Echipa
Eva Vancsa
Biolog

Eva este una din colegele din biroul teritorial Cluj Napoca al Societății Ornitologice Romane. A absolvit facultatea de Biologie și Geologie, specializarea Ecologie și Protecția Mediului de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Când este întrebată de pasiuni, le rezuma pe toate într-un singur cuvânt – natura. „Până acum am lucrat ca hidrobiolog specializat în macroneverebrate bentale, iar preferatele mele sunt efemeropterele. Dintre păsări, cele mai simpatice mi se par bufnițele”, spune Eva.
E-mail: eva.vancsa@sor.ro


Liste complete de Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare
Convocare Adunarea Generală a membrilor asociați 2026
Monitorizarea avifaunei în luna aprilie: triplarea numărului de liste complete în zonele de concurs
Cu ocazia Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare vă provocăm să realizați cât mai multe liste complete, oriunde în țară
Școala de vară Grow Wild a ajuns la vârsta de mers la școală
Însoțitul păsărilor
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă rotundă Ziua Păsărilor
Insignă rotundă emblema SOR
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Protecție metalică cuib tip B
Cuib drepnea
Cuib ciocănitoare 2025
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș