Share

Știri

Iulia Anania – argint la Competiția Listelor Complete, aur la voluntariat pentru păsări

8 aprilie 2026

O spunem și noi, o spun și studiile: păsările și natura ne fac viața mai frumoasă, mai bogată, mai sănătoasă. Nu e niciodată prea târziu să încercați un tratament naturist de birdwatching sau de păsărit. Ce efecte poate avea, ne spune Iulia Anania, membră și voluntară SOR.

Dacă vă sună cunoscut numele Iuliei, înseamnă că urmăriți cu interes știrile noastre despre Competiția Listelor Complete, competiție în care a ocupat poziția secundă a ediției din 2025. Sau poate v-ați întâlnit cu ea la evenimentele organizate de Sucursala SOR București. O altă posibilitate ar fi aceea că sunteți un cititor împătimit de literatură, și ați recunoscut numele ei ca traducătoare, Alan Garner, Kapka Kasabova, Claire Keegan, Andy Weir și Isaac Asimov fiind câțiva dintre scriitorii traduși de Iulia. Indiferent dacă iubiți păsările, natura, cărțile sau întâlnirile cu prietenii, sunt sigură că veți citi cu interes și plăcere dialogul pe care l-am purtat cu ea. Și cine știe, poate veți deveni membru SOR și un contracandidat serios al Iuliei în Competițiile Listelor Complete din anii viitori.

Teodora Domșa: Iulia, de când datează interesul tău pentru păsări? Știm că responsabilă cu aducerea ta în rândurile voluntarilor și apoi membrilor SOR este Magda Achim, care te-a momit cu o plasă de semințe destinate păsărilor din Parcul IOR, în iarna lui 2018. Ne poți face un tabel cronologic al relației tale cu păsările sălbatice?

Iulia Anania: Eheu, fugaces…
Să fi avut vreo 4–5 ani cînd bunicul îmi explica amuzat cum, dacă vreau neapărat să prind din vrăbiile care veneau la pîinea lăsată pe masa de afară, n-am altă cale decît să le pun sare pe coadă. Și chiar l-am crezut!
Mai tîrziu, cîntecul guguștiucilor („guguu-știuc, eu sîîînt turc!”) în plopii de lîngă școală însemna că vine vacanța de vară — și plec pentru trei luni la cireșe, cățel și mierlele care se fluieră una pe alta în nucul din fundul curții.
După aia au venit gesturile mici și din ce în ce mai dese: hrănitul păsărilor la geam (cine n-a făcut-o?), descoperirea că în București avem mai multe feluri de pițigoi și vrăbii, bucuria de a vedea ciocănitoarea mică scoțînd larve din glicina cățărată în salcîmul de la geam sau de a auzi ciușul și de a afla, încîntată, că e migrator.
Și-apoi am plonjat în rîndul SORB-iștilor, care nu doar că m-au primit cu brațele deschise, dar m-au și tras mai aproape de ei — la cald, bine, oameni grozavi și păsări nenumărate. (De fapt numărate pe diverse liste, dar asta e altă poveste.)

TD: Să te destinzi puțin, ca pregătire pentru întrebările capcană care urmează, încep ușor cu o întrebare de încălzire: care e pasărea ta preferată și, evident, de ce? Pe ce piesă de îmbrăcăminte ți-ai imprima-o?

IA: De departe graurele. Pentru zborul sincron, ca nici o altă pasăre; pentru cît e de gureș și de colorat, obraznic și curios, pacoste și încîntare deopotrivă. Fiindcă înserările de toamnă în cîmpie n-ar fi ele dacă n-ar fi el.
Și l-aș purta pe orice, deocamdată sufăr că nu mai găsesc insigne cu el la SOR. 😉

TD: Și ca să intrăm ușor în subiect, care e cartea ta preferată? Dar nu doar cea citită, ci și cea tradusă. Pentru că ești și traducătoare. Țin minte bucuria cu care te-am descoperit pe coperta cărții „A treia lumină” scrisă de Claire Keegan! Și poate ne spui și la ce lucrezi acum.

IA: Ah, nu există o lectură preferată, sînt prea multe cele care m-au bucurat de-a lungul timpului. Iar din traducerile de pînă acum, Vrăjitor rătăcitor, a lui Alan Garner, a fost cea mai complexă, mai tristă și mai înțeleaptă; cred că m-a prins în perioada din viață în care aveam nevoie de așa ceva, și cumva m-a împlinit.
Cît despre lucrul curent, mă pregătesc sufletește pentru Elixirul Kapkăi Kassabova și pentru următorul Andy Weir.

TD:  Totuși, baza de date a membrilor SOR îmi spune că ești biolog. Tocmai ce te-am recomandat ca traducătoare, dar știu că lucrezi la Muzeul Satului. Ce ai de spus în apărarea ta?

IA: Îîîî… n-am o apărare foarte solidă: îmi plac natura, cărțile și patrimoniul și, cumva, am ajuns să mă ocup de toate trei.
Dacă ar fi să mă justific totuși, aș spune că nu sînt domenii chiar atît de diferite: toate presupun răbdare, curiozitate, atenție la detaliu și un anumit tip de grijă față de lucruri care nu se grăbesc să se explice singure.

