Proiect
În perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2011 Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și Naturii „Grupul Milvus” au derulat proiectul Dezvoltarea unui sistem de monitorizare și reacție rapidă pentru Ariile de Importantă Avifaunistică și Ariile de Protecție Specială Avifaunistică din România pentru crearea unei rețele de voluntari pentru monitorizarea zonelor importante pentru păsări, proiect finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European. Activitățile de monitorizare din cadrul acestui proiect au avut ca obiect Ariile de Importanță Avifaunistică (AIA) și implicit Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (APSA) .
În urmă derulării acestui proiect organizațiile partenere au pus bazele unei rețele de voluntari care au monitorizat (și vor monitoriza) câteva dintre aceste zone, fiind în mod deosebit atenți la posibilele amenințări care ar putea afecta integritatea ecologică a zonei, din perspectiva speciilor de păsări pentru care sunt importante. A fost identificat, ca o problemă comună în zonele monitorizate, faptul că în planificarea investițiilor nu se ține întotdeauna cont de prezența habitatelor și speciilor valoroase. Dorim ca pe viitor numărul voluntarilor implicați în această activitate să crească, astfel încât toate cele 130 AIA din România să fie eficient și imparțial monitorizate.
În 2011 APSA au fost reevaluate întrucât în 2010 Comisia Europeană a acționat în justiție România pentru desemnarea unor suprafețe insuficiente ca Arii de Protecție Specială Avifaunistică, situri Natura 2000. După reevaluarea APSA nivelul protecției legale al AIA va crește. În același timp, datorită voluntarilor care monitorizează aceste zone vom putea interveni (prin sesizarea autorităților responsabile) în cazurile în care observăm că legislația care protejează aceste zone este încălcată sau nu este corect aplicată.
Prin aderarea României la Uniunea Europeană țara noastră a transpus în legislația națională și legislația de profil referitoare la protecția mediului cerințele comunitare două documente cunoscute ca Directiva Păsări (79/409/CEE) și Directiva Habitate (92/43/ CEE). Aceste directive prevăd crearea unei rețele de protecție ecologică europeană numită rețeaua NATURA 2000 formată din două tipuri de zone protejate: Arii Speciale de Conservare (conform Directivei Habitate) și Arii de Protecție Specială Avifaunistică (conform Directivei Păsări). Uniunea Europeană nu a furnizat nicio metodologie de desemnare a acestor zone, stabilirea acesteia rămânând la latitudinea statului membru. Totuși pentru verificarea desemnării APSA Comisia Europeană a folosit lista Ariilor de Importanță Avifaunistică. Programul Arii de Importanță Avifaunistică a fost lansat de Birdlife Internațional și are drept scop identificarea zonelor importante pentru păsări la nivel mondial pe baza unor criterii științifice, calitative și cantitative. În România programul a fost implementat de Societatea Ornitologică Română (Birdlife România) și de Asociația „Grupul Milvus”, iar ca rezultat au fost identificate 130 de Arii de Importanță Avifaunistica în România.
Zonele importante pentru păsări necesită mai multă atenție din partea noastră!


Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip A 2025
Cuib cojoaică