Share

Odată la 25 de ani

După 25 de ani, ornitologii români au revăzut în țara noastră un exemplar de pescăruș de ghețuri (Larus hyperboreus). Este cea de-a doua observație a acestei specii nordice și a fost făcută în București, de profesoara Lidia Maria Panțiru. Prima fusese înregistrată la Scoreiu, de Szabó József.

Era vineri, 11 ianuarie, cu doar 3 zile înainte de încheierea vacanței de iarnă a elevilor Lidiei. La 8 dimineața, Lidia și alți patru membri ai SOR – sucursala București – au ieșit la monitorizarea păsărilor acvatice pe Lacul Morii. Au parcurs împreună 75% din malurile lacului și Lidia a continuat singură pe latura sudică.

A văzut un pescăruș negricios și l-a fotografiat. A notat toate celelalte exemplare și apoi a plecat spre casă. Pentru a se asigura că nu greșește, a trimis imaginile mai multor colegi care i-au confirmat pescărușul negricios. A postat imaginea și pe siteul rombird.ro.

Uite fuscus, e hyperboreus!
Larus fuscus – pescăruș negricios, așa se numea observația Lidiei pe site. A fost nevoie de ochiul atent al lui Lucian Grosu să remarce „un pescăruș interesant” în stânga imaginii și de experiența acumulată de Lou Bertalan și Szabó József ca să se confirme că adevărata vedetă era pescărușul de ghețuri.

Era deja 14 ianuarie și frica mare era dacă mai poate fi revăzută pasărea. În doar câteva ore, ornitologii se urcau în mașini și plecau spre Lacul Morii, cu lunetele în mâini. Pe gheața de pe lac sunt zilnic circa 5.000 de exemplare de pescăruș, iar a-l găsi pe cel de ghețuri e o misiune aproape imposibilă.

Vedeta
Specie migratoare, pescărușul de ghețuri cuibărește în regiunile arctice și iernează pe coastele Atlanticului de Nord, Pacificului de Nord și ajunge până aprope în sudul Franței. La fel de bine se simte și în cele mai nordice state americane, precum și în Canada, în zona Marilor Lacuri.

În afara perioadei de cuibărit mai poate fi observat pe continentul european, în insulele britanice, Belgia, Danemarca, Estonia, Insulele Feroe, Germania, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia și Suedia.

Este un pescăruș masiv și puternic, doar pescărușul negru Larus marinus este mai mare decât el, în Europa. Exemplarul de pe Lacul Morii este un subadult, cu penaj în nuanțe de ,,cafea cu lapte”.

Dacă ți-a plăcut, distribuie