TD:  Ca traducător, alegi tu scriitorii sau te aleg ei cumva? Ai scriitori preferați sau tipuri de literatură în care te-ai specializat? Cum modifică lectura unei cărți faptul că ești traducătorul ei?

IA: Nu prea apuc să aleg scriitorii, de obicei mi-i propun editurile – și, din fericire, am parte de redactori profesioniști, care intuiesc ce mi se potrivește cel mai bine. Sigur, pe măsură ce traduci mai mult dintr-un autor, începi să cunoști omul din spatele scrisului și-ți devine familiar, mai apropiat de suflet decît unul aflat doar în trecere prin laptop.
Cum se modifică lectura? Cînd traduci nu citești de plăcere. Cu plăcere, dacă ai noroc, dar nu mai lași textul să curgă și să te agațe, după priceperea autorului și potrivirea cu tine. E responsabilitate: încercarea de a reda sensurile, tonul, simțirea din text. Ești un fel de umbră a autorului – și încerci să nu deformezi nimic din intenția lui.

TD: Care e ritualul care te ajută să lucrezi mai eficient? E și muzica din fundal parte din el? Se întâmplă oare să fie și cântecul păsărilor parte din playlist?

IA: Cel mai mult mă ajută dacă am timp pentru tradus, și atunci da, muzici, cafele, lucrul împreună cu prietenii traducători, tabieturi din astea de om relaxat. Dar cum de obicei sînt contra-cronometru, în ultima vreme încerc să „aud” în gînd fraza tradusă, să nu fiu bruiată de nimic. Există cîteva fundaluri sonore pe care le folosesc în continuare, sunete din natură în buclă. Evident, unele conțin și triluri de păsări, care sînt bine-venite cu condiția să fie specii comune (pentru mine), fiindcă altminteri jumătate din neuroni o să-mi fie ocupați cu identificarea cîntătoarelor 🙂

TD: Mi-am făcut, țintit, introducerea pentru această întrebare cu playlistul de mai sus. Cum se zice: birdwatching sau observarea păsărilor, citizen science sau știință cetățenească? Cum vezi tu cuvintele care au intrat val-vârtej în limba română și nu prea se dau duse prin traducere? În domeniul ecologiei și biodiversității sunt multe astfel de cuvinte, pe care specialiștii din domeniu preferă să le folosească, în detrimentul unor traduceri mai puțin inspirate. Ca lucrător pe ogorul cuvintelor, ce părere ai despre aceste importuri, despre care unii spun că afectează limba, sărăcind-o?

IA: Deși vorbesc în mai multă romgleză decît mi-aș dori (contaminarea din mediu), mi-ar plăcea să folosim cuvinte neaoșe, dacă există, sau să le inventăm.
În grupul de voluntari folosim des păsărit și păsărar pentru birdwatching și birdwatcher, chiar dacă păsărarul era de obicei vânzătorul sau crescătorul de păsări (dar și vînătorul, iar noi vînăm cu binoclul și luneta), iar a păsări însemna a preface în pasăre sau a vorbi fără înțeles – ceea ce, de altfel, facem destul de convingător pentru orice neinițiat care ne aude discutînd nonșalant despre năpîrlirea degetelor, ciumicși, pătrate cu cîntec, tectrice, limbi dorsale, Tinu-vespertinu’ sau Relu-vînturelu.

Pe de altă parte, nu pot să mă împac cu „știința cetățenească”. Nu pot. Chiar dacă e traducerea oficială. „Știință participativă” e mai aproape, dar sună tehnic și cam strepezitor, iar alte variante devin parafraze (cum e foarte corecta „implicare a publicului în cercetarea științifică”, doar că îmbătrînim pînă ajungem la finalul expresiei).
Nu cred că importul e un capăt de țară — l-am practicat destul de des, din toate limbile. Dar parcă e păcat să renunțăm la bucuria de a găsi sau de a face să crească în română un cuvînt potrivit, atunci cînd avem de unde porni.

TD: Și acum să trecem iar la păsările noastre. Știm că îți place mult pe teren. Știm că îți place să te implici în proiecte, programe și activități care au în centru păsările, la munte, la mare, pe frig și pe soare. Ai putea să ne prezinți calendarul anului tău ornitologic?

IA: Păi, dacă e ianuarie, e MidWinter Count, recensămîntul de iarnă al păsărilor acvatice (și nu numai) – prilej să înghețăm (să zicem bucuroși) pe diverse maluri și prin diverse cîmpuri.
La început de februarie, competiția internă a Sucursalei din București a SOR, Big Day de iarnă, ne ține o zi-lumină lipiți de parcurile și lacurile capitalei: alt îngheț, acum și cu febră musculară de la mersul pe jos, plus numărat frenetic specii și lupte acerbe între echipe pentru ocuparea podiumului (totul sub semnul fairplayului obligatoriu între păsărari).
Martie înseamnă monitorizarea ciocănitorilor.
Din aprilie pînă în iunie e aglomerat: monitorizarea cuiburilor artificiale, parcurgerea (de două ori) a ultimelor pătrate pentru Atlasul păsărilor cuibăritoare din București, monitorizarea păsărilor comune (alt pătrat), plus inventarul cuiburilor de berze.
De la jumătatea lui iunie vine un mic respiro – numai bine să încerc să ajung în vreo zonă unde anul acesta contează listele complete („to boldly go where no one has gone before”).
Septembrie și octombrie stau sub semnul posibilității participării la tabăra de inelare de pe Chituc, pentru mine unul dintre cele mai dragi locuri.
În noiembrie luăm semințe, în decembrie cam începem hrănitul păsărilor.
Și, dacă mai încape ceva voluntariat pe teren, de-a lungul anului, alături de ornitologi, chiar mă pot considera norocoasă. Pe scurt: nici o lună fără păsări! 🙂

