Share

De la 1 octombrie puteți comanda noul determinator

Este probabil cea mai așteptată carte pentru biologii din România. De la 1 octombrie veți putea comanda de pe site-ul SOR noul determinator de păsări din România și din Europa.

Vorbim despre Philip’s Păsările din România și Europa, de Hakan Delin și Lars Sensson, versiunea în limba română. Este vorba despre un ghid de identificare a peste 500 de specii de păsări, cu peste 1000 de imagini color.

Cartea în sine are propria poveste și a parcurs un drum extrem de lung până la biroul SOR.

Totul a început cu culegerea de text, care a fost făcută la sediul SOR, în București. Textul a plecat apoi la traducere la Iași, pentru corectură la Tulcea, și iar la București. De aici a ajuns la Cluj, unde s-a făcut DTP-ul cărții. După ultimele corecturi de la București, fișierele au plecat la publisher, în Marea Britanie, la editura Philip’s. De acolo, după alte mici aranjări în pagină, fișierele au plecat spre China, țara unde au fost tipărite cărțile.

În China, determinatorul a intrat la tipar. Ghinion – primele exemplare nu au avut culorile calibrate, comanda a fost refuzată, s-a reintrat la tipar. Odată încheiată cu bine tipărirea determinatoarelor, acestea au fost grupate în cutii a câte 30 de bucăți, stivuite în paleți și expediate în Europa.

Vasul a plecat prin Marea Chinei de Sud și s-a oprit la Varna. În timp ce vaporul venea spre Europa, de la sediul SOR plecau emailuri care să pregătească terenul – de la facturi, la comisioane vamale și alte taxe care să fie achitate. Din Bulgaria, după primele formalități vamale, cărțile au plecat spre București. Aici ,,s-a făcut Vama”, iar după încă o zi, cărțile erau la sediul nostru.

Biolog sau comunicator, nu contează rolul din SOR, toată suflarea masculină a coborât din birou și a ajutat la descărcarea cutiilor de cărți. Nici măcar nu a durat mult și oricum toți erau curioși să pună mâna pe carte. Acum determinatorul e la noi. De sâmbătă, 1 octombrie, se va regăsi în oferta de pe site-ul nostru, la categoria Shop.

Mai sunt câteva mici aspecte de pus la punct pentru efectuarea vânzărilor, așa că nu ne cereți cărți înainte, nu încercați să deschideți lista de comandă, sunt cărți pentru toată lumea.

Dacă ți-a plăcut, distribuie