Știri
Juniorii SOR, ghizi la atelierul sonor despre păsări și poluarea fonică, susținut la „Orașul care se aude”
17 septembrie 2025
Sâmbătă, 13 septembrie, juniorii voluntari ai SOR i-au primit pe vizitatorii Festivalului „Orașul care se aude” din cartierul Domenii din București la un atelier sonor interactiv despre păsările orașului și modul în care poluarea fonică le influențează viața.
Atrași de trilurile păsărilor, de planșele și cuburile colorate, dar și de diferitele construcții de lemn destinate biodiversității urbane, mulți, mulți copii, dar și părinții lor au fost curioși să afle cum se descurcă păsările într-un oraș plin de zgomot, cum e capitala.
Micii vizitatorii ai atelierului nostru au ascultat cântece de păsări și au avut ocazia să învețe să recunoască sticletele, florintele, măcăleandrul și pițigoiul albastru atât după înfățișare, cât și după tril, apoi au aflat o mulțime de lucruri interesante despre cum le putem ajuta prin amplasarea de cuiburi artificiale, prin alimentarea hrănitorilor pe timpul iernii, dar și de ce este important un hotel de insecte într-o grădină. Atelierul a inclus și ghicitori sonore, iar copiii au primit semne de carte. Cât privește poluarea fonică și efectele asupra biodiversității urbane, aceste subiecte au fost abordate mai ales în discuțiile cu părinții. Demonstrațiile audio, realizate cu ajutorul boxelor și al unei aplicații de măsurare a sunetului, au arătat cât de mult pot interfera zgomotele de fond cu modul în care păsările comunică, își găsesc perechea sau își apără teritoriul, unele specii schimbându-și comportamentul pentru a se adapta la mediul urban.
În paralel, părinții au aflat mai multe despre programul Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura, o inițiativă SOR care aduce educația ecologică mai aproape de comunități și sprijină implicarea directă a copiilor în protejarea biodiversității. În curând va fi deschisă sesiunea de înscrieri pentru școlile și grădinițele interesate să participe la noua ediție a acestui program.
Atelierul s-a desfășurat pe o stradă umbrită de arbori maturi, astfel că participanții s-au bucurat de activități fără să fie nevoie de umbrele de soare sau de un pavilion portabil, în ciuda zilei însorite. Cu toate acestea, de curând am primit cu bucurie vestea că Expodom face o faptă bună și ne donează un pavilion mare și rezistent, cu structură din oțel, care va fi folosit la viitoarele noastre evenimente în aer liber. Mulțumim pentru sprijin!
Evenimentul a arătat deschiderea comunității de a înțelege mai bine cum zgomotul și agitația orașului influențează păsările și, indirect, și viața noastră. Felicităm organizatorii, Asociația Părinți de Cireșari – Piața Domenii, pentru acest eveniment, care ne-a oferit ocazia de a vorbi despre aceste probleme ale vecinilor cu aripi și pentru că au creat un cadru prietenos de dialog între oameni și natură. Suntem convinși că împreună putem construi orașe mai prietenoase cuc natura, în care și păsările, și oamenii să se simtă acasă.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!euro
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
EuroBirdwatch 2025 s-a încheiat cu Listele Complete completate exemplar
Un deceniu de activități prietenoase cu natura în curțile școlilor din România
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib tip A 2025 


