Share

Juniorii SOR, ghizi la atelierul sonor despre păsări și poluarea fonică, susținut la „Orașul care se aude”

Sâmbătă, 13 septembrie, juniorii voluntari ai SOR i-au primit pe vizitatorii Festivalului „Orașul care se aude” din cartierul Domenii din București la un atelier sonor interactiv despre păsările orașului și modul în care poluarea fonică le influențează viața.

Atrași de trilurile păsărilor, de planșele și cuburile colorate, dar și de diferitele construcții de lemn destinate biodiversității urbane, mulți, mulți copii, dar și părinții lor au fost curioși să afle cum se descurcă păsările într-un oraș plin de zgomot, cum e capitala.

Micii vizitatorii ai atelierului nostru au ascultat cântece de păsări și au avut ocazia să învețe să recunoască sticletele, florintele, măcăleandrul și pițigoiul albastru atât după înfățișare, cât și după tril, apoi au aflat o mulțime de lucruri interesante despre cum le putem ajuta prin amplasarea de cuiburi artificiale, prin alimentarea hrănitorilor pe timpul iernii, dar și de ce este important un hotel de insecte într-o grădină. Atelierul a inclus și ghicitori sonore, iar copiii au primit semne de carte. Cât privește poluarea fonică și efectele asupra biodiversității urbane, aceste subiecte au fost abordate mai ales în discuțiile cu părinții. Demonstrațiile audio, realizate cu ajutorul boxelor și al unei aplicații de măsurare a sunetului, au arătat cât de mult pot interfera zgomotele de fond cu modul în care păsările comunică, își găsesc perechea sau își apără teritoriul, unele specii schimbându-și comportamentul pentru a se adapta la mediul urban.

În paralel, părinții au aflat mai multe despre programul Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura, o inițiativă SOR care aduce educația ecologică mai aproape de comunități și sprijină implicarea directă a copiilor în protejarea biodiversității. În curând va fi deschisă sesiunea de înscrieri pentru școlile și grădinițele interesate să participe la noua ediție a acestui program. 

Atelierul s-a desfășurat pe o stradă umbrită de arbori maturi, astfel că participanții s-au bucurat de activități fără să fie nevoie de umbrele de soare sau de un pavilion portabil, în ciuda zilei însorite. Cu toate acestea, de curând am primit cu bucurie vestea că Expodom face o faptă bună și ne donează un pavilion mare și rezistent, cu structură din oțel, care va fi folosit la viitoarele noastre evenimente în aer liber. Mulțumim pentru sprijin!

Evenimentul a arătat deschiderea comunității de a înțelege mai bine cum zgomotul și agitația orașului influențează păsările și, indirect, și viața noastră. Felicităm  organizatorii, Asociația Părinți de Cireșari – Piața Domenii, pentru acest eveniment, care ne-a oferit ocazia de a vorbi despre aceste probleme ale vecinilor cu aripi și pentru că au creat un cadru prietenos de dialog între oameni și natură. Suntem convinși că împreună putem construi orașe mai prietenoase cuc natura, în care și păsările, și oamenii să se simtă acasă.

Dacă ți-a plăcut, distribuie