Știri
O plantă nouă pentru știință descoperită în România
16 martie 2017
Biologii au descoperit în Dobrogea o nouă specie de plantă, într-un proiect al Societății Ornitologice Române. Nu este doar o specie nouă pentru România, ci este o specie nouă pentru știință. Trei ani de zile au durat analizele care să confirme descoperirea biologilor români. Biologii care au găsit planta au și avut onoarea de a-i da denumirea științifică.
Flora mondială are acum o nouă specie de plantă, descoperită de biologi, în Dobrogea. Totul s-a petrecut în luna mai a anului 2014, dar – de atunci – planta a fost analizată, inclusiv la nivel genetic, pentru a se demonstra că este unică în lume.
Cel care a descoperit planta este biologul Mátis Attila, nimeni altul decât același botanist care a mai reușit să descopere o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens, dar și să redescopere după 100 de ani specia simbol a Munților Rodnei, Saussurea porcii.
Dobrogea – locul descoperirii
Mátis Attila și colega sa Havadtői Krisztina se aflau în mai 2014 în Rezervația Pădurea Dumbrăveni, unde evaluau starea de conservare a habitatelor, într-un proiect al Societății Ornitologice Române. Când au găsit planta, biologii au reușit doar să o încadreze în familia Apiaceae, din care mai fac parte morcovul, pătrunjelul, mărarul. „Nici măcar genul nu a fost posibil de identificat exact, pe baza determinatorului care conține toate speciile de plante cunoscute în flora României, așa că ne-am dat seama repede că avem de a face cu ceva inedit, dată fiind morfologia distinctă a frunzelor. Segmentele terminale ale frunzei erau liniare și pețiolate, nu semănau cu nimic cunoscut de la noi. Niciunul dintre cele patru exemplare găsite inițial nu era înflorit”, își amintește Mátis Attila.
Prima ipoteză a biologilor a fost că au de a face cu o altă specie nouă pentru flora din România. Rezervația Pădurea Dumbrăveni se află foarte aproape de granița cu Bulgaria, deci erau șanse bune pentru identificarea unor specii prezente în flora țării vecine, dar nesemnalate încă la noi. În aceeași perioadă, cei doi biologi au mai găsit tot acolo o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens.
„În sezonul respectiv, am verificat plantele de mai multe ori pentru a investiga inflorescențele, dar acestea nu apăreau, iar rozetele de frunze se uscaseră în timpul verii. Când am revizitat locul la sfârșit de sezon, în septembrie, a ieșit la iveală că planta are un ciclu de viață special, cu reproducere în sezonul serotinal: frunzele apar în mai, se usucă la sfârșit de iunie, iar inflorescențele fără frunze apar în august și fructifică în septembrie. Aceste inflorescențe complexe sunt uriașe (până la 1.7 m), caracteristice familiei Apiaceae (numite și Umbelliferae)”, povestește Mátis Attila.
Detectivi la microscop
Biologii au colectat frunze și au încercat să identifice genul. Au căutat specii similare în flora țărilor vecine. În zadar. Biologul Bartha László de la Universitatea Babeș Bolyai (Institute for Interdisciplinary Research in Bio-Nano-Sciences) Cluj a efectuat o investigație genetică folosind materialul colectat și astfel a fost identificat genul la care aparține noua specie. Este vorba de genul Ferula (denumirea populară: aerel).
Expertul în fitogeografie, Alexandru S. Bădărău de la UBB Cluj, a sugerat legătura cu o specie aparte de umbelifer, numită Eriosynaphe longifolia, din flora Rusiei și a Ucrainei. Specia are un areal îndepărtat de Dobrogea, dar similar în morfologie. Crește în stepele aride din regiunea vestică a Kazahstanului, prin sud-estul Rusiei și până în nordul peninsulei Crimeea. Despre această specie există foarte puține informații, așa că a fost contactat Sramkó Gábor din Ungaria. Acesta se afla în Rusia la momentul potrivit, a luat legătura cu colegii ruși și a colectat mostre din specia respectivă în zona râului Volga, în 2015. Noile analizele genetice au dovedit că ambele specii aparțin genului Ferula.
