Share

În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede

O filmare a lui Cătălin Pomeanu, membru SOR, ne-a atras imediat atenția. Privirea ne- a fost captivată de etalarea petei albe de pe gușa păsării. L-am rugat pe colegul nostru, Daroczi Szilard, să explice pentru curioși, dar și pentru pasionații de păsări ce se ascunde în spatele acestei manifestări specifice perioadei de împerechere la gușa vânătă.

„Este bine cunoscut faptul că păsările cântătoare își atrag perechea prin cântecul lor, dar acesta servește și ca semnal pentru ceilalți masculi că teritoriul este deja ocupat. Pentru a face toate acestea mai eficiente, păsările aleg deseori să cânte dintr-un loc proeminent, de unde atât cântecul se propagă pe distanțe mai mari, cât și ele devin mai vizibile.

Acest comportament capătă o importanță majoră dacă luăm în considerare că aspectul vizual este – alături de cântec – un semnal și un mesaj la fel de important. Penajul reprezintă, în sine, un indicator foarte fiabil al condiției în care se află masculul, care duce la selecția sexuală.

Această caracteristică devine cu atât mai accentuată în cazul păsărilor cu penaj bogat colorat, cum este gușa vânătă. Penele albastre ale gâtului și ale gușii, afișate în timpul curtării active, prezintă o reflectanță ridicată în banda ultravioletă. S-a demonstrat că femelele manifestă un interes scăzut față de masculii cu reflectanță ultravioletă redusă și îi aleg pe cei cu reflectanță ridicată.

Cum gușa vânătă cântă și seara, când luminozitatea este scăzută, pata albă din centrul gușei devine mai vizibilă, îndeplinind, de asemenea, rolul de semnal vizual.

La astfel de specii, la care masculii oferă îngrijire parentală substanțială, femelele pot obține un beneficiu direct prin împerecherea cu exemplare ce prezintă un penaj cât mai strident. Acest beneficiu constă în alocarea mai echilibrată a energiei investite în creșterea puilor.

Totodată, masculii aflați în condiție fizică bună pot, la rândul lor, să aleagă femelele pe care le consideră cele mai potrivite pentru a fi mamele puilor lor.”

Pentru SOR, educația despre natură face parte din misiunea noastră, pentru că avem convingerea că protejarea naturii începe întotdeauna cu înțelegerea și cunoașterea ei. Cu cât aflăm mai multe despre speciile din jurul nostru, cu atât devenim mai conștienți de importanța lor și mai implicați în protejarea lor.

Dacă ți-a plăcut, distribuie