ȘTIRI PROIECT POIM SUD
Planurile de Management pentru șase arii protejate cheie au fost aprobate și publicate în Monitorul Oficial
16 decembrie 2025
...
ANUNȚ DE PRESĂ
Societatea Ornitologică Română anunță încheierea cu succes a proiectului „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSP0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței”, finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL Infrastructură Mare şi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul a avut o durată de 7,5 ani și o valoare de 15.363.463,60 lei.
A fost unul dintre cele mai curajoase proiecte de acest gen și au acoperit 6 situri Natura 2000. Planurile de management au fost elaborate în mod participativ, cu implicarea factorilor interesați, stabilind cadrul necesar conservării pe termen lung a speciilor şi habitatelor de interes comunitar şi dezvoltării durabile a acestor situri, contribuind astfel la realizarea obiectivului specific al programului – creșterea gradului de protecție şi conservare a biodiversității prin măsuri de management adecvate.
Planul de management al unei arii naturale protejate este un document care precizează scopul ariei protejate (protecția şi conservarea biodiversității specifice) şi descrie în mod detaliat măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestui scop, integrând necesitățile de protecție a biodiversității cu cele ale dezvoltării sociale şi economice.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost:
1. Colectarea şi analizarea datelor pentru studiile necesare fundamentării planurilor de management şi măsurilor de conservare
2. Redactarea şi aprobarea planurilor de management pentru ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSP0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea şi a planului de management integrat pentru ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței
3. Creșterea gradului de conștientizare cu privire la conservarea şi îmbunătățirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de interes comunitar din ariile protejate vizate de proiect
4. Creșterea capacității custodelui pentru implementarea planurilor de management şi integrarea spațială a măsurilor de conservare
Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POIM 2014-2020
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Recorduri de observații și date prețioase: câștigătorii competiției Listelor Complete 2025
Gâsca cu gât roșu: ce ne spun înregistrările audio despre supraviețuirea în Bărăgan
Scrisorile mierlei
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Competiția Listelor Complete a ajuns la final
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă Brândușă
Insignă albăstrea
Insignă chiră de baltă
Insignă cinteză de iarnă
Insignă castor
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică