Share

Lacul Strachina și păsările lui

Lacul Strachina este o zona atractivă pentru păsărari. Nu o spun doar localnicii și specialiștii, acest lucru este dovedit la fiecare ieșire pe teren.

„Cred că prima oară trebuie să vorbim despre ceea ce se întâmplă acum acolo și să recunoaștem că Strachina este un punct ideal de observare a migrației de toamna. E de ajuns să ridici binoclul spre cer. În toamna aceasta, cel puțin, am avut o diversitate foarte mare de păsări răpitoare, care au ruta de migrație pe aici. Am văzut cum au trecut acvile țipătoare mici, viespari, sorecari mari și sorecari comuni, șerpari, șoimii rândunelelor, dar și una dintre cele mai frumoase păsări de pradă – uliganul pescar”, povestește Dorin Damoc.

Uliganul pescar (Pandion haliaetus) este una dintre cele mai carismatice răpitoare diurne. Dieta să este formată aproape exclusiv din pești, lucru care în România i-a mai adus și denumirea de vultur de mare. Pasărea nu cuibărește în România și poate fi observată numai în timpul migrațiilor de primăvară și de toamna. Se așază pe arbori înalți, pentru că atunci când a observat un pește de dimensiuni mai mari să se lase în picaj și să îl apuce cu ghearele. Revine pe copaci pentru a-și consumă pradă. În zona apare, dar mai rar, și un alt prădător diurn care nu refuză pește – cea mai mare acvilă din Europa și din România, codalbul (Haliaeetus albicilla).

Uliganul și codalbul nu sunt singurele păsări care preferă peștii din lacul Strachina. Aici există o colonie mixtă de stârci, iar aceștia pot fi observați cum se prind cu picioarele puternice de firele de stuf și stau la pândă: așteaptă peștii mici în apropierea malului și îi străpung cu ciocurile lor ascuțite. Din când în când, pe deasupra lacului trec și stoluri de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus), iar – uneori – apare în zonă și pasărea cu cea mai mare anvergură a aripilor din România – pelicanul creț (Pelecanus crispus).

În timpul anului, Lacul Strachină este casă bună pentru mai multe specii de păsări care cuibăresc aici. Printre ele, pasărea cu cele mai lungi picioare din lume, în comparație cu restul corpului sau – piciorongul (Himantopus himantopus). Nu în ultimul rând, tot aici cuibăresc și nagâți (Vanelus vanelus). Aceștia sunt recunoscuți pentru felul în care se comportă atunci când cineva se apropie de cuiburile lor: se ridică în zbor, aproape de sol, și se prefac că au o aripa rănită, care îi împiedică să zboare bine. Ușor-ușor, prădătorul este atras de păsările pe care le consideră rănite și este îndepărtat de cuibul unde puii ar fi lipsiți de apărare. Acest comportament al nagatilor a fost de folos în Evul Mediu, când moldovenii și muntenii numeau nagâții – Pasărea Tătarului. Caii tătarilor, care înaintau prin ierburi, stârneau nagâții, care se ridicau în zbor, iar țăranii își dădeau seama că se apropie o invazie.

În zonă cuibăresc și călifarii albi (Tadorna tadorna). Alături de rudele lor, călifarii roșii, aceste păsări sunt singurele păsări acvatice din România care își construiesc vizuini în mal, exact că o vulpe. De fiecare dată când părinții revin la cuibul din vizuină, se asigura că nu sunt urmăriți. În acest sens, prima oară vor întră într-o vizuină goală, unde nu se află ouăle, apoi se vor asigura că nu au fost urmăriți de prădători și se vor îndrepta spre cuibul unde sunt puii.

Tot în zonă cuibărește una dintre cele mai frumoase păsări din România, din punct de vedere al coloritului. Este vorba despre prigorie sau albinarel – cum i se mai spune în popor – sau Merops apiaster, dacă folosim denumirea științifică. Această pasăre se hrănește cu insecte zburătoare, iar în cazul albinelor și al viespilor aplică o tactică specială. Prinde albina în cioc, pe lateral, apoi o lovește de o creangă până îi îndepărtează acul veninos, că să se asigure că poate să o înghită fără probleme.

În iarnă, Lacul Strachina devine un refugiu pentru gâște. Ca să se asigure că dorm în siguranță, gâștele sălbatice se așază pe ape, pentru ca prădătorii de pe mal să nu poată ajunge la ele. Cum nicio vulpe nu va riscă o baie în apă înghețată, gârlițele mari (Anser albifrons) și chiar gâștele cu gât roșu (Branta ruficollis) sunt în siguranță. Gâscă cu gât roșu este cea mai mică specie de gâscă sălbatică din lume, ca dimensiuni se apropie de rațe. Cuibărește în Siberia, dar iernează în România și în Bulgaria și este, la această ora, cea mai periclitată specie de gâscă din lume. În total, mai există în întreagă lume circa 50.000 de exemplare.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
Sistăm livrarea comenzilor până la ridicarea stării de urgență. Vă mulțumim pentru înțelegere.
+