Share

Noul determinator de păsări pleacă la print

Probabil această este cea mai bună veste din 2016 pentru mulți dintre păsărari și ornitologi: am trimis la print o nouă ediție a determinatorului. Când spunem determinator ne referim la celebra carte „Păsările din România și Europa”, ghidul ilustrat al speciilor de păsări sălbatice.

Acest volum are absolut tot ce îi trebuie unui păsarar pe teren. Sunt descrise amănunțit speciile de păsări, de la colorit la mărime, greutate și anvergura aripilor. Fiecare specie are desenele care ilustrează variantele de penaj: colorit diferit la mascul și femelă, juvenil și adult etc. Pentru fiecare dintre specii este menționată și perioada în care poate fi văzută în România, fie că este oaspete de vară sau de iarnă.

Vorbim despre cea mai importantă carte de păsări destinată ornitologilor, păsărarilor și tuturor celor care vor să înceapă birdwatching-ul. Este un instrument vital pentru birdwatcheri și ornitologi, la fel ca binoclul, luneta sau încălțămintea adecvată.

Nu a fost ușor, nu a fost imposibil, iar acum determinatorul de păsări este gata. Coperta, pe care o vedeți atașată acestui articol, are o fotografie superbă cu specia de pe logo-ul SOR – pescărașul albastru (Alcedo atthis). Determinatorul pleacă acum în Marea Britanie, unde va fi pregătit de printare de editura Philip’s, iar apoi va reveni în România, sub formă de volume. Sperăm că la final de lună mai, dacă nu mai apar complicații, să putem expedia primele comenzi către doritori.

Determinatorul este gata și de acum am încheiat absolut toate operațiunile la el. Textul a trecut prin traducere, adaptare (încercați să găsiți un singur cuvânt pentru „hover” de la zborul staționar al vânturelului roșu), corectură, proofreading, plus încă alte câteva „răsfoiri” din partea biologilor de la SOR.

Încă nu vă putem spune ce preț va avea noul determinator, dar cu siguranță nu va fi unul prohibitiv.

Dacă ți-a plăcut, distribuie