Share

Peste 1000 de păsări braconate în România, oprite în Italia

În România tot ce zboară se împușcă, deși este ilegal. Acest lucru este dovedit de un nou transport de păsări cântătoare care au fost braconate la noi și apoi expediate cu avionul în Italia. Transportul a fost interceptat de polițiștii italieni direct pe aeroportul din Bergamo.

Mai mulți cetățeni italieni au fost prinși cu bagajele pline de păsări braconate. Aproape 1.200 de păsări erau băgate în pungi sigilate, în bagajul de cală, cu elemenți de ladă frigorifică printre pungi. Totul se desfășura sub acoperirea unui act care indica doar că păsările sunt ciocârlii de câmp și că au fost vânate (a se citi – braconate) la Săbăoani, sub oblăduirea AVPS Roman.

Știrea a apărut deja în presa italiană și atestă faptul că România este un rai al braconierilor. În Italia, braconierii sunt anchetați de autoritățile din Bergamo, iar în România, Societatea Ornitologică Română (SOR) a sesizat Garda Națională de Mediu și a cerut anchetarea celor care au supervizat partida de vânătoare.

Conform documentului prezentat de braconierii italieni, partida de vânătoare a fost organizată de AVPS Roman, județul Neamț. În acest document se specifică faptul că au fost vânate doar ciocârlii de câmp, dar în realitate au fost braconate alte specii: codobatură albă, scatiu, sticlete, florinte, inăriță, cânepar.

Pentru a lămuri de ce vânătorii organizează partide de vânătoare la care se braconează specii protejate, SOR a cerut AGVPS din România să prezinte autorizația în baza căreia s-au organizat partida de vânătoare, precum și exemplarul duplicat al documentului pe care vânătorii italieni îl aveau în posesie, pentru a preciza numărul de păsări ucise.

Conform legislației din România, un singur vânător poate „recolta” doar 50 de ciocârlii pe zi. Conform actelor, la vânătoare au participat 4 vânători – care puteau doborî doar 200 de exemplare de ciocârlie, dar poliția italiană a confiscat 1.119 păsări, ceea ce înseamnă că organizatorii români au închis ochii la ilegalitate.

 

În urma acestui control este clar că în România trebuie oprită vânătoarea la ciocârlie și la toate speciile de păsări cântătoare (graur, sturzi etc). Această specie – ciocârlia de câmp – este folosită ca umbrelă de braconieri – sub pretextul că au vânat legal, italienii doboară multe alte specii protejate, la care vânătoarea este interzisă.

Mai mult, controlul de la Vamă trebuie înăsprit: acești braconieri sunt prinși fie de vameșii din Ungaria, fie de cei din Italia, dar reușesc să treacă de Poliția de Frontieră din România cu specii protejate braconate. În acest sens, SOR își oferă tot sprijinul pentru ca ofițerii Poliției de Frontieră să învețe să diferențieze speciile de păsări sălbatice protejate, pentru a putea opri braconierii pe teritoriul României.

Totodată, este clar că foarte mulți vânători nu știu ce specii vânează, confundă ciocârlia cu codobatura sau cu scatiul – deci este nevoie de un examen de vânătoare mult mai exigent decât cel de acum, examen care duce la vânători care fac astfel de erori.

Ciocârlia de câmp este, în România, o specie simbol a muzicii, specie care nu a prezentat interes pentru vânătorii români niciodată.

În 1996, pentru prima oară în istorie, ciocârlia devine specie care se vânează, la presiunea vânătorilor străini (italieni, maltezi, francezi).

În 2006, în urma unei campanii a SOR – ciocârlia este scoasă de pe lista păsărilor care se vânează, dar a fost reintrodusă în 2007.

În 2015, în urma campaniei SOR „Oprește barbaria, salvează ciocârlia”, cota de vânătoare a fost redusă la jumătate, iar numărul maxim de exemplare vânate pe zi a fost redus de la 100 de păsări, la 50.

Acesta nu este primul caz de braconaj la păsări comis de vânătorii italieni în România. În 2009, în Balta Mare a Brăilei, un braconier italian a fost prins cu 2.000 de ciocârlani. În 2010, în județul Brăila au fost prinși 15 braconieri italieni cu mii de ciocârlii, ciocârlani și prepelițe. În 2011, vameșii unguri au interceptat un transport de 11.000 de ciocârlii vânate în România și care plecau spre Italia. În 2013, un alt italian a fost prins în Ialomița cu 5.400 de ciocârlii braconate.

Dacă ți-a plăcut, distribuie