Investigațiile au continuat și pe teren. În perioada 2015-2016 Mátis Attila a efectuat mai multe vizite în Rezervația Pădurea Dumbrăveni, împreună cu colega Szabó Anna (UBB Cluj), pentru a aduna date morfologice necesare pentru distincția speciei noastre de cea rusească. Analizele comparative pentru morfologia fructelor (esențiale din punct de vedere taxonomic în cazul plantelor umbeliefere) au fost realizate de Thomas Kuhn (UBB Cluj). Rezultatele au fost publicate în revista Phytotaxa, cea mai relevantă în materie de descriere a speciilor noi de plante.
Exemplarul pe baza cărei a fost descrisă noua specie (holotip) este depusă la herbarul din Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca.
Ce denumire va avea noua plantă?
„Specia nouă a fost botezată Ferula mikraskythiana. Denumirea aleasă de noi pentru specie se datorează faptului că, din câte cunoaștem la momentul actual, este o specie endemică Dobrogei, cu areal foarte restrâns (singura populație de 172 de indivizi este localizată în Rezervația Pădurea Dumbrăveni), iar de aici vine și epitetul specific mikraskythiana – care se referă la denumirea în greaca veche a regiunii cunoscute azi sub numele de Dobrogea: Mikrá Skythia (Μικρὰ Σκυθία), în română Sciția Mică. În contrast, specia rusească înrudită cu ea crește în regiunea cunoscută cândva ca și Sciția Mare (stepa ponto-caspică din Rusia, Ucraina și Kazahstan)”, a declarat biologul Mátis Attila.
Pentru denumirea populară, propunerea biologilor este: aerel dobrogean.
Viitorul aerelului dobrogean
Totul a durat aproape trei ani, timp în care biologii au făcut morfometrie, analiză genetică, colaborare cu mai mulți experți, prelucrare de date, plus procesul de publicare a articolului științific, care poate dura între 6 și 18 luni.
Biologii au mai căutat specia și în alte situri din Dobrogea, dar nu au mai găsit alte populații. Astfel, în momentul de față, specia este clasificată conform regulamentului IUCN ca specie Periclitată (Endangered). „Specia a supraviețuit în câteva pajiști stepice foarte bine conservate, care se formează pe pante abrupte, ca niște enclave în pădurea Dumbrăveni. Tocmai datorită izolării și a protecției oferite de pădure, au rezistat aceste plante. Turmele enorme de oi, care de altfel au distrus prin suprapășunat majoritatea pajiștilor stepice din restul Dobrogei, sunt principalul inamic al unei astfel de plante. Fără oi, s-a păstrat compoziția și structura specifică stepelor de odinioară în aceste enclave, care reprezintă un refugiu pentru multe specii stepice rare”, crede Mátis Attila.
Specii noi de plante sunt descrise zilnic cu zecile din zonele tropicale mai greu accesibile, dar descoperirea unei specii noi de plantă în Europa se întâmplă rar zilele noastre, pentru că aici cercetările au o istorie vastă și majoritatea zonelor au fost explorate destul de bine.
Această descoperire adaugă o nouă specie endemică de valoare incomensurabilă la patrimoniul natural național și subliniază câteva aspecte esențiale pentru autorități și custozii de arii naturale protejate:
– importanța cercetărilor floristice, faunistice și de ecologie, cu aplicabilitate în eforturile de conservare
– importanța colaborării extinse între specialiștii biologi/ecologi, pe plan național și cu cei din țările vecine, pentru a asigura conservarea speciilor și habitatelor care transcend granițele
– importanța deosebită a ariilor naturale protejate din România și asigurarea statutului favorabil de conservare a speciilor și habitatelor pentru care au fost desemnate, prin aplicarea reală a măsurilor din planurile de management.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.