Știri
O nouă specie în flora României
26 septembrie 2014
Flora României tocmai s-a îmbogățit cu o nouă specie. În timpul unei activități de inventariere a habitalelor în județul Constanța, biologul Mátis Attila de la Societatea Ornitologică Română a descoperit planta numită Orobanche pubescens, o premieră în flora țării noastre.
Conform datelor recente, flora României cuprinde un număr impresionant de taxoni, peste 3.300 de specii şi peste 500 de subspecii.
Planta recent descoperită nu are o denumire populară în limba română, dar aparține genului de plante numite lupoaie sau verigel. Alte specii, asemănătoare cu lupoaia descoperită de biologul SOR, se numesc crăielici, floarea-untului, iarba untului, iarba vântului sau săgeata lui Dumnezeu. Această specie nu a mai fost semnalată niciodată în România, ea fiind o plantă specifică țărilor din bazinul mediteranean (Grecia, Egipt, Libia, Siria), dar și celor balcanice (fosta Iugoslavia, Bulgaria).
„Planta trăieşte în Bulgaria în habitate asemănătoare celor din sudul Dobrogei, deci este natural să apară și în Dobrogea, nu este introdusă și nu este o specie invazivă. Este probabil ca ea să fi existat dinainte, dar speciile din familia Orobanchaceae sunt ușor de confundat, de aceea probabil că a fost omisă. Este probabil ca, pe viitor, să mai fie găsite și alte specii din aceeași familie”, a declarat biologul Mátis Attila.
Aceste plante nu au clorofilă, sunt holoparazite – paraziți totali (spre deosebire de vâsc, care este un semiparazit, dat fiind că el preia doar apă și minerale de la copacii pe care se ataşează). Planta descoperită de Mátis Attila fură nutrienții de la specia gazdă prin organe speciale numite haustori – rădăcini adaptate să penetreze rădăcina gazdei și să transporte nutrienți și apă la lupoaie. Semințele ei sunt foarte mici și germinează numai în apropiere de rădăcina plantei gazdă. Specia descoperită de biologul de la SOR era atașată pe o altă plantă numită rușinătoare (Caucalis platycarpos).
Un exemplar din specia descoperită de Mátis Attila a fost preluat din habitat si dus la Herbarul Gradinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj Napoca. Acesta este cel mai mare herbar din țară, găzduiește peste 650.000 de file cu plante conservate din toate regiunile lumii.
Locația descoperirii este Rezervația Naturală Pădurea Dumbrăveni din județul Constanța, o arie protejată deosebită, care adăposteşte habitate de silvostepă cu o biodiversitate foarte mare.
“Nu credeam ca în cariera mea de biolog să am ocazia unei asemenea descoperiri, mai ales că în secolul nostru au mai ramas puţine lucruri de descoperit, şi mă bucur că am reuşit acest lucru. Astfel de descoperiri dovedesc bogăţia patrimoniului natural al României şi accentuează importanţa proiectelor de cercetare şi conservare în care noi, cei de la SOR ne implicăm activ”, mai spune biologul Mátis Attila.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Calendar de Advent SOR
Chiar dacă originea obiceiului este legată de o sărbătoare religioasă, respectiv de marcarea ultimelor 24 de zile până la Crăciun, încă din noiembrie, comercianți de toate felurile promovează calendare de Advent, cu diverse produse, de la ciocolată, la produse cosmetice sau jocuri. Noi vă propunem unul cu informații: despre păsări și cum pot fi ele ajutate de fiecare dintre noi, în perioada iernii.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Liber la conservare: Planurile de Management pentru șase arii protejate cheie au fost aprobate și publicate în Monitorul Oficial!
Competiția Listelor Complete – Noiembrie în cifre și clasamentul implicării la nivel național
Calendar de Advent SOR
Instrumentele necesare administrării a patru zone protejate din Moldova au fost aprobate și publicate deja în Monitorul Oficial
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică 


