente, datele colectate sub forma Listelor Complete în această perioadă continuă să ofere o imagine cel puțin interesantă asupra avifaunei din România.

În luna august 2026 au fost înregistrate 236 de liste complete, care au însumat 8.753 de observații la nivelul întregii țări. Dintre acestea, 14 liste au fost realizate în zonele de concurs, numărul fiind în ușoară scădere față de luna iulie. Comparativ cu august 2025, scăderea este și mai pronunțată. În aceeași lună a anului trecut au fost înregistrate 317 liste complete și 13.389 de observații.

În clasamentul lunii august departajarea participanților s-a făcut conform criteriilor regulamentului competiției: numărul de liste complete realizate în zonele de concurs și consistența listelor, respectiv numărul mediu de înregistrări din listele complete încărcate.

Top 10 Cele mai multe Liste Complete:

1 Livia Gyongyoși – 3
2 Cătălin Fuciu – 2
3–4 Alexandra Sandu, Andrei Alecsa – 2
5 Anca Pui – 2
6 Cozma Teodora – 1
7 Bogdan Federeac – 1
8 Cătălin Pomeanu – 1
9 Paula Petrișor – 1
10 Emil Todorov – 1

Dacă în lunile anterioare codurile de cuibărire au oferit un clasament interesant, în august situația s-a schimbat. Cum sezonul de cuibărire era pe final, au fost furnizate coduri de cuibărire pentru doar trei observații, motiv pentru care clasamentul dedicat acestei categorii nu a mai fost realizat.

Top 10 – Cele mai consistente liste complete (medie observații/sesiune)

1 Cătălin Fuciu – 39
2 Cozma Teodora – 31
3–4 Alexandra Sandu, Andrei Alecsa – 28
5 Bogdan Federeac – 23
6 Anca Pui – 16
7 Cătălin Pomeanu – 10
8 Paula Petrisor – 9
9 Emil Todorov –7
10 Livia Gyongyoși – 3,7

Unde s-au plimbat păsărarii în august? Ei bine, dacă vreți să știți, la nivel național, Sibiul și Constanța rămân cele mai ofertante județe, exact cum s-a întâmplat și în aceeași perioadă a anului trecut.

Top 10 județe cu cele mai multe observații în listele complete

  1. Sibiu – 2.003
  2. Constanța – 1.170
  3. Brăila – 1.051
  4. Botoșani – 746
  5. Brașov – 560
  6. Tulcea – 429
  7. Alba – 405
  8. București – 376
  9. Ialomița – 299
  10. Harghita – 290

Ultima lună de vară a adus și câteva surprize, sub forma unor observații deosebite. Printre speciile mai rare sau mai interesante care au ajuns în componența Listelor Complete se numără uliul cu picioare scurte (Accipiter brevipes), cocorul mic (Anthropoides virgo), eretele alb (Circus macrourus), ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris), pescărușul negricios  (Larus fuscus), sitarul de mal nordic (Limosa lapponica), gaia neagră (Milvus migrans) și codobatura cu cap galben (Motacilla citreola).

Chiar dacă numărul listelor și al observațiilor este mai mic decât în august 2025, fiecare listă completă contribuie la realizarea imaginii de ansamblu a avifaunei și ajută la construirea unei baze de date tot mai valoroase despre păsările din România.

Colectarea de date structurate prin intermediul listelor complete face parte dintr-o inițiativă a European Bird Census Council (EBCC), derulată în cadrul proiectului LIFE EBP reinforcement. Scopul proiectului este îmbunătățirea datelor colectate și transmise către EuroBird Portal.

Pe scurt, august a fost o lună ceva mai liniștită din punct de vedere competițional, dar nu lipsită de surprize. Iar pentru păsărari, după cum știm, uneori este suficientă o singură observație neașteptată pentru ca o ieșire aparent obișnuită pe teren să devină una de poveste.

Dacă ți-a plăcut, distribuie