Știri
Populația de pelicani creți, în creștere în 2020
26 octombrie 2020
Evaluarea efectivelor cuibăritoare de pelicani creți din România a avut loc, în prima jumătate a anului, pe Lacul Tașaul și în Delta Dunării, respectiv în zona lagunară. Activitatea de monitorizare este coordonată de Societatea Ornitologică Română, parteneră în cadrul proiectului pan-european „Pelican way of LIFE”.
Monitorizarea pelicanilor creți pe perioade mari de timp este esențială pentru a putea observa dinamica și tendințele speciei, posibilele schimbări, dar și pentru realizarea unor activități necesare protecției și conservării păsărilor.
În cadrul acestui proces, monitorizările sunt urmate de analizarea fotografiilor realizate în timpul observațiilor de către biologii SOR, pentru ca la finalul sezonului să se poată face o estimare a numărului de pelicani creți care cuibăresc în România.
Numărul perechilor cuibăritoare, în ușoară creștere
Deși ne-am confruntat cu un an deosebit de secetos, pelicanii creți au cuibărit cu succes. În urma evaluărilor, efectivul cuibăritor total pentru acest an a fost estimat la 446-486 de perechi cuibăritoare, fiind printre cele mai mari efective înregistrate în ultimii ani. Spre comparație, pe baza evaluărilor efectuate de SOR, efectivele înregistrate în ultimii 10 ani au fost cuprinse între 252-432 perechi. Anul acesta, cel mai mare număr de perechi a fost observat în colonia de pe insula Ceaplace (172-184), urmat de colonia de pe lacul Lejai (138-150). De altfel, în anii secetoși se constată de regulă prezența unui număr mai mare de perechi cuibăritoare pe insula Ceaplace, deoarece o suprafață mai mare a acesteia este disponibilă păsărilor, nefiind acoperită de ape. Colonia de pe insula Tașaul se menține constantă în ultimii ani, aici cuibărind anual între 15 și 20 de perechi.
De asemenea, s-a înregistrat și un succes în ceea ce privește cuibărirea, respectiv numărul puilor ajunși în stadiu avansat de dezvoltare, care a fost estimat între 480-510.
„Conform monitorizărilor din ultimii ani, coloniile de pelicani creți sunt stabile, chiar dacă există fluctuații multianuale, iar, dacă toate condițiile rămân favorabile, păsările vor putea folosi aceste locuri de cuibărit mai multe decenii. În Deltă, cele 4 colonii în care cuibăresc pelicanii creți sunt instalate pe lacuri și ghioluri inaccesibile. Pe baza fotografiilor, anul acesta a fost detectat și un caz de mortalitate în zona coloniei din nordul Deltei, 8 indivizi, cauzele sunt necunoscute”, a spus coordonatorul din partea SOR a activităților din cadrul proiectului „Pelican way of LIFE”, biologul Sebastian Bugariu.
Pelicanii creți, echipați cu emițătoare satelitare
În cadrul proiectului „Pelican way of LIFE”, Societatea Ornitologică Română își concentrează activitatea în special pe monitorizare și cercetare, respectiv evaluarea amenințărilor la adresa pelicanilor creți și implementarea unor acțiuni de conservare, cu susținerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Urmează ca specialiștii SOR să echipeze câteva păsări cu emițătoare satelitare pentru a urmări deplasările pelicanilor creți în timp real și să ineleze juvenili cu inele colorate.
Proiectul „Pelican way of LIFE” este unul regional și implică mai multe țări învecinate (Grecia, Bulgaria, România, Ucraina) în care specia cibărește. Acțiunile care urmează să fie implementate în aceste țări vor fi similare, iar, în plus, în unele din acestea vor fi amplasate și platforme pentru cuibărit.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Ziua Păsărilor în Anul Mierlei
Membrii expați. Jan van Diermen, olandezul din Ardeal
Avanpremieră rezultate Midwinter 2026 – Delta Dunării
Competiția Listelor Complete – sezon 2026
Însoțitul păsărilor
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă rotundă Ziua Păsărilor
Insignă rotundă emblema SOR
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib huhurez mic
Cuib tip B (neasamblat) 2025