Știați?
Mărul
13 martie 2023
Când ne gândim la meri, ne vine în minte imaginea unei livezi sau a unei grădini cu pomi fructiferi. Dar trebuie să recunoaștem că apreciem acest arbore nu doar pentru fructele sale, ci și pentru frumusețe.
Așa că, din cele 30 de specii existente, oamenii au creat mii de soiuri, unele în scop pur ornamental, soiurile de cultură având originea in Asia Centrală.
Cu o înălțime ce poate atinge 18 metri, mărul Malus domestica are trunchiul nu foarte lung și o coroană joasă și larg ramificată, care poate fi orientată pe spaliere. Nepretențioși, dar adaptabili, merii pot fi cultivați de la câmpie, până în zonele montane. Se plantează pe suprafețe mari, în livezi sau singular fie în grădini, fie în ghivece așezate pe terase și balcoane. Sau chiar în casă, pentru că folosind tehnica potrivită, cu multă răbdare și tenacitate, mărul poate fi un arbore crescut ca bonsai.
Scoarța mărului este ușor solzoasă, de culoare cenușiu – maronie, pe care se pot dezvolta licheni, folosiți de multe specii de păsări ca material pentru cuib.
Frunzele și florile apar spre sfârșitul primăverii, ceea ce face ca eventuale înghețuri târzii să nu afecteze rodul. De culoare verde întunecat, frunzișul mărului nu este des, dar este hrană pentru multe insecte și larvele lor.
Din bobocii roz, apar florile alb – rozalii, cu parfum plăcut, delicat, bogate în nectar, ce atrag nu doar privirile noastre admirative, ci și fluturi și multe alte insecte polenizatoare.
Majoritatea fructelor soiurilor cultivate sunt comestibile. Ajunse la maturitate, merele au o diversitate de culori – de la verde la galben, până la roșu închis, iar dimensiunile lor sunt la fel de variate, cele mai mici fiind de mărimea unei cireșe. Bogat în vitamine, fibre și substanțe nutritive, mărul este un aliment apreciat de noi, dar benefic și pentru păsări sau alte sălbăticiuni. Așa că rămâne la latitudinea noastră dacă, la venirea toamnei, culegem tot rodul sau doar o parte din fructe, ori, de ce nu, lăsăm merele pe ramuri pentru păsările cerului.
Text: Mihaela Simion
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Gâsca cu gât roșu: ce ne spun înregistrările audio despre supraviețuirea în Bărăgan
Scrisorile mierlei
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Competiția Listelor Complete a ajuns la final
Ce ne spun păsările de apă care iernează în UE
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă Brândușă
Insignă albăstrea
Insignă chiră de baltă
Insignă cinteză de iarnă
Insignă castor
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică