Share

Știri

O nouă specie de orhidee a fost descoperită în Munții Bucegi

28 iulie 2023

Prima observație a fost făcută în iulie 2009 în cadrul unor studii în teren în Parcul Natural Bucegi din Carpații Meridionali de către cercetătoarea Nora Anghelescu. La 14 ani de la prima identificare, după o lungă perioadă marcată de distrugeri și incertitudini, noua specie de orhidee endemică, care a primit numele de Epipactis bucegensis, a dovedit că poate forma populații stabile, numeroase, sănătoase în partea de sud-est a parcului.

Nora Anghelescu, doctorand al Univesității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și autoarea Orchids of Romania, primul album botanic care include toate speciile de orhidee sălbatice cunoscute și confirmate până în prezent în țara noastră, își reamintește prima întâlnire cu această specie: ,,La prima vedere, în lumina aspră a zilelor fierbinți de vară, plantele arătau mai degrabă ca un grup deosebit de Epipactis helleborine deshidratate, verzi-gălbui, ofilite, perfect camuflate în vegetația maronie, ierboasă, din jur. Cele mai izbitoare trăsături au fost inflorescențele alungite, purtând mai multe flori discrete, alb-crem, complet închise, atârnate ca un pandantiv, ovare de culoare verde-gălbui, un indiciu clar al unei specii cleistogame, autogame, total diferite de cele cu polenizare încrucișată, chasmogame de ex. Epipactis helleborine. După o examinare mai atentă, care a presupus deschiderea manuală a mai multor flori, împreună cu colaboratoarele mele Lori și Mihaela Balogh, am observat structura neobișnuită a labelului fără nectar, căruia îi lipsea complet mezohilul, adică segmentul îngust dintre porțiunea bazală (hipohil) și vârf (epihil), trăsătură care  diferențiază acest taxon de toate celelalte specii europene de Epipactis.

Apariția sa a fost monitorizată în următorii ani. Au fost făcute mai multe fotografii digitale, dar nu au fost efectuate nici măsurători detaliate, nici descrieri formale la momentul respectiv. Din păcate, monitorizarea ulterioară a populației de Epipactis bucegensis nu a fost posibilă, deoarece în vara anului 2012, zona a fost complet distrusă și cea mai mare parte a florei a fost pierdută din cauza unei dezvoltări imobiliare masive. Cu toate acestea, la 17 iulie 2022, în cadrul unui studiu de teren botanic, au fost (re)descoperite două noi populații în partea de sud-est a parcului natural, la o altitudine de aproximativ 820-980 m.  Împreună, cele două populații conțineau aproximativ 60-75 de exemplare.

 Inițial, numărul orhideelor ar fi putut fi mai mare, dar, ca în multe alte cazuri din România, zona a fost folosită abuziv de crescătorii de vite și o parte din vegetație era deja distrusă de animalele de pășunat. În consecință, echipa de cercetare a ales să descrie oficial acest nou taxon ca Epipactis bucegensis, cu încrederea că, în anii următori, noi populații vor fi descoperite în zona Parcului Natural Bucegi, ROSCI 0013. Astfel, la 14 ani de la prima identificare,  noua specie de orhidee endemică Epipactis bucegensis a dovedit că a supraviețuit și a format noi populații numeroase, sănătoase în partea sud-estică a parcului.

Epitetul specific, bucegensis, ales pentru noua specie, este derivat din numele Bucegi, adică ad litteram din Bucegi, aceasta fiind o referire la Parcul Natural Bucegi și lanțul muntos în care a fost descoperită specia. În ultimii ani s-a dovedit că Parcul Natural Bucegi adăpostește taxoni nedescoperiți, cum ar fi nou descoperita Nigritella nigra subsp. bucegiana Hedrén, Anghel și R. Lorenz, subsp. nov. (2022).

Epipactis bucegensis, noua specie de orhidee a fost deja prezentată lumii științifice mondiale, cercetătorii români publicând articole în mai multe reviste internaționale de specialitate, precum Plants (Basel). 2023 May; 12(9):1761, Orchidarium No.26, July 2023, The Orchid Review yearbook 2023 (in press).

Deși morfologic este comparabilă cu alte specii de Epipactis, noua specie Epipactis bucegensis poate fi distinsă cu ușurință de taxonii înrudiți prin frunzele sale alungite-lanceolate, aproape erecte, gălbui, tepalele sale alb-crem până la galben-alburiu, baza pețiolului pigmentat cu violet și fructele mature cu tentă violet. Observațiile au relevat că, odată ce fructul începe să se maturizeze, întregul aspect al plantelor se modifică. Plantele tinere de culoare galben pal se transformă treptat în indivizi maturi, mai robuști, de culoare verde închis, cu nuanțe violete, cu capsule mari de fructe violete, în formă de pară. Pe viitor, această variație caracteristică a culorii poate prezenta un interes horticol semnificativ în ceea ce privește potențiala sa introducere într-un mod controlat de cultivare.

Cu toate acestea, structura unică a labelului speciei Epipactis bucegensis reprezintă principala sa caracteristică distinctivă, făcându-l ușor de deosebit de toate celelalte specii europene de Epipactis. Concret, labelul este format doar din două părți, comparativ cu toți ceilalți taxoni Epipactis, care au labelul tripartit. În plus, observația că poliniile (ce conțin tot polenul unei flori) intră în contact direct cu stigmatul, a întărit presupunerea inițială a specialiștilor că este un taxon distinct, autogam, care se autopolenizează, producând astfel semințe fără a depinde de prezența insectelor. În consecință, Epipactis bucegensis, specie micro-endemică, poate reprezenta un exemplu de autogam recent format în cadrul genului Epipactis, care a reușit să colonizeze noi habitate, să se reproducă și să prolifereze cu succes, independent de prezența polenizatorilor. 

Deoarece Epipactis bucegensis este autogamă, aceasta prezintă toate trăsăturile morfologice caracteristice unei specii autopolenizatoare. Florile sale sunt închise, pandante, fără miros și colorate discret. Trecerea de la alogamie la autogamie este considerată o modalitate mai eficientă prin care planta își folosește resursele energetice/nutriționale. Sinteza produselor de atragere a polenizatorilor, denumite și stimuli florali, adică olfactiv (miros, mirosuri), nutrițional (nectar, exudate florale) sau vizual (pigmenți, culori, forme, dimensiuni) este foarte costisitoare din punct de vedere energetic pentru plante. Odată ce producerea lor a încetat, nutrienții economisiți sunt folosiți de plante pentru a produce un număr mai mare de semințe mature, fertile, cruciale pentru supraviețuirea și proliferarea lor, o etapă considerată deosebit de dificilă pentru taxonii nou apăruți (cum ar fi Epipactis bucegensis) în vederea colonizării unor noi areale sărace în nutrienți. S-a dovedit că autogamia este un mecanism de reproducere comun utilizat de multe specii de plante cu flori, inclusiv de genul complex de orhidee Epipactis, ca o adaptare pentru a coloniza noi habitate.

Aceste specii autogame sunt specii relativ tinere care s-au separat recent evolutiv din cadrul alianței (grupului) Epipactis helleborine. Trebuie menționat că trecerea evolutivă de la fertilizare încrucișată (cu ajutorul insectelor polenizatoare) la autofertilizare (fără implicarea insectelor polenizatoare) este una dintre cele mai frecvente tranziții evolutive la plante. Se estimează că autogamia este folosită de aproximativ 10-15% dintre plantele cu flori ca o adaptare la creșterea în habitate dure, nefamiliare, unde, de obicei, lipsesc insectele polenizatoare specifice.

Au existat, de asemenea, numeroase rapoarte de autogamie în familia orhideelor. Printre orhideele din zonele temperate, în afară de genul Epipactis, autopolenizarea (facultativă și/sau obligatorie) a fost găsită la mai multe alte genuri precum Ophrys, Pseudorchis, Neottia, Cephalanthera, Chamorchis și Corralorhiza. Cu cât sunt mai extreme condițiile în care crește o orhidee (biotop, habitat și/sau schimbări climatice, prezența sau absența polenizatorilor etc.), cu atât sunt mai mari șansele ca aceasta să se îndrepte spre autogamie ca strategie de supraviețuire. Factorii antropogeni, în principal distrugerea și pierderea habitatelor originale, cauzate de agricultură, expansiuni urbane, defrișări etc., lăsând doar mici petice adecvate orhideelor, au contribuit probabil și la schimbarea modului de polenizare și a strategiei de reproducere. Indiferent de prezența sau absența polenizatorilor, independența față de insecte oferă orhideelor oportunitatea de a cuceri noi habitate, asigurând un succes de reproducere necondiționat, sigur. Pădurile umbroase, cu o vegetație sărăcăcioasă, unde vizitele polenizatorilor sunt probabil mai puțin frecvente, sunt habitatele preferate ale majorității autogamelor. Prin urmare, capacitatea crescută a orhideelor autopolenizate de a coloniza noi areale ecologice poate explica suprafața geografică mare pe care o pot ocupa speciile autogame nou formate. 

Epipactis bucegensis preferă un climat subalpin răcoros, cu umiditate moderată, cu soare până la umbră parțială, pe substraturi uscate până la umede, neutre până la calcaroase sau alcaline. De asemenea, crește în păduri deschise, lângă marginile pădurilor, în păduri mixte de foioase și conifere, pajiști, tufărișuri și habitate antropice, cum ar fi marginea drumurilor rurale și urbane, gazon sau terenuri private. 

În ciuda dificultăților întâmpinate, populațiile numeroase de Epipactis bucegensis, formate în partea de sud-est a Parcului Natural Bucegi, au caractere specifice foarte bine conservate, ce prezintă o variabilitate mică sau deloc. Datorită flexibilității fenotipice mari a genului ca răspuns la cerințele de mediu, formarea de populații micro-endemice cu mecanisme de reproducere diferite a dus, în ultimii ani, la schimbări notabile, rapide în cadrul taxonomiei genului Epipactis. Sunt descrise în mod constant adaptări morfologice noi la habitate noi, izolate, taxonii recent apăruți făcând adesea subiectul multor discuții. Astfel,  Epipactis estse considerat unul dintre cele mai complexe și mai dinamice genuri de orhidee din Europa din punct de vedere evolutiv. Trebuie totuși subliniat că Epipactis bucegensis, un micro-endemism al Parcului Natural Bucegi, se dezvoltă în zone limitate, orhideele fiind, de multe ori, victimele defrișărilor masive din cauza expansiunii urbane rapide și a activităților antropice crescute, precum creșterea vitelor, agricultura, turismul și dezvoltarea imobiliară.

Conform Strategiei UE pentru biodiversitate (2020-2050), care lucrează pentru refacerea mediilor naturale prin stoparea distrugerii ecosistemelor și a pierderii biodiversității, ar trebui implementate măsuri eficiente pentru a proteja și conserva aceste habitate fragile care adăpostesc specii endemice rare. În consecință, Nora Anghelescu și echipa sa de cercetare propun ca acest taxon Epipactis bucegensis, care se limitează exclusiv la un singur lanț muntos, să fie tratat ca „Periclitat” (EN) conform criteriilor Listei roșii stabilite de Comitetul pentru standarde și petiții al IUCN.

Textul integral și bibliografia pot fi consultate aici. 

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România