Iulia și egreta mare
Cojoaică inelată

TD: Nu de mult ai coborât de pe podiumul Competiției Listelor Complete 2025, cu medalia de argint la gât pentru cele 290 de liste complete! Ce ți-a plăcut sau ce te-a impresionat cel mai mult în derularea acestui demers de … citizen science? Suficient de mult încât să participi și în 2026?

IA: De cînd fac înregistrări în Ornitodata (baza de date a SOR) mi-a plăcut certitudinea că fiecare pasăre contează. Că undeva se numără și e important efortul oricît de mic, că au sens „devotamentul și perseverența”, cum mi-a spus cineva. Că datele adunate sînt folosite și, uite, contribuim toți la o imagine de ansamblu care se răsfrînge într-o politică de mediu. Că lăsăm o urmă.
Iar competiția n-a făcut decît să ne ambiționeze, ușor-ușor, și pe cei care nu sîntem ornitologi, sîntem doar păsărari de rînd – din rîndurile listașilor (iacă, inventăm cuvinte din mers ;).

TD: Poate nu reiese bine din ce am discutat noi mai la deal, dar ceea ce faci la SOR, și nu doar, este pur voluntariat. Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

IA: Voluntariatul la păsărit m-a ajutat să mă reconectez cu natura; observarea atentă și răbdarea pe care le necesită m-au făcut să mă deturez și să trăiesc mai mult în prezentul aerisit decît în mintea îngrijorată. E ceva foarte concret în asta: să pîndești în zori, dintr-un strat de trandafiri plini de rouă, cine vine cu iarbă și puf la un cuib artificial, sau să asculți, culcată în iarba înaltă și galbenă, cum conversează 500 de călifari roșii ieșiți să se pigulească pe malul lacului de sub tine.
Mi-aduce aminte de nuanțe. De lucrurile mici care contează mai mult decît am crede. Și, cum spuneam și mai sus, dă senzația de ajutor concret. E un echilibru între ocupație și ceva care îmi hrănește liniștea.
Cred că voluntariatul în general schimbă mentalități, începînd cu a voluntarului. Că are capacitatea de a crea punți și de a da sens.

TD: Cum găsești comunicarea organizației noastre? Ce materiale ți-ai dori să vezi publicate pe canalele de comunicare ale SOR?

IA: Consider că lucrul cel mai important pe care îl face SOR din punctul de vedere al comunicării este educarea. Orice formă de educație spre natură este esențială; am senzația că, formal, avem mari carențe în domeniul acesta. Îmi plac toate proiectele care înseamnă apropierea copiilor și a tinerilor de natură, prin conștientizare, responsabilizare și, pînă la urmă, plăcerea de a te bucura de tot ce îți poate oferi ea.

Mi-ar plăcea să văd și mai mult conținut foarte accesibil, ușor de parcurs dintr-o privire — reluarea, în formate mai scurte și mai vizibile, a unor explicații despre lucruri aparent mărunte: cum recunoști o pasăre comună, de ce contează o listă completă sau ce se întîmplă, concret, cu datele pe care le strîngem, de ce sînt importante.
Într-o eră în care copiii tind să stea lipiți de ecrane, ar fi păcat să nu știe că există lucruri fascinante și în afara acestora — măcar ca experiență de viață și, de ce nu, cultură generală.

TD: Ochiul tău ne-a fost de folos nu doar la spotuit păsări, ci și la obținerea unor materiale informative corecte. De câteva ori ne-ai atras atenția elegant că în textele noastre am sărit, dacă nu calul, atunci sigur virgula. (Sper să nu fi fost cazul și acestor întrebări.). Așa că te întreb ce planuri de viitor ai, ce mai ai de gând să faci cu noi, ornitologic și gramatical vorbind?

IA: După cum ziceam mai sus, calendarul e destul de plin. Cu siguranță o să continui să învăț despre păsări; pe măsură ce aflu lucruri despre ele, mi se par din ce în ce mai fascinante. Iar în rest, mingea e la voi în teren: ce proiecte mai scoateți pentru voluntari? :))

Membrii și voluntarii SOR București la Ziua Păsărilor 2025
Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter


Homepage


Contact


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Munca noastră

Știri

Arii protejate

Comunități

Educație

Natura de lângă noi

Specii vulnerabile

Specii comune


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ, CIF RO5272804, București, Sector 2, int. Călușei 12