ȘTIRI PROIECT Salvează Delta! Scrie viitorul!
Un nou premiu pentru un proiect al SOR
27 ianuarie 2014
Societatea Ornitologică Română a primit un nou premiu pentru un proiect implementat în 2013. Este vorba despre proiectul „Salvează Delta. Scrie viitorul!”, implementat de Societatea Ornitologică Română – Sucursala Covasna și Cercul de Ornitologie „Mugurar”.
Acest proiect a fost desemnat câștigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2013, proiect finanțat prin programul Spații Verzi al Fundației pentru Parteneriat și MOL România. Premiul a fost înmânat în prezența președintelui Fundației, Potozky László, și a directorului MOL România, Daragics Kinga. Nici suma nu e este de neglijat – 10.000 de lei.
Proiectul a vizat organizarea primului concurs regional de ornitologie, la care au fost participanți din 7 județe din România. Succesul proiectului a fost măsurat prin implicarea unui număr semnificativ de voluntari, în special în celebrarea Zilei biodiversității în șapte școli și într-o tabără de educație ecologică de tip Junior Ranger în Rezervația Biosferie Delta Dunării.
„Este o recunoaștere a meritelor noastre, a muncii depuse de echipa noastră, așadar suntem fericiți. Premiul vine după un proiect muncit, un proiect greu, dar care a dovedit că implicarea comunitară este o portiță și o șansă pe care dorim să le exploatăm în continuare. Proiectul a fost desemnat ca și un model și acest lucru ne și responsabilizează să mergem mai departe. Ne dorim să continuăm ceea ce am început. Considerăm că este o inițiativa frumoasă și suntem mândri că și finanțatorii recunosc activitatea noastră și ne-au recompensat într-un fel sau altul. Se pare că cei care au crezut în noi nu au dat greș, iar ideile noastre au fost bune. Ne dorim să continuăm proiectele, să aducem lucruri noi și – de ce nu – să câștigăm și la anul” – a declarat coordonatoarea Sucursalei SOR Covasna, Ana Maria Lazăr.
„Pentru echipa executivă de la București este o mare bucurie să aflăm că proiectul colegilor noștri din Covasna a fost cel mai bine implementat proiect dintre cele finanțate de Fundația Pentru Parteneriat și Mol România. De altfel, pe noi ne bucură orice proiect realizat de sucursalele SOR, pentru că ne dorim să avem o rețea puternică, dacă se poate cu acoperire națională”, a spus managerul de dezvoltare al SOR, Alida Barbu.
SGPN
Arhive
Newsletter
Noutati
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Stimabila Mierlache a reușit, după lupte seculare care au durat trei săptămâni, să își asigure poziția de portavoce a lumii păsărești pentru anul viitor. Grație voturilor alegătorilor convinși de platforma ei electorală, Pasărea Anului 2026 ne va purta prin parcurile și grădinile orașelor noastre, ne va cânta din tufișurile pline de flori și va colora pătratele de monitorizare din atlasele urbane.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Primăvara se aude în datele colectate în Liste Complete
Listele complete transformă observațiile de păsări în date esențiale pentru conservare
10 ani de date care pot influența Bucureștiul verde de mâine
Recorduri de observații și date prețioase: câștigătorii competiției Listelor Complete 2025
Gâsca cu gât roșu: ce ne spun înregistrările audio despre supraviețuirea în Bărăgan
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă Brândușă
Insignă albăstrea
Insignă chiră de baltă
Insignă cinteză de iarnă
Insignă castor
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib rândunică
Cuib huhurez mic
Cuib tip B (neasamblat) 2025