ȘTIRI PROIECT Restore Nature
Lupta pentru Natură: de la propunerea legislativă la ultima bătălie politică în Parlamentul European și necesitatea implicării active a cetățenilor
26 iunie 2023
Acum un an, mai exact în 22 iunie 2022, Comisia Europeană publica propunerea de Lege pentru Refacerea Naturii, prima lege cuprinzătoare de acest gen la nivel continental. Începutul acestei veri ne găsește pe ultima sută de metri a acestui proces.
Acum un an, mai exact în 22 iunie 2022, Comisia Europeană publica propunerea de Lege pentru Refacerea Naturii, prima lege cuprinzătoare de acest gen la nivel continental. Propunerea este un element cheie al Strategiei UE pentru biodiversitate (publicată în mai 2020) care solicită obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor degradate, în special a celor cu cel mai mare potențial de a capta și stoca carbon și pentru a preveni și reduce impactul dezastrelor naturale. Propunerea combină un obiectiv general de restaurare pentru refacerea pe termen lung a naturii în zonele terestre și maritime ale UE cu obiective obligatorii de restaurare pentru o serie de habitate și specii prioritare.
Timp de un an, propunerea legislativă a fost supusă mecanismului democratic, dar și birocratic al UE, prin care au fost propuse, discutate și votate mii de amendamente.
Începutul acestei veri ne găsește pe ultima sută de metri a acestui proces, iar dezbaterile în jurul legii au devenit un joc politic, Partidul Popular European și lobby-ul unora dintre marii agricultori, piscicultori și silvicultori fiind principalele voci împotriva Naturii, în timp ce pentru susținerea ei s-au ridicat nu doar peste 200 de organizații nonguvernamentale din Europa, ci și oameni de știință, primarii și vânătorii din Europa, directori de mari companii, Banca Centrală Europeană și reprezentanți din diferite sectoare ale economiei de la producătorii energie regenerabilă, până la industriile extractive.
Argumentele legate de faptul că legea ar putea avea un impact negativ asupra producției agricole, sunt combătute explicit de o coaliție de 70 de grupuri de fermieri din diferite părți ale Europei. Aceștia au subliniat în mod clar că „producția hranei este legată fundamental de ecosisteme sănătoase și de serviciile oferite de biodiversitate – soluri sănătoase, ciclurile nutrienților, captarea eficientă a apei, stocuri sănătoase de pești sau polenizarea. Pentru a evita amenințările mai grave la adresa securității alimentare, trebuie să abordăm în mod corespunzător factorii care provoacă pierderea biodiversității și criza climatică, prin acțiuni practice, juridice și politice coordonate, nu să le amânam.”
Votul nostru contează. Cu toate disfuncționalitățile sistemului nostru democratic, ca cetățeni avem putere. Putem să susținem Natura votând un europarlamentar atent și la nevoile ei (la momentul alegerilor), iar acum trimițându-le celor deja aleși mesaje pentru a vota pentru o lege eficientă pentru restaurarea naturii.
Alătură-te celor peste 900.000 de oameni care au trimis un astfel de mesaj!